„Ambulanţa pentru monumente”: Poarta Palatului Brâncovenesc ar putea fi salvată

Poarta Palatului Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus
Poarta Palatului Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus (viajoa.ro)

Asociaţia MONUMENTUM şi partenerii săi îşi propun un proiect-pilot: salvgardarea patrimoniului imobil.

Ei îşi doresc, cu ajutorul voluntarilor, să pună în siguranţă unele obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps.

Pentru toamna aceasta există un număr de 6 monumente degradate, la care se realizează intervenţii de urgenţă, cu ajutorul unui kit de intervenţie de urgenţă numit “Ambulanţa pentru monumente”. Intervenţiile vizează monumente din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov.

Pentru punerea în siguranţă a porţii Conacului Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), lucrările vor fi efectuate în zilele de miercuri şi joi 19-20 octombrie 2016 şi constă în montarea unei structuri de protecţie care va feri de intemperii poarta până când se vor găsi soluţii de restaurare integrală. Voluntarii vor avea la dispoziţie echipamentul de lucru, masa şi transportul până la locaţie şi înapoi.

Proiectul este finanţat prin AFCN.

Mai multe detalii, pe pagina de facebook a evenimentului.