Avertisment dur pentru PSD-ALDE: Răbdarea Comisiei Europene faţă de România "e cam pe ducă"

Sefa Reprezentantei CE, Angela Cristea
Sefa Reprezentantei CE, Angela Cristea (Florin Chirila/Epoch Times)

România se află la un pas de intrarea în mecanismul premergător activării Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, aşa-zisa "opţiune nucleară" care ne-ar lăsa fără drept de vot Consiliul Uniunii, a avertizat vineri, în cadrul unui interviul acordat RFI, şefa Reprezentanţei CE la Bucureşti, Angela Cristea.

Potrivit oficialului european, răbdarea instituţiilor de la Bruxelles cât şi a statelor membre este pe sfârşite, iar Bucureştiul ar trebui să-şi îndeplinească în cel mai scurt timp obligaţiile care îi revin în cadrul MCV şi să aplice recomandările Comisiei.

"Nu mai este foarte multă răbdare. Şi nu ştiu cât este vorba de răbdarea Comisiei şi cât de răbdarea statelor membre. Răbdarea e cam pe ducă şi de aceea s-a şi intervenit, dacă aţi văzut, oarecum gradat. A ieşit întâi pe 30 aprilie prim-vicepreşedintele într-o conferinţă de presă, în care a explicat că vom acţiona foarte repede dacă nu se iau măsuri sau dacă se iau măsuri contrare recomandărilor noastre. Apoi, pe 10 mai, a venit o scrisoare care detalia nişte lucruri pe care noi le mai transmiseserăm, dar în spatele uşilor închise. Deci contează foarte mult ce se întâmplă şi ce nu se întâmplă în România, dar reacţia va fi una foarte rapidă", a declarat Angela Cristea.

În acelaşi timp, reprezentantul CE în România a răspuns şi acuzaţiilor potrivit cărora Comisia Europeană ar practica dublul standard la adresa României, în multe domenii, unul dintre acestea fiind corupţia, un fenomen care există în toate ţările UE: "Nu există dublu standard! În privinţa corupţiei, noi avem toleranţă zero peste tot. În cazul României şi Bulgariei, noi avem un mecanism specific, care ne dă drepturi şi obligaţii suplimentare. Se numeşte Mecanismul de cooperare şi Verificare şi a fost soluţia de compromis pentru a permite celor două ţări să adere în 2007, în condiţiile în care nu îndepliniseră condiţiile complet".

Angela Cristea a mai precizat că, în ianuarie 2017, România a fost la un pas să scape de MCV, însă a intervenit infama Ordonanţă 13 promovată de PSD-ALDE. Mişcările care au vizat domeniul justiţiei au continuat apoi în aceeaşi linie.

Interviul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne