APA ar putea interzice implicarea psihologilor în interogatoriile CIA

Sigla CIA.
Sigla CIA. (Captură Foto)

O dezvăluire şocantă făcută luna trecută în legătură cu colaborarea psihologilor americani cu administraţia fostului preşedinte George W. Bush în privinţa torturării suspecţilor de terorism continuă să provoace controverse.

American Psychological Association (APA) a anunţat că ar putea interzice psihologilor să mai participe la programul de interogare desfăşurat de CIA (Central Intelligence Agency), a raportat New York Times.

APA a declarat că această chestiune ar putea fi supusă votului la începutul săptămânii următoare, în timpul întâlnirii sale anuale din Toronto.

Un studiu al unui fost avocat american, publicat de New York Times în 10 iulie, a susţinut că un număr mare de psihologi americani ar putea fi puşi sub acuzare pentru implicarea lor în programul de tortură al CIA, care a fost pus în aplicare după atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA.

Raportul, finalizat la începutul lunii trecute, susţine că unii dintre oficialii de rang înalt ai APA, inclusiv directorul său pentru probleme etice, au urmărit să obţină favoruri din partea oficialilor militari americani făcând în aşa fel încât politicile de etică ale asociaţiei să se conformeze cu politicile de interogare ale Pentagonului. În acelaşi timp, câţiva psihologi proeminenţi au luat unele măsuri care au ajutat programul de interogare al CIA şi care au ţinut sub control crearea unei opoziţii tot mai mari în sânul agenţiei împotriva acestui program.

CIA şi Pentagonul au desfăşurat interogatorii dure, care implicau diverse torturi, în timpul administraţiei Bush.

Dezvăluirile, care au expus ani de zile afirmaţii false din partea administraţiei Bush şi a altor oficiali americani, au dus deja la concedierea cel puţin a unui membru din conducerea APA şi a creat un cadru pentru posibile suspendări de licenţe şi chiar inculpări.

APA a condamnat deja implicarea psihologilor în dezvoltarea tehnicilor de interogare folosite de CIA şi Pentagon, majoritatea lor ducând la tortură.

Dezvăluirile controversate au avut loc după ce democraţii din Comitetul de Informaţii din cadrul Senatului SUA au publicat un raport critic în decembrie 2014, care a detaliat tehnicile brutale de interogare folosite de CIA împotriva persoanelor suspectate de implicare în activităţi de terorism.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe