"Am fost trimis la puşcărie total nevinovat" - Dragnea a cerut în instanţă eliberarea din închisoare

Liviu Dragnea, cu catuse la maini, iesind din sala de judecata
Liviu Dragnea, cu catuse la maini, iesind din sala de judecata (Screenshot Facebook)

Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut joi una dintre numeroasele contestaţii depuse de Liviu Dragnea la executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Concret, fostul lider PSD a solicitat să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal. Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare în acest caz, relatează Ziare.com

La tribunal a fost prezent şi Liviu Dragnea, acesta susţinând în faţa judecătorilor că i se încalcă drepturile.

"Doamnă preşedinte. Sunt o persoană privată de libertate şi nu privativă de libertate, aşa cum l-am auzit pe domnul procuror că a spus în faţa dumneavoastră. A doua remarcă e că am auzit că dumnealui consideră un drept fundamental al CEDO din vreo subspecie a dreptului. Asta arată a mentalitate ca a unui ministru de tristă amintire care spunea că în România drepturile reprezintă un moft", i s-a adresat Dragnea judecătoarei.

Fostul şef al PSD a mai susţinut că a fost trimis la puşcărie complet nevinovat, de un complet constituit nelegal.

"Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi dacă voi fi menţinut la închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Sper că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau legile ţării", a spus Dragnea în sala de judecată.

La rândul lor, avocaţii lui Liviu Dragnea - Flavia Teodosiu şi Cornel Liviu Popescu - au invocat şi ei excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată. Ei au afirmat că este vorba de o instanţă care judecă contestaţii, dar ar fi trebuit să fie un complet care judecă apeluri şi au susţinut că nu s-ar fi respectat regulile repartizării aleatorii.

"Dacă era bifat coeficientul de indexare a apelului în loc de contestaţie cauza ajungea la un complet de apel legal format. S-a trecut peste principala calificare făcută de noi, respectiv că în mare parte e apel şi în subsidiar contestaţie. Calificaţi această acţiune ca apel şi trimiteţi la repartizare aleatorie din nou", susţine unul dintre avocaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne