Aproape două sute de romi au pichetat Palatul Cotroceni, unde urmau să sosească cei doi miniştri francezi

Palatul Cotroceni, curtea interioară
Palatul Cotroceni, curtea interioară (Epoch Times România)

Peste două sute de romi au participat, miercuri, la un pichet în faţa Palatului Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu urma să se întâlnească, în jurul orei 17.00, cu miniştrii francezi de Interne şi al Afacerilor Europene, Manuel Valls şi, respectiv, Bernard Cazeneuve.

Înainte de a veni la Cotroceni, romii au protestat în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, unde şi-au exprimat nemulţumirile pe care le au faţă de "modul în care sunt trataţi", afirmând că vor să fie trataţi la fel ca ceilalţi cetăţeni din Uniunea Europeană. Protestatarii adunaţi în Piaţa Victoriei au strigat "Vrem să muncim, nu vrem să cerşim!", "Haideţi cu noi, să scăpăm de hoţi şi de mafioţi!", "Libertate!", "Vrem dreptate!".

În faţa Palatului Cotroceni, romii au scandat că vor dreptate şi democraţie şi au cerut să se întâlnească cu preşedintele Traian Băsescu sau măcar cu un consilier prezidenţial. Protestatarii au pancarte cu mesaje de genul "Băsescu, ajută-ne", "Vrem alegeri libere", "Democraţie şi pentru romi", "Vrem pluralism politic".

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, efectuează o vizită în România pentru a discuta cu autorităţile pe tema incluziunii sociale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne