Armata ucraineană: mult patriotism şi puţin dotată

(photos.com)

Forţele armate ucrainene au la dispoziţie doar armamentul moştenit din epoca sovietică şi sunt desfăşurate la frontierele ţărilor membre NATO, scrie marţi într-un reportaj ziarul El Pais.

Colonelul Aleksander Motuzionik nu are nici timp şi nici răspunsuri, doar mult patriotism. 'Sute de persoane s-au pus la dispoziţia armatei în ultimele zile. Suntem pregătiţi să acţionăm în toate regiunile ţării. În toate', a subliniat el. În fiecare zi ucrainenii trăiesc un coşmar. După ce şi-au îngropat morţii din timpul protestelor, s-a anunţat falimentul, iar după ce s-a format guvernul de salvare naţională, s-a anunţat invazia în Crimeea.

Deşi conducătorii armatei au fost înlocuiţi repede, instituţiile sunt încă fragile, inclusiv armata. Ucraina are în total 165.000 de soldaţi - 130.000 , potrivit unor surse independente, inclusiv 35.000 de civili - care de săptămâna trecută au fost puşi în alertă de luptă. Guvernul a mobilizat inclusiv rezerviştii, al căror număr nu a dorit să-l precizeze.

Colonelul confirmă că deocamdată nu au existat mobilizări de trupe pentru a întări Crimeea în faţa desfăşurării ruse, care are aici amplasată flota din Marea Neagră. Purtătorul de cuvânt al armatei asigură că în peninsulă există prezenţă navală, aeriană şi forţe speciale ucrainene, dar nu a dorit să ofere o cifră. 'Este confidenţială', a răspuns el.

Igor Sutiaghin, expert pe teme militare ruse la Institutul de Studii de Securitate şi Apărare din Londra, remarcă faptul că una din problemele forţelor armate ucrainene este faptul că sunt desfăşurate 'mai ales în centrul şi în vestul ţării, la frontiera cu NATO'. În schimb în zona orientală cu o amplă majoritate de populaţie rusofonă şi unde s-au înregistrat incidente în ultimele zile Ucraina 'este destul de demilitarizată', susţine analistul.

Disproporţia militară dintre Moscova şi Kiev este uriaşă şi în ceea ce priveşte numărul combatanţilor (Rusia are circa 600.000 de soldaţi). Ucraina produce tancuri foarte bune, susţine Sutiaghin, dar în general armamentul său este moştenit din epoca sovietică care era eficient acum 23 de ani... În pofida situaţiei financiare disperate, care a determinat ţara să ceară un împrumut urgent FMI, executivul va rezerva o bună parte armatei.

'Armata este prost echipată şi nu se numără printre structurile cel mai bine finanţate din lume', remarcă Sutiaghin. Suma de la buget alocată anual era de 15 miliarde de grivne (1,125 miliarde de euro), informează colonelul care asigură că aceasta va fi majorată. În ultimii ani a existat un sabotaj împotriva armatei, serviciilor secrete şi capacităţii ţării de a se apăra.

Colonelul susţine însă că moralul armatei este foarte ridicat şi că există o mare unitate în rândurile sale. Invazia din peninsulă a făcut să crească patriotismul, iar noul premier al ţării, Arseni Iaţeniuk, a subliniat într-un discurs naţionalist că 'nu va preda niciodată Crimeea'.

Sute de tineri au dat năvală în ultimele trei zile la centrele de recrutare, potrivit colonelului Motuzionik. Mulţi dintre ei au răspuns apelurilor lansate de grupările extremiste precum Maidanul sau Sectorul Dreapta, care s-au înfruntat cu scutierii în timpul protestelor. Potrivit simpatizanţilor acestor facţiuni, autorităţile nu răspund destul de ferm la situaţia din Crimeea.

Armata nu s-a implicat în proteste iar în ultimele zile toţi manifestanţii care se văd pe stradă sunt civili înarmaţi uneori cu bâte. Un alt grup mai puţin radical intitulat Autoapărarea îi recrutează pe cei dispuşi să meargă la luptă. Sunt cei care se ocupă de securitatea unor Ministere. Dar nu şi la Apărare. La poarta Ministerului Apărării sunt postaţi militari în uniformă şi cască pe cap. Nu doresc ajutorul nimănui. 'Vom coopera doar cu corpurile regulamentare, precum poliţia', asigură colonelul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe