"Am putea avea 100-200 de stomatologi falşi" - Medic dentist, cercetat disciplinar dupa ce a ieşit în presă cu acuzaţii

Dr. Mihaela Cuţuii Pardos (Epoch Times)
Loredana Diacu
19.07.2019

Stomatoloaga Mihaela Cuţui Pardos a fost chemată în faţa Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România pentru a da socoteală după ce a semnalat în presă cazul unui medic străin, Adi Ammar care, deşi nu ştia română, a primit atestat de cunoaştere a limbii, act obligatoriu pentru dreptul de practică.

Interesant este însă că timişoreanca spune că înainte de a se adresa presei, a sesizat acest caz nu doar organelor de cercetare (DNA, DIICOT, Parchetul) ci şi Ministerului Sănătăţii. Problema însă nu s-a rezolvat... iar Mihaela Cuţui a ajuns să fie cercetată disciplinar. În aceste condiţii, medicul vorbeşte despre o încercare de intimidare a sa, încercare ce nu va reuşi însă, susţine ea.

„Noi (eu şi avocata mea n.r.) am perceput (cercetarea n.r.) ca o metodă de intimidare, s-a crezut că dacă voi fi chemată voi băga capul în pumni şi voi plânge. Dimpotrivă, pe mine m-a stimulat, m-a ambiţionat şi mai tare pentru a se rezolva toată această problemă”, a declarat medicul.

Mai grav este că potrivit timişorencei, cazul medicului Ammar ar putea să nu fie singular. Potrivit doctoriţei, printre medicii stomatologi circulă informaţia că eliberarea atestatelor de cunoaştere a limbii române, atestate fără de care un medic străin nu poate profesa România, se poate face contra cost, preţul fiind de circa două mii de euro/certificat. Despre cazul Ammar a relatat pe larg TVR, cercetarea disciplinară a doctoriţei având de a face, conform spuselor sale, cu reportajul difuzat de postul naţional de televiziune. În reportajul TVR se arată că cei din Colegiul Medicilor Dentişti Timiş susţin că la ei s-au prezentat mai mulţi străini care nu vorbeau româneşte, dar aveau atestat că ştiu limba, de la Colegiul Naţional. Cu Ammar Adi, s-au înţeles doar în franceză.

Referitor la certificatele lingvistice, potrivit Mihaelei Cuţui, acestea sunt eliberate de către Colegiul Medicilor Stomatologi România şi se realizează după audierea medicilor în faţa unei comisii. Însă, spune ea, „ceea ce este surprinzător şi cred că este un viciu de procedură, din câte am înţeles, în faţa comisiei niciodată cel care doreşte acest certificat nu e verificat, ci verificarea (identităţii) se face la nivelul secretariatului. În faţa comisiei se poate prezenta oricine care poate păcăli comisia.”

„Din ceea ce am aflat noi, se pare că există o filieră. (...) Apelul nostru este către autorităţi, când sesizezi lucruri atât de grave şi nu se întâmplă nimic, atunci te întrebi inclusiv autorităţile sunt implicate în această chestiune?”, s-a întrebat retoric doctoriţa.

Mihaela Cuţui mai atrage atenţia că la nivelul Colegiului Bucureşti, toate actele pentru avizarea anuală a stomatologilor se trimit pe mail, ceea ce facilitează actele ilegale.

„Toate actele sunt în format electronic, ceea ce pentru mine ridică mari semne de întrebare, în format digital, cu această tehnologie care există la ora actuală oricine îşi poate fasifica azi mâine un act. În celelalte judeţe noi mergem personal şi ne ducem copie după malpraxis, acel certificat pentru avizare şi ştampilare. La nivelul colegiului Bucureşti ţi se trimite un timbru pe care tu ţi-l lipeşti. Eu cred că nu este o procedură normală şi chiar favorizează actele ilegale.”

În aceste condiţii, stomatoloaga crede că la cum funcţionează acum lucrurile în România, este posibil să avem 100-200 de medici stomatolgi falşi în sistem.

"La ora actuală, ţinând cont de anumite vicii de procedură şi modul la care e înţeleasă aplicarea legii, cred că da. S-ar putea să găsim 100 – 200 de medici falşi pe România. Cred că e necesară o curăţenie făcută în sistem, cred că e necesară o lege a Sănătăţii corectă", susţine doctoriţa.

Mihaela Cuţui Pardos a mai precizat că ea una a semnalat Ministerului Sănătăţii (Secretariatul General) şi a dat personal acte în urmă cu circa 3 luni secratarului de stat Brădăţan, dar nu a primit niciun răspuns. Medicul ne-a precizat că secretarului de stat Brădăţan i-a înmânat acte despre Adi Ammar şi despre încă un alt stomatolog care, de asemenea, ar fi obţinut atestatul de cunoaştere a limbii române înainte să o fi învăţat şi a cărui diplomă de absolvire a studiilor universitare ar putea ridica semne de întrebare.

Vă învităm să urmăriţi declaraţiile integrale ale Mihaelei Cuţui în materialul video.

Cercetarea disciplinară a decurs cu uşile închise, reprezentanţii comisiei de disciplină refuzând să permită accesul presei, deşi dna dr Cuţui este avertizor de integritate şi poate solicita prezenţa presei la cercetări (lucru pe care medicul l-a şi făcut).

Colegiul Medicilor Stomatologi din România şi Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti nu au răspuns la întrebările noastre pe tema problemelor ridicate de dna dr Cuţui. Însă, anterior cercetării disciplinare Conducerea Colegiului Naţional al Dentiştilor a respins acuzaţiile legate de eliberarea de certificate lingvistice unor străini care nu cunosc română. Ba mai mult, şefa CMDR, Ecaterina Ionescu, a declarat pentru TVR că forul pe care îl conduce va lua atitudine... faţă de acuzaţii.

"Cei care fac astfel de afirmaţii trebuie să le şi dovedească. Sunt sigură că nu se întâmplă aşa ceva la Colegiul Medicilor Dentişti din România. Cel puţin din punct de vedere instituţional, vom lua atitudine faţă de astfel de acuzaţii", spune Ecaterina Ionescu, preşedintele Colegiului medicilor Dentişti din România.

Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de precizări pe care vi le prezentăm mai jos:

Având în vedere solicitarea dumneavoastră transmisă Ministerului Sănătăţii, vă comunicăm următoarele:

• Exercitarea profesiei de medic dentist/medic stomatolog pe teritoriul României este reglementată de titlul XIII din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare

• NU poate fi probată afirmaţia potrivit căreia este posibil ca în România să profeseze ca medici stomatologi peste 100 de persoane care nu deţin un titlu de calificare corespunzător obţinut în România sau echivalat în condiţiile legii; În cazul în care doamna Mihaela Cutui avea cunoştinţă de încălcarea prevederilor legale privind exercitarea profesiei de medic stomatolog/medic dentist avea obligaţia de a sesiza organele competente în acest sens.

• Precizăm că recunoaşterea diplomelor de licenţă de medic stomatolog/medic dentist obţinute într-un stat terţ este de competenţa Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii nefiind informat în acest sens asupra numărului de recunoaşteri aprobate. În urma procedurii de recunoaştere, titularii se înregistrează ca membri CMSR.

• Precizăm că din anul 2017 şi până în prezent la nivelul CRUSP nu s-au înregistrat niciun fel de solicitări din partea susnumiţilor.

• Pentru a preîntâmpina problemele legate de legalitatea activităţilor profesionale desfăşurate de o serie de persoane, la data de 11 iun.2019 a fost emis Ordinul ministrului sănătăţii nr.895 privind condiţiile necesare în vederea exercitării profesiei de medic, medic stomatolog şi, respectiv, farmacist pe teritoriul României în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, publicat în MO nr.479/12 iun.2019.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor