Andreea Paul: Relele practici de guvernare ale lui Ponta au făcut o gaură de 1,1 miliarde de euro

(photos.com)

Raportul Curţii de Conturi pe anul 2013 confirmă, din păcate, o tristă realitate: modul iresponsabil, ineficient şi discreţionar în care sunt colectaţi şi cheltuiţi banii publici de către premierul Victor Ponta şi ai săi, a precizat prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, care solicită audierea parlamentară a ANAF şi a Curţii de Conturi.

"Ce dovadă mai bună decât constatarea Curţii de Conturi potrivit căreia bugetele publice au fost păgubite în 2013 cu peste 1,1 miliarde de euro, adică cu aproape o treime mai mult decât în anul anterior? Peste 1,1 miliarde de euro de care au fost privaţi românii prin relele practici de guvernare ale lui Victor Ponta", a precizat Andreea Paul.

În raportul Curţii de Conturi se arată că "impactul financiar al neregulilor constatate (…) în anul 2014, comparativ cu cel înregistrat în anul 2013, este mai mare cu 1.186,8 milioane lei, respectiv cu 30,4%, şi anume: 422,5 milioane lei veniturile suplimentare şi cu 764,3 milioane lei prejudiciile".

"Incompetenţa guvernanţilor reiese din însăşi fundamentarea nerealistă a proiectului de buget. Prin cele două rectificări operate în 2013, veniturile bugetului de stat s-au diminuat cu 4.818,3 milioane lei, creditele bugetare s-au redus cu 2.329,2 milioane lei, iar deficitul s-a majorat cu 2.489,1 milioane lei", a evidenţiat politicianul.

Fondul de rezervă al ţării, la discreţia Guvernului Ponta

Una dintre practicile cele mai nocive, în opinia Andreei Paul, a fost alocarea de sume importante din Fondul de rezervă bugetară fără criterii clare şi transparente, acest fond funcţionând practic ca un buget paralel fără control parlamentar.

În 2013, guvernul Victor Ponta a emis 38 hotărâri pentru alocarea a aproape un miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară, majorat astfel de aproximativ cinci ori faţă de prevederile iniţiale.

"Deşi Legea finanţelor publice locale stabileşte că banii din Fondul de rezervă bugetară pot fi acordaţi doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, guvernul a aprobat numeroase derogări pentru a aloca bani din această sursă în special primarilor săi. Banii au fost repartizaţi prin ordin al vicepremierului Liviu Dragnea şi fără ca lista primăriilor beneficiare să mai fie publicată în Monitorul Oficial", susţine prim-vicepreşedintele PNL.

ANAF-ul, arieratele şi asigurările sociale de stat

Din raportul Curţii de Conturi citat de Andreea Paul reiese că instituţia care a prejudiciat cel mai mult bugetul de stat a fost ANAF, prin lipsa de performanţă a administraţiei fiscale şi incapacitatea de a contracara fenomenele de evaziune fiscală.

Arieratele înregistrate de contribuabili, persoane juridice şi fizice, la data de 31.12.2013, au însumat 75.857 milioane lei. Ponderea cea mai mare au reprezentat-o arieratele nerecuperabile ale persoanelor juridice (58.367 milioane lei), adică obligaţii fiscale neachitate de agenţii economici.

În ce priveşte bugetul asigurărilor sociale de stat, în anul 2013 acesta a fost subvenţionat de la bugetul de stat cu suma de 12.254 milioane lei (24,6% din totalul resurselor acestuia), ceea ce înseamnă că un sfert din fondurile necesare plăţii pensiilor s-a asigurat de la bugetul de stat. Principala cauză a fost gradul scăzut de colectare (62,09%) a contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori şi angajaţi.

Raportul Curţii acuză, per ansamblu, "insuficienta preocupare din partea entităţilor publice pentru asigurarea acurateţei datelor din situaţiile financiare şi pentru un management financiar guvernat de buna gestiune economico-financiară. Aceasta confirmă că fondurile şi patrimoniul public al statului sunt gestionate într-un regim în care performanţa utilizării lor nu este un criteriu prioritar".

Ţinând cont de aceste date, Andreea Paul avertizează că situaţia ce reiese din documentul Curţii de Conturi frânează în mod grav şi nepermis dezvoltarea şi modernizarea ţării.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne