Ambasadorul SUA la ONU: Trump va adopta o poziţie dură împotriva Rusiei

Ambasadorul american la ONU declară că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va susţine în întregime măsuri dure împotriva Rusiei după ce vor fi finalizate investigaţiile asupra presupusei inteferenţe a Kremlinului cu alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.
Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley.
Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley. (Getty Images)

Nikki Haley a declarat duminică la reţeaua de televiziune ABC că “nu dorim ca vreo ţară să se implice în alegerile noastre, vreodată”, adăugând că nu există nicio îndoială că Rusia a fost implicată în campania prezidenţială de anul trecut.

Ea a precizat că, de fapt, cuvintele sale dure împotriva Rusiei nu sunt în contradicţie cu declaraţiile publice ale preşedintelui Donald Trump care par să minimalizeze rolul Kremlinului în campania prezidenţială americană din 2016.

Trump nu i-a cerut niciodată să atace Rusia, a mai susţinut aceasta.

Agenţiile americane de informaţii au concluzionat că Rusia a interferat în campania prezidenţială pentru a asigura victoria lui Trump.

Preşedintele Trump a declarat că el consideră că agenţi ruşi au hackuit emailuri ale Partidului Democrat, dar a adăugat că nicio implicare rusă nu a afectat rezultatul alegerilor prezidenţiale.

În weekend, Trump a scris pe Twitter: “Sunt aceleaşi ştiri false: anterior au declarat că Trump nu are nicio şansă de victorie, iar acum promovează povestea falsă despre ruşi. O escrocherie totală!”

Întrebată dacă poziţia publică a lui Trump împotriva Rusiei a fost suficient de dură, Haley a precizat: “Ei înţeleg că ne recuperăm puterea, că ne facem auzită vocea şi că începem să conducem din nou şi, sincer, la ONU, iar principalul comentariu pe care îl primesc este că sunt atât de fericiţi că SUA conduce din nou”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat implicarea Moscovei în alegerile prezidenţiale americane.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a declarat, duminică, la ABC TV, că Rusia nu este îngrijorată de rezultatele vreunei anchete americane.

“Insistăm că orice acuzaţie, potrivit căreia Rusia ar fi interferat în problemele interne ale Statelor Unite, este o calomnie”, a susţinut el.