Angela Merkel confirmă acorduri bilaterale cu Spania şi Grecia privind imigraţia

Cancelarul german a afirmat că în timpul summitului UE de joi şi vineri s-a făcut un pas decisiv înspre o politică europeană comună privind azilul. Întrebarea care se pune acum este dacă un acord cu Spania şi Grecia va fi suficient pentru a calma nemulţumirile din Germania.
Angela Merkel
Angela Merkel (Maja Hitij/Getty Images)

Spania şi Grecia au acceptat să primească înapoi solicitanţi de azil deja înregistraţi pe teritoriile lor şi care sunt interceptaţi la graniţa austro-germană, a confirmat vineri cancelarul german Angela Merkel. Totuşi, ea a precizat că nu a fost încheiat un acord bilateral cu Italia.

Acordurile cu Spania şi Grecia sunt măsuri temporare care urmăresc să împiedice imigraţia secundară, până când vor intra în vigoare politicile la nivelul UE, precizează Deutsche Welle.

„Ceea ce am realizat aici, împreună, este poate mai mult decât mă aşteptam”, a declarat Merkel reporterilor la sfârşitul summitului UE din 28-29 iunie de la Bruxelles.

Merkel a fost întrebată dacă acordurile cu Atena şi Madridul satisfac cererile făcute de partenerii coaliţiei sale de guvernare, Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU). Cancelarul a declarat reporterilor că ea consideră că cererile au fost chiar depăşite.

„Nu ne aflăm la capătul drumului. Întotdeauna am declarat că niciodată nu vom putea să cădem de acord asupra unui sistem comun de azil la nivel european. Dar, cu cât ne înţelegem mai mult între noi, cu atât ne aflăm mai aproape de o posibilă soluţie europeană. Sunt convinsă de acest lucru”, a afirmat Merkel.

Înţelegerile cu Grecia şi Spania au fost încheiate după ce summitul liderilor UE a reuşit să ajungă la un acord în privinţa crizei imigraţiei, progres care va fi pus în practică după ce sunt stabilite detaliile operaţionale în următoarele patru săptămâni, a precizat Cancelaria germană.

Acordul la nivelul UE a fost considerat crucial pentru viitorul cancelarului german Angela Merkel din cauza disputei cu ministrul de Interne, Horst Seehofer, conform Deutsche Welle.

Seehofer a ameninţat că îşi va folosi puterile ministeriale pentru a ordona poliţiei de frontieră să oprească anumiţi solicitanţi de azil să intre în Germania. Merkel şi partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), s-au opus ideii în favoarea unei soluţii la nivelul UE. Seehofer şi partidul Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU) au acceptat să aştepte să vadă dacă Merkel şi omologii săi din UE ar putea ajunge la o soluţie „acceptabilă” la summitul de la Bruxelles.

Pe baza înţelegerilor cu Grecia şi Spania, cele două ţări vor fi „pregătite să accepte înapoi solicitanţii de azil care în viitor sunt identificaţi de autorităţile germane la graniţa germano-austriacă” şi care au deja amprentele în baza de date a UE privind solicitările de azil (EURODAC), a susţinut biroul Cancelariei din Berlin într-o declaraţie.

În schimb, Germania a acceptat să „finalizeze şi să închidă treptat” solicitările de azil pentru familiile aflate în Grecia şi Spania pentru a promova reunificările familiale.

De asemenea, Germania a declarat că statele aflate la frontierele externe ale blocului european, precum Grecia şi Spania, au nevoie de ajutor financiar suplimentar, precum şi ofiţeri de poliţie experţi în probleme legate de azil şi activităţi ale poliţiei.

„Subliniem faptul că statele membre de la graniţele externe ale UE au nevoie de suport suplimentar, atât financiar cât şi în termeni ai furnizării de ofiţeri de poliţie şi experţi în probleme privind azilul”, a declarat Steffen Seibert, directorul biroului de presă al guvernului german.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe