Antonescu anunţă noua structură a Guvernului

Crin Antonescu
Crin Antonescu (Epoch Times România)

Ministerul Finanţelor ar putea să fie împărţit în două portofolii, după modelul francez, iar Ministerul Economiei în alte trei ministere - al Economiei, al Comerţului şi al Mediului de Afaceri, a anunţat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta va fi cel mai probabil propunerea USL referitoare la structura noului Guvern.

"Asta este propunerea premierului, dar pe care PNL este gata să o discute, pentru că fiecare dintre aceste modele are raţiunea sa. Într-o anumită logică, în care Guvernul deşi fără creşterea cheltuielilor publice şi-ar putea lărgi structura, deci ar putea fi mai multe ministere, în ideea pe care domnul Ponta a prezentat-o, cu bune argumente de a face cumva pe cât posibil un paralelism, o oglindă între Guvernul nostru şi Comisia Europeană, o asemenea formulă, formula franceză – care s-a practicat de altfel şi în România în 1991 şi puţin în 1997 la începutul guvernării CDR – PD – se poate. Cred că asta e varianta spre care ne îndreptăm", a declarat Antonescu, la RTV.

Până la sfârşitul acestei luni ar trebui învestit noul Guvern, după ce preşedintele Traian Băsescu va propune noul premier.