Alburnus Maior îi încurajează pe opozanţii exploatărilor cu cianuri să meargă la vot

Protest împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană.
Protest împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. (KARINA KNAPEK / AFP / Getty Images)

Pe fundalul polemicilor iscate de apelul la boicotarea alegerilor europarlamentare de duminică, lansat de pagina de Facebook "Uniţi Salvăm", Alburnus Maior, asociaţia care a iniţiat şi coordonează campania “Salvaţi Roşia Montană”, îşi încurajează susţinătorii să îşi exercite dreptul democratic la vot.

“Noi, cetăţenii, avem putere foarte mare asupra clasei politice, mai ales când ne unim pentru cauze comune. Activitatea europarlamentarilor aleşi pe 25 mai vizează în mod direct Roşia Montană şi poate fi influenţată de presiunile noastre. Parlamentul European este instituţia care în 2010 a votat o rezoluţie ce recomandă interzicerea folosirii cianurii în minerit şi care are forţa de a convinge Comisia Europeană de a o implementa ca directivă în statele membre. Fiecare cetăţean este liber să dispună după propria voinţă de votul său, ţinând cont că un politician ce admite distrugerea Roşiei Montane nu va fi un europarlamentar bun nici în alte privinţe,” a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, asociaţie care, în 12 ani de activitate, a devenit cea mai mare mişcare socială şi de mediu din România şi a reuşit, în repetate rânduri, să învingă în instanţă RMGC, anulând parte din actele ce ar fi permis avizarea proiectului exploatărilor RMGC în Apuseni.

Campania Salvaţi Roşia Montană le pune la dispoziţie celor ce îşi doresc să trimită la Bruxelles politicieni care sunt împotriva exploatării cu cianuri o evaluare a candidaţilor la europarlamentare, centralizată prin pagina www.europarlamentare.rosiamontana.org, mai informează în comunicatul postat pe http://www.rosiamontana.org.

"Această pagină web, alături de alte analize asupra problemelor din societatea românească permit conturarea unei decizii de vot asumată conştient. Miile de mesaje ale susţinătorilor campaniei Salvaţi Roşia Montană către candidaţi au avut drept rezultat introducerea cazului Roşia Montană în discursul public al prezentei campanii electorale." se mai arată în comunicatul postat de Alburnus Maior.

Blocarea proiectului minier a fost posibilă doar prin implicarea activă şi susţinută a tuturor celor interesaţi de dezvoltarea durabilă a Roşiei Montane, reaminteşte Alburnus Maior, iar numeroşii membri ai clasei politice actuale, care dezamăgesc constant şi sprijină în mod nelegitim compania minieră trebuie sancţionaţi în toate modurile posibile, inclusiv prin vot, după cum consideră fiecare alegător în parte.

Reamintim că îndemnul la vot conştient şi informat, la sancţionare a politicienilor corupţi vine la doar câteva zile după ce pe pagina de Facebook "Uniţi Salvăm" a apărut un comunicat, preluat şi de parte din presă, prin care românii ce au militat pentru salvarea Roşia Montană sunt îndemnaţi să declare greva cetăţenească şi să boicoteze alegerile din 25 mai.