Alertă cu bombă la Arad

Poliţişti
Poliţişti (Epoch Times România)

În plin centrul Aradului, la aproximativ o sută de metri de clădirea primăriei, a fost declanşată marţi o alertă cu bombă.

Poliţiştii au intrat în alertă după în faţa unei bănci din apropierea primăriei Aradului a fost găsită o geantă suspectă. Angajaţii băncii au semnalat situaţia imediat la 112.

Potrivit evz, zona a fost izolată pe o rază de câteva zeci de metri iar circulaţia în zonă este îngreunată.

Alarma s-a dat de la Piraeus Bank, din centrul Aradului, situată pe Bulevardul Revoluţiei colţ cu strada Crişan. Camerele de la Piraeus Bank ar fi filmat un bărbat care a lăsat geamantanul suspect în faţa imobilului la ora 3.30 dimineaţa. Imaginile au fost puse la dispoziţia poliţiştilor care urmează să identifice persoana în cauză.

„Un angajat al băncii a sunat la 112, după ce a văzut abandonat în faţa sediului un geamantan suspect, de culoare neagră. Conform procedurii s-au asigurat măsurile de siguranţă în zona respectivă, aşteptându-se sosirea specialiştilor SRI”, a declarat, ofiţerul de presă al Poliţiei Arad.

În jurul orei 11, specialiştii SRI au constatat că geamantanul suspect nu conţinea nimic periculos:

„Specialiştii SRI au stabilit în urma verificărilor că geamantanul era gol”, a mai spus Ovidiu Liber, de la Poliţia Arad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne