Assad: Franţa este direct răspunzătoare pentru omorurile din Siria

Preşedintele Bashar al-Assad susţine că suportul Franţei pentru grupurile teroriste, care operează împotriva guvernului şi poporului sirian, este o cauză directă a sângelui vărsat în ţara arabă.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad. (Captură Foto)

„Politica Franţei, care a început din prima zi [a conflictului], a fost aceea de a susţine teroriştii din Siria şi este direct responsabilă pentru omorurile comise în ţara noastră”, a declarat Assad pentru postul de televiziune francez TF1 şi postul de radio francez Europe 1.

Mai mult, Assad a precizat că remarcile sale nu sunt o simplă acuzaţie din moment ce oficialii francezi au recunoscut în mai multe situaţii că susţin militanţii din Siria.

„Ei au declarat de multe ori că susţin războiul”, a menţionat liderul sirian. „Ei au declarat că au trimis armament către cei pe care îi numesc grupuri moderate, dar care sunt terorişti. Ei au declarat acest lucru; nu eu l-am spus. Americanii au făcut la fel, francezii au făcut la fel”.

Preşedintele sirian şi-a manifestat de asemenea reţinerea în privinţa sincerităţii statelor occidentale în abordarea lor faţă de criza din Siria.

„Trebuie să fim prudenţi cu fiecare lider occidental deoarece ei pot spune ceva şi pot face opusul … pot face ceva dimineaţa şi pot face opusul seara. Ei nu au valori în politicile lor”, a adăugat Assad.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe