Adoptia: Conditii de fond, impedimente, procedura, efecte si incetarea adoptiei (partea a IV-a)

In ce cazuri poate inceta adoptia si care sunt temeiurile incetarii adoptiei?

Legislatia R. Moldova prevedea in Codul Familiei, Titlul V, capitolul 18 ca incetarea adoptiei poate avea loc prin desfacere sau declararea adoptiei nule.

Prin Legea Parlamentului nr. 99 din 28.05.2010, care a intrat in vigoare la 30.01.2011, capitolul 18 a fost abrogat – capitol ce prevedea notiunile esentiale privind adoptia (si anume conditiile de fond, impedimente, procedura de adoptie si incetarea adoptiei).

Temeiurile pentru incetarea adoptiei au fost prevazute in art. 135 din Codul Familiei al R. Moldova.

Adoptia, totusi, este o institutie juridica stabila, odata incuviintata, ea este ocrotita de lege.

Stabilitatea institutiei este garantata de legiuitor prin reglementarea stricta a desfacerii adoptiei si a declararii adoptiei nule.

Chiar si in cazurile cand este stabilita incalcarea legislatiei privind incuviintarea adoptiei, desfacerea ei nu este obligatorie, daca aceasta nu corespunde interesului copilului adoptat.

Atat desfacerea adoptiei, cat si nulitatea acesteia poate fi efectuata numai pe cale judecatoreasca.

Temeiurile pentru desfacrea adoptiei sunt in cazul in care adoptia a fost incuviintata fara acordul parintilor copilului sau al sotului adoptatorului, daca acest acord se cerea conform legii - deoarece adoptatorii nu-si indeplinesc obligatiile sau fac abuz de drepturile sale, iar copilului minor nu i s-a oferit o familie care sa-i acorde educatia necesara, adoptatorii abuzeaza de drepturile parintesti sau se comporta cu cruzime fata de copil, adoptatorii sufera de alcoolism cronic sau de narcomanie.

Daca se va constata ca cererea despre desfacere nu satisface interesele copilului, ea poate fi refuzata, deoarece ea se bazeaza pe relatiile dintre soti si nu pe cele dintre copil si sotul adoptatorului.

Daca, in momentul pornirii actiunii privind desfacerea adoptiei, adoptatul a atins varsta de 18 ani, adoptia poate fi desfacuta numai cu acordul atat al adoptatorului, cat si al insusi adoptatului.

Au dreptul sa ceara desfacerea adoptiei copilului parintii acestuia, adoptatorii lui, sotul adoptatorului, in cazul in care adoptia a fost facuta fara acordul lui, daca acest accord se cerea conform legii, insusi adoptatul care a atins varsta de 14 ani s.a.

Ce reprezinta desfacerea adoptiei?

Desfacerea adoptiei are ca efecte restabilirea drepturilor si obligatiilor parintesti.

Insa asta nu inseamna ca in toate cazurile copilul trebuie sa fie incredintat parintilor.

Daca parintii lipsesc sau inapoierea lui la parinti contravine intereselor copilului, el este dat in grija autoritatii tutelare.

Cine poate constata nulitatea adoptiei?

Nulitatea adoptiei este constatata doar de catre instanta de judecata a invaliditatii actului de adoptie, care are ca urmare anularea - din momentul incuviintarii adoptiei - a tuturor raporturilor juridice de adoptie.

Adoptia poate fi nula daca hotararea instantei de judecata despre adoptie s-a bazat pe documente false, cand adoptatorul s-a dovedit a fi o persoana decazuta din drepturile parintesti, in cazul unei adoptii fictive.

Declararea adoptiei nule se face pe cale judecatoreasca la cererea autoritatii tutelare sau a procurorului. Efectele juridice ale nulitatii adoptiei se produc referitor la filiatia si rudenia prin adoptie, drepturile si indatoririle parintesti se considera nule intre adoptat si adoptator si se restabilesc fata de parintii firesti etc.

Daca a fost abrogat capitolul 18 din Codul Familiei, unde putem gasi atunci prevederi privind adoptia?

Notiunile esentiale privind adoptia sunt prevazute in Legea nr.99 din 28.05.2010, privind regimul juridic al adoptiei, lege care a intrat recent in vigoare.

Conform noilor prevederi legale sunt introduse si unele modificari privind adoptia.

Inainte de a fi emisa o decizie de adoptie, parintii adoptivi vor fi supusi unei perioade de proba, si totodata acestia vor fi obligati, ca la o anumita varsta, sa le spuna adevarul copiilor lor.

Pe tot parcursul perioadei de proba, familia adoptiva va fi strict monitorizata de autoritati, pentru a verifica gradul de compatibilitate al acesteia cu viitorul lor copil.

Noua lege a adoptiei obliga parintii sa urmeze si un curs de instruire, in care li se vor explica responsabilitatile pe care le au. Adoptia va fi permisa numai persoanelor care au atins varsta de 25 de ani si sunt cu cel putin 18 ani mai in varsta decat copilul pe care doresc sa-l infiieze. Totodata, diferenta de varsta nu trebuie sa depaseasca 48 de ani.

Cei care isi doresc un copil adoptiv vor trebui sa depuna o cerere la directia de asistenta sociala unde isi au domiciliul.

Solicitantii trebuie sa prezinte, pe langa actele de identitate - de nastere si de casatorie - o scrisoare de motivatie, certificatul de la locul de munca, care sa contina functia pe care o detine solicitantul si salariul pe care il primeste, precum si un document care sa confirme ca detine spatiu locativ.

Potrivit noii legi, in cazul adoptiilor internationale, solicitantii trebuie sa depuna o cerere la Ministerul Muncii. Ei trebuie sa prezinte aceleasi acte ca si in cazul adoptiei nationale, plus actele eliberate de autoritatile statului primitor, care sa confirme capacitatea familiei adoptive de a intretine copilul.

Un copil din Republica Moldova poate fi adoptat in cazul in care nu a fost acceptat de niciun donator national si sufera de o maladie grava. De asemenea, daca timp de doi ani nu s-a reusit integrarea copilului in familia rudelor, el poate fi adoptat in strainatate.


Valentina Stratulat este licentiata in dreptul penal si master in dreptul constitutional si administrativ in R. Moldova

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură