Apel către Iohannis în Parlamentul European: Nu vă transformaţi într-un complice al guvernului dvs!

Preşedintelui Iohannis i s-a cerut în Parlamentul European - unde au avut loc astăzi dezbateri pe tema viitorului Europei - să asculte vocea poporului său care a ieşit în stradă să lupte contra corupţiei, şi să dea dovadă de fermitate!
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Şeful statului a fost interpelat marţi, în Parlamentul European, unde acesta a susţinut un discurs, de eurodeputata Tania Gonzales Penas care i-a cerut acestuia să nu fie complicele derivei guvernului român şi să dea dovadă de fermitate când vine vorba de democraţie.

Eurodeputata de la grupul GUE/NGL i-a amintit lui Iohannis că a ajuns la putere în urma unei campanii centrate pe lupta anti-corupţie şi i-a cerut să-şi exercite prerogativele pentru a apăra democraţia şi libertăţile civile.

"Aş vrea să reamintesc campania dumneavoastră prezidenţială din 2014, atunci partidul dvs s-a centrat pe lupta împotriva corupţiei şi pe îmbunatăţirea sistemului judiciar. Oricine s-ar uita în urmă ar fi surprins văzând deciziile pe care le ia acum Guvernul ţării dvs.

Dvs aveţi prerogativa de a va adresa Parlamentului în ceea ce priveşte chestiunile de interes naţional cât şi în ceea ce priveşte salvgardarea Constituţiei şi a drepturilor fundamentale. Iată de ce trebuie să daţi dovadă de fermitate când vine vorba de apărarea democraţiei şi libertăţilor fundamentale, să nu vă transformaţi într-un complice al derivei guvernului dvs care se pare că urmează exemplul altor guverne precum cel polonez sau maghiar", a declarat Tania Gonzales Penas.

Eurodeputata a reamintit că mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta contra corupţiei endemice a Guvernului, opunându-se încercărilor acestuia de a dilua reuşita luptei contra corupţiei.

"Dorim să va încurajăm, domnule Iohannis, să fiţi ferm, ferm când vine vorba de apărarea democraţiei, a libertăţilor şi a luptei anticorupţie, să ascultaţi glasul poporului dvs înainte de orice glas, glasul poporului dvs care vă cere să nu continuaţi pe calea pe care a luat-o guvernul dvs. Din fericire, întâmplările din ultimele luni au arată că cetăţenii României ştiu să se facă ascultaţi şi salutăm şi arătăm sprijinul nostru pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cucerite cu atâta suferinţă”, a mai adăugat Gonzales Penas.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne