Armata irakiană câştigă teren în faţa Statului Islamic în Salahuddin


Armata irakiană a recâştigat controlul asupra districtului Yathrib din provincia Salahuddin.
Armata irakiană a recâştigat controlul asupra districtului Yathrib din provincia Salahuddin. (Captură Foto)

Armata irakiană, susţinută de forţe voluntare, a anunţat eliberarea unei alte regiuni din provincia Salahuddin din mâinile grupului terorist Statul Islamic.

Conform rapoartele, soldaţii irakieni au reuşit să recâştige controlul deplin asupra districtului Yathrib din provincia Salahuddin. De asemenea, ei au reuşit să captureze baza aeriană Dhuluiy, situată la sud de oraşul Tikrit.

Ofensiva militară face parte dintr-o operaţiune mai amplă ce urmăreşte să alunge militanţii Statului Islamic din provincia Salahuddin.

Armata irakiană a reuşit până acum să obţină rezultate pozitive semnificative în lupta împotriva Statului Islamic.

În 24 decembrie, armata irakiană a ucis 36 de militanţi islamişti în cadrul unor lupte din provincia vestică tulburată al-Anbar.

Statul Islamic a lansat o ofensivă în Irak în luna iunie şi a preluat controlul asupra celui de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Mosul, înainte să avanseze în diverse părţi ale teritoriului sunit din ţară.

Militanţii islamişti au comis acte de violenţă extremă, incluzând decapitări şi crucificări publice, împotriva tuturor comunităţilor irakiene precum şiiţi, suniţi, kurzi şi creştini.