Amintirea unei legende: se împlinesc 8 decenii de la naşterea lui Elvis Presley

Elvis Presley alături de preşedintele american Richard Nixon, 21 decembrie 1970.
Elvis Presley alături de preşedintele american Richard Nixon, 21 decembrie 1970. (Wikipedia)

Astăzi, 8 ianuarie se împlinesc 80 de ani de la naşterea poate a celui mai celebru cântăreţ de rock and roll din istorie. Soarele lui a răsărit în Mississippi şi a apus în Tennessee, după ce a strălucit 41 de ani, dintre care aproape 25 pe scenele lumii. În ciuda unui parcurs extrem de scurt, Elvis Presley a lăsat în urma sa enorm. El s-a ridicat din marea anonimatului la înălţimi aproape singulare ale celebrităţii doar pentru ca geniul lui să se stingă la fel de fulgurant.

De la acest mare interpret ne-a rămas atât o moştenire bogată de melodii celebrissime, cunoscute pe întregul mapamond, precum şi o legendă a originalităţii, o figură aproape mitologică a muzicii pop sau rock, şi, la nivel profund, o lecţie de viaţă care a lăsat nenumăraţi oameni pe gânduri, reflectând asupra unei condiţii umane plasată sub semnul tragediei personale.

Poate că Elvis era menit să fie asemenea unui meteor care arde intens, pentru ca apoi, pur si simplu, să fie mistuit complet, însă, lăsând urmele flăcărilor sale viu întipărite pe bolta muzicală a unui secol şi în memoria a milioane de admiratori: imaginea unei legende şi esenţa unei drame.

Elvis avea un stil inconfundabil de a cânta, pe lângă celelalte trăsături ale personei sale hipertrofiate şi spectaculare, flamboiante, de pe scenă. El părea să îşi dea literalmente sufletul în timpul spectacolelor, trăia muzica şi era vlăguit de intensitatea şi ritmul jocului scenic.

În planul vocii lui Presley, rămâne memorabil stilul său dulce de a cânta balade, vocea baritonală caldă, cu sunetele acoperite, molatice şi senine. Această etapă stabilă urmează stilului apăsat, strigat şi uşor răguşit pe care l-a folosit în cântece precum „Hound dog”, întrucâtva în linia lui Little Richard, am putea spune. Pentru a reveni la etapa baladelor light, cine nu ştie, oare, pe dinafară dacă nu textul, măcar linia melodică de la piese cum ar fi „Love me tender”, „Always on my mind”, sau „It's now or never”?

În etapa târzie a carierei muzicale, vocea lui Presley a devenit mai grea, mai puternică şi fineţea a lăsat loc unei interpretări întrucâtva mai aspre a melodiilor. O melodie care marchează foarte bine această transformare este „Hurt”, unde acuta rotunjită din final tinde să ne dea impresia unui om care, dacă ar fi avut şansa, ar fi fost capabil să cânte chiar şi operă. Forţa şi amplitudinea glasului sunt evidente. Însă, nu aceasta a fost alegerea lui şi, poate, că dacă ar fi urmat un asemenea traseu, astăzi nu l-am mai fi cunoscut în acelaşi mod.

alte articole din secțiunea Cultură