ANRE: Majorarea tarifelor la gaze şi lumină suspendată pentru 60 de zile

(JOE KLAMAR / AFP / Getty Images)

Deciziile privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale au fost suspendate de Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pe o perioadă de 60 de zile, ca urmare a protestelor organizate de societatea civilă şi după ce „Gazprom” a anunţat că va livra Moldovei gaz mai ieftin.

Între timp, operatorii reţelelor de energie electrică şi gaze naturale au primit recomandări să organizeze un audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial, în cadrul căruia să se verifice cuantumul noilor tarife calculate de operatori şi corectitudinea efectuării acestor calcule, anunţă Realitatea.md.

Prin intermediul auditului extern, potrivit ANRE, va fi mult mai simplu să se înlăture suspiciunile referitoare la corectitudinea calculării noilor tarife şi aprobarea acestora la 18 iulie 2015 de către Consiliul de Administraţie ANRE. După terminarea auditului, evaluările prezentate vor fi examinate de către Consiliu, după care, în funcţie de rezultate, acesta va reveni la decizia luată la 18 iulie 2015 privind aprobarea noilor tarife la energia electrică şi gazele naturale.

Potrivit ANRE, decizia de mărire a tarifelor la gazele naturale şi energie electrică a fost suspendată datorită unui demers al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, a recomandării Consiliului Suprem de Securitate, cât şi a celor câteva mii de cereri parvenite de la populaţie, relatează sursa citată.

Precizăm că, la 18 iulie au fost operate majorări ale tarifelor pentru energia electrică şi gaz în urma unei decizii aprobate de ANRE, fiind invocată deprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul. Preţul la gazele naturale s-a majorat cu 15 la sută, la la energia electrică cu 37 la sută.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.