Acum 144 de ani, primul tramvai din Bucureşti era galben şi tras de cai!

Tramvai tras de cai
Tramvai tras de cai (radiocluj.ro)

În Bucureştii începutului de secol XIX, doar boierii aveau acces la trăsuri, deşi exista birja sau trăsura de piaţă, cu rol de taxi. Până în 1823, burghezii şi oamenii de rând nu aveau dreptul să deţină un astfel de mijloc de deplasare.

Unele dintre primele vehicule care circulau prin Bucureştiul acelor vremuri aveau locuri amenajate pe acoperiş, unde se ajungea pe o scară în spirală, numită „imperială", potrivit lui Doru Parfenie, responsabil de patrimoniul Regiei, citat de qsl.ro. Pe vremea aceea toată lumea se urca la capăt şi cobora la cerere. Trăsurile erau dotate cu un clopoţel, prin care călătorii îl atenţionau pe vatman că vor să coboare, scrie b365.ro.

În anul 1871, belgianul Slade Mernee aduce în Capitală tramvaiul cu cai, care merge pe "drumul de fier american", pe prima linie care pleca din Piaţa Sfântul Gheorghe - atunci Podul Târgului din Afară - până pe Calea Griviţei, în acea perioadă Podul Târgoviştei.

Spre deosebire de zilele noastre, tramvaiele de acum 144 de ani aveau maxim „doi cai putere” , cai care munceau ore bune în fiecare zi şi care erau bine îngrijiţi şi hrăniţi. În interiorul primelor tramvaie trase de cai aveau loc aproximativ 10 persoane, care de cele mai multe ori stăteau pe băncile aşezate în interiorul vehiculului, de o parte şi de alta a acestuia.

Dar primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României, a ieşit pe traseu la 8 iulie 1869, în Timişoara. A fost al treilea după New York (1825) şi Paris (1854).

Bucureştiul a avut primele tramvaie din 1872, când o societate cu capital britanic a instalat prima linie de tramvai pe ruta Cimitirul Sfanta Vineri, Gara de Nord, Bariera Moşilor. Au urmat destul de repede alte trasee: Nr. 2 (Bariera Călăraşilor - Piaţa Victoriei), Nr. 3 (Piaţa Victoriei - Bufet), Nr. 4 (Piata Sfântu Gheorghe -Lânăriei), Nr. 5 (Piata Sfântu Gheorghe - Bariera Dorobanţilor) etc.

Tramvaiele au fost bine primite de clasa de jos, mai deschisă la nou când venea vorba de transportul public, asigurat până la 1873 de omnibusuri, mici şi neconfortabile. La început, s-au înregistrat numeroase incidente, tramvaiele săreau de pe şine la curbe, moment în care lumea cobora şi contribuia la punerea pe liniile metalice a tramvaielor.

Tramvaiele trase de cai erau galbene, vatmanii aveau uniforme şi şepci roşii, stăteau pe platforma din faţă şi îndemnau caii cu lovituri de bici. Controlorii, îmbrăcaţi asemnător vatmanilor, erau străini pentru că englezii aveau mai multă încredere în ei decât în bucureşteni, potrivit almanahului Flacăra, publicat în 1982. Dacă erau prinşi fără bilet, oamenii erau obligaţi să achite călătoria, dar cum viteza tramvaielor trase de cai era mică, mulţi săreau din mers ca să scape de plata călătoriei, scrie hetel.ro

Tramvaiele trase de cai aveau o capacitate de 20 - 25 călători, circulau cam la 10 minute, iar între orele 6 şi 10 seara, erau tot timpul pline. De cele mai multe ori vehiculele erau arhipline, iar oamenii mergeau pe scări şi pe tampoane. Cum viteza lor era redusă, mulţi puteau coborî din mers. Liniile care treceau pe dealul Uranus (ras de Ceauşescu pentru construirea Casei Poporului) sau pe ruta Şerban Vodă-Bellu se foloseau cai de urcuş, care ajutau atelajul în pantă şi erau deshămaţi apoi. Vatmanii respectau întocmai traseul şi programul pentru că orice întârziere sau abatere era penalizată prin reducerea salariului.

Preţul biletului varia în funcţie de confortul asigurat şi de distanţa parcursă. Biletul, pentru un kilometru, costa 0,20 lei, iar pentru imperială (la etaj), preţul era la jumătate. Vagoanele care circulau vara erau deschise, cu băncuţe pe ambele părţi, iar cele de iarnă, aveau un fel de copertine culisante. În anii următori, aceste mijloace de transport au fost îmbunătăţite: s-a asigurat iluminatul pe timp de noapte, în staţii se puteau amenaja prăvălii, iar pe tăbliţe era obligatorie menţionarea traseului. Nu erau acceptate în vagoane persoanele murdare, iar limita admisă a numărului de călători nu trebuia depăşită.

Au existat şi nemulţumiri. Cei care protestau cu voce tare erau birjarii care-şi vedeau ameninţată afacerea de dezvoltare a transportului public. Scandalul a luat amploare în 189, când a apărut prima linie de tramcare, un soi de tramvaie mai mari şi luxoase. Ar fi protestat şi caii dacă ar fi putut... Animalele erau biciuite zilnic din cauza „cocoaşelor” oraşului. Mai toate traseele aveau un deal de suit, iar cei doi cai nu făceau faţă efortului, fiind struniţi doar de biciul surugiului. Şi de înjurăturile sale, scrie Constantin C. Giurescu în „Istoria Bucureştilor”.

Din fericire pentru cabaline, din 1893, la trei ani după inaugurarea liniei de tramvai electric în Budapesta, minunea tehnicii poposeşte şi în Capitală.

Primul tramvai electric avea culoarea verde şi purta numărul 14. El traversa Bucureştiul de la Est la Vest. Capătul de linie de la Obor se afla la Şcoala Iancului şi a fost prelungit apoi la Mătăsari, Agricultori şi până la bariera Pantelimon. Tramvaiul 14 avea atunci următorul traseu: pleca de la Uzina Electrică, mergea pe Splaiul Independenţei, trecea Dâmboviţa pe Podul Domniţa Maria, traversa Bd. Regina Elisabeta via Splaiul Gării Centrale şi îşi continua drumul pe bulevardele Academiei, Carol I şi Pache Protopopescu. Şi acum, după 123 de ani, tramvaiul de pe linia 14 urmează, cu unele excepţii, un traseu asemănător cu omologul său care a schimbat istoria transportului în comun din Capitală.

Bucureştii şi-au păstrat liniile de tramvai, iar astăzi alte oraşe, precum Parisul, regretă faptul că au fost eliminate în trecut. În timpul comuniştilor liniile de tramvai bucureştene au fost dezvoltate în noile cartiere, în paralel cu distrugerea unora tradiţionale.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură