Autorităţile vor să bage oraşul Ţăndărei în carantină totală. 800 de localnici, păziţi de armată să nu iasă din case

Ţăndărei
Ţăndărei (G4Media)

Oraşul ialomiţean Ţăndărei, renumit pentru reţelele de trafic de carne vie ai căror şefi au reuşit să eludeze legea ani de zile, a devenit un focar de infecţie cu Covid-19, prefectul solicitând acum carantinarea totală a oraşului, după modelul Sucevei, informează G4Media.

Concret, potrivit Agerpres, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ca oraşul Ţăndărei să intre în carantină, propunerea fiind transmisă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat Prefectura Ialomiţa.

Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare.

Biroul de presă al Prefecturii Ialomiţa a mai menţionat că în judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 - în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu.

Într-un singur cartier al oraşului, numit Strachina, au fost înregistrate patru decese şi s-a constatat că localnicii nu au respectat măsurile impuse de autorităţi, ieşind în oraş fără nici o oprelişte. Potrivit Rador, peste 800 de romi din Ţăndărei s-au întors în ultima lună din străinătate şi au transmis noul coronavirus în comunitate.

Cei aproximativ 800 de localnici reveniţi la Ţăndărei din Anglia, Spania sau Germania sunt păziţi de armată pentru a nu ieşi din case, arată ziarul ialomiţean Independent.

Publicaţia locală citată informează totodată că situaţia de la Ţăndărei a fost scăpată de sub control, din cauza faptului că mulţi dintre cetăţenii oraşului au refuzat să respecte măsura autoizolării la domiciliu, deşi aceştia au ajuns în oraş din cele mai afectate zone ale Europei. În prezent, aproximativ 800 de cetăţeni de etnie romă reveniţi la Ţăndărei din Anglia, Spania sau Germania sunt păziţi de armată pentru a nu ieşi din case.

Totodată, la Ţăndărei există 20 de cazuri de infecţie COVID-19 şi 7 persoane decedate, în condiţiile în care, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul întregului judeţ s-au înregistrat doar 5 decese. Având în vedere aceste aspecte, prefectul judeţului Ialomiţa, Toniţa Manea, a precizat în direct la postul de televiziune naţional Realitatea Plus, faptul că ia în calcul carantinarea oraşului.

“Faptul că cetăţenii din Ţăndărei n-au respectat niciun fel de recomandare, nicio interdicţie, a dus la situaţia în care avem decedaţi... Nici cele mai elementare soluţii! În primul rând autoizolarea nu au respectat-o... A fost şi un aflux mare, 800 de persoane de etnie rromă au venit în această perioadă. Am dispus întrunirea şi voi propune carantinarea oraşului Ţăndărei. Azi va fi transmisă autorităţilor şi, cu siguranţă, va ajunge la carantinarea oraşului!“, a declarat prefectul judeţului Ialomiţa, Toniţa Manea.