Amnesty Moldova condamnă răpirea ilicită a persoanelor din administraţia liceului moldo-turc ”Orizont”

SIS a pus în pericol viaţa persoanelor de origine turcă din cadrul reţelei de licee ”Orizont”, deoarece fiind expulzaţi în Turcia, pe aceştia îi aşteaptă un proces inechitabil şi un pericol iminent de tortură, afirmă Amnesty Moldova.
(ANDREAS SOLARO / AFP / Getty Images)

Amnesty International Moldova se declară a fi profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viaţa şi securitatea persoanelor din administraţia reţelei de licee „Orizont”, a celor şase familii de cetăţeni ai Turciei, inclusiv minori, reţinuţi joi, 6 septembrie de către colaboratorii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), cu încălcarea flagrantă a procedurii de reţinere, percheziţionare şi ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea şi securitatea persoanelor, stipulate în convenţiile la care Republica Moldova este parte şi cere autorităţilor de la Chişinău investigarea cât mai promptă şi eficientă a încălcărilor comise faţă de persoanele nominalizate, precum şi înlăturarea riscului de expulzare arbitrară a acestora.

Potrivit unui apel urgent, organizaţia de drepturile omului analizând materialele foto şi video, prezentate de către avocaţii cetăţenilor de origine turcă, atenţionează că la reţinerea acestora nu a fost prezentată încheierea judecătorului de instrucţie, a fost grav deteriorată proprietatea privată a persoanelor, cărora nu li s-au explicat drepturile, acest fapt fiind o încălcare a articolului 9 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, la care Moldova este parte: „arestarea şi exilarea arbitrară sunt interzise” şi articolului 9 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice: „nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar.”

”În procesul reţinerii celor şase cetăţeni ai Turciei a fost încălcat articolul 25 din Constituţia RM, care stipulează că percheziţionarea, reţinerea sau arestarea persoanelor sunt permise numai în cazurile şi în procedura prevăzută de lege, însă persoanele în cauză, inclusiv minorii au fost bruscaţi, hărţuiţi şi intimidaţi în timpul reţinerii, contrar prevederilor articolului 479 din Codul de procedură penală: la audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie”, se mai arată în apel.

Amnesty Moldova subliniază că SIS, sub pretexte nefondate şi neîntemeiate, a pus în pericol integritatea fizică şi psihică a cetăţenilor reţinuţi, inclusiv a minorilor, i-au expus pericolului de a fi expulzaţi în Turcia, unde, cu certitudine, îi aşteaptă un proces inechitabil şi un pericol iminent de tortură şi tratamente inumane din partea autorităţilor turceşti.

Mai mult decât atât, Amnesty Moldova afirmă că persoanele în cauză au solicitat anterior azil politic în RM, iniţiind procedura legală, care potrivit legislaţiei în vigoare le asigură dreptul de a nu fi expulzaţi arbitrar.

În concluzie, organizaţia de drepturile omului cere Parlamentului moldovean şi autorităţilor competente să apere drepturile persoanelor reţinute ilegal şi să efectueze un control asupra activităţii SIS, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM.

Tatiana Oz, profesoară de limba română la liceul „Orizont”, filiala Ciocana susţine că este strigător la cer ca mascaţii să intre într-o instituţie de învăţământ şi să ia profesorul în văzul elevilor. Părinţi, profesori şi directori-adjuncţi din cadrul liceului „Orizont” stau de dimineaţă la Aeroportul Internaţional Chişinău în speranţa de a vedea persoanele reţinute, care potrivit informaţiilor SIS ar putea fi extrădate.

În susţinerea persoanelor reţinute, a venit şi Partidul Acţiune şi Solidaritate care a solicitat susţinătorilor săi să se mobilizeze şi să vină pe Aeroportul Internaţional Chişinău pentru a atrage atenţia comunităţii naţionale şi internaţionale cu privire la răpirea ilicită a oamenilor de către regimul autoritar Dodon-Plahotniuc în schimbul favorurilor lui Erdogan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe