Anul 2017, în Top 3 al celor mai calzi ani înregistraţi

Primele date complete în ceea ce priveşte temperaturile anului 2017 arată că anul trecut a fost al treilea an consecutiv extrem de cald.
Încălzirea globală
Încălzirea globală (Copernicus Climate Change Service, ECMWF)

Potrivit Serviciului privind Schimbările Climatice Copernicus (Copernicus Climate Change Service /C3S), din cadrul Centrului Meteorologic European (ECMWF), temperatura medie a aerului la nivel global a depăşit 14,7 grade Celsius în 2017.

Această temperatură este cu aproximativ 0,1 grade Celsius mai rece decât în cel mai cald an înregistrat, 2016, şi cu o zecime mai caldă decât în anul 2015. Totodată, anul 2017 este mai cald cu circa 0,5 grade decât perioada de referinţă climatologică 1981-2010 şi i se atribuie 1,2 grade Celsius mai mult decât valoarea preindustrială din secolul al XVIII-lea.

Metoda utilizată pentru a produce seturile de date este aceea de a combina milioane de observaţii meteorologice şi marine, inclusiv prin sateliţi, cu modele care să realizeze o reanalizare completă a atmosferei. Combinaţia de observaţii cu modelele permite estimarea temperaturilor în orice moment şi oriunde în lume, chiar şi în zone cu date limitate, cum ar fi regiunile polare, potrivit unei declaraţii emise de C3S.

2017 în Europa: cald în nord, secetă în sud

C3S oferă o monitorizare continuă pentru Europa, unde, în general, anul a fost mai cald decât media pe termen lung, în special în nordul îndepărtat. Longyearbyen, situat pe insula norvegiană Spitsbergen, unul dintre cele mai nordice oraşe ale lumii, s-a confruntat în mod repetat cu temperaturi medii lunare de peste 6°C, peste media din anii 1981-2010.

Stratul de gheaţă al mării a fost, de asemenea, sub medie, în special în timpul celor mai reci luni de la începutul şi sfârşitul anului. Între timp, sudul Europei a fost grav afectat de condiţiile prelungite de secetă, de la sfârşitul primăverii până în lunile de toamnă.

Mai multe informaţii: 2017 extends period of exceptionally warm years, first complete datasets show