Anna Brâncoveanu, contesă de Noailles, fascinanta poetă prietenă cu Marcel Proust

Se împlinesc 140 de ani de la naşterea fascinantei contese române care a vrăjit cu talentul şi personalitatea ei întreaga viaţă literară şi mondenă a Parisului din Belle Epoque.
Anna Brâncoveanu, Contesă de Noailles, tablou de Philip de László, 1913
Anna Brâncoveanu, Contesă de Noailles, tablou de Philip de László, 1913 (wikipedia)

Despre contesa Ana Brâncoveanu, poeta care a avut o frumoasă prietenie cu scriitorul francez Marcel Proust şi care a fost un nume cu rezonanţă în lumea literară a Franţei, se ştie prea puţin în România. Membră a Academiei Belgiei şi apoi şi a Academiei Franceze, din partea căreia a primit chiar marele premiu pentru literatură, Anna a fost admisă în rândurile Academiei Române, deşi declarase că nu aparţine României.

Dublă descendenţă aristocrată

Născută la Paris, la 15 noiembrie 1876, Ana Elisabeta Brâncoveanu provine din familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă şi bulgară, Raluca Musuruş, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu. Mama ei era fiica lui Musuruş-paşa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 şi a Anei Vogoride. Raluca Musuruş a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Grigore Brâncoveanu şi mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptaţi de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1897.

Salon literar din propria casă

A debutat în 1899, cu un volum de poezii intitulat „Le Coeur innombrable”, apărut în 1901. Recenziile au fost favorabile, volumul fiind considerat drept unul de mare succes.

S-a bucurat de apreciere din partea societăţii franceze şi a lumii literare din perioada numită Belle Epoque. Un scriitor i-ar fi spus: ”Madam', în Franţa sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne şi dumneavoastră”.

A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare în Franţa. Contesa cu origini româneşti a vrăjit cu talentul şi personalitatea ei nume mari ale epocii. A fost admirată de Jean Cocteau şi i-a fost prezentată lui Pierre Loti. După debutul de succes, casa i-a devenit cel mai mare salon literar din Paris. Nume mari ale literaturii franceze precum Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette sau Paul Valery se întâlneau în salonul fascinantei contese.

Nicolae Iorga a propus-o pentru Academia Română

Iorga spunea că Anna era „cel mai mare poet francez care era dinspre partea tatălui o româncă”. La insistenţele istoricului, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română. ”Doamna Anna de Noailles, născută Brâncoveanu, din sânul Bibeştilor, este considerată astăzi o mare poetă a Franţei. Criticii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre”, a fost motivaţia lui Iorga pentru admiterea Annei în rândurile membrilor Academiei. După Anna de Noailles, a mai fost admisă, în rândurile Academiei, o femeie - Elena Văcărescu, propusă de scriitorii Octavian Goga şi Mihail Sadoveanu, aceasta fiind chiar verişoara contesei de Noailles.

Contesa a declarat că nu aparţine României

Într-o scrisoare adresată revistei Les Annales, contesa declarase că nu aparţine României şi că a călcat pe pământ românesc doar o singură dată, în trecere, în drumul către Constantinopol. De aceea, George Călinescu o descrie în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” ca fiind „lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti”. Alţi critici au fost de părere că Anna de Noailles nu avea ce origini să-şi renege, nefiind legată în niciun fel de pământul românesc pe care călcase doar în treacăt.

Prietenă şi personaj al lui Marcel Proust

Anna de Noailles a fost întruchiparea contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil” al lui Marcel Proust. Contesa şi-a povestit memoriile în volumul "Cartea vieţii mele".

Despre prietenia ei cu marele scriitor, contesa spunea: „Luminoasa lui prietenie m-a influenţat, m-a schimbat, aşa cum singură este capabilă s-o facă o nobilă iubire a cuvântului. Marcel Proust este singura fiinţă care m-a făcut să schimb un vers, să suprim o strofă. El a aninat primele ghirlande la uşorul tempoul al tinereţii mele; el m-a făcut să cred că poezia era nectarul lumii, gloria juvenilă - scumpă unei întregi mulţimi, faima - fără duşmani, triumful - neprihănit!"

Anna a murit la Paris, la vârsta de 57 de ani, în 1933. A fost înmormântată în cimitirul Pere-Lachaise, în cavoul familei Bibescu, alături de verişoara sa Martha Bibescu. La slujba de înmormântare de la Biserica ortodoxă Madelaine din Paris au fost prezente cele mai importante nume ale literaturii franceze.

O poezie de Anna de Noailles din volumele „Străluminările” şi „Umbra zilelor”:

Amiază paşnică

Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă

Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;

Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;

Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;

Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,

Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;

Nu-i primăvara numai, deşi nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!

Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,

Vibrează ca o roză roire de albine,

Cu inimi parfumate şi guri spre noi tânjind.

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!

Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;

Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,

Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

Nu simţi nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete;

Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,

Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete

Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...

Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;

Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.

O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură