Actul V: Zeci de mii de “veste galbene” protestează din nou în Franţa. Dar în număr mai mic

Manifestanţi din mişcarea Vestele Galbene protestează în Paris
Manifestanţi din mişcarea Vestele Galbene protestează în Paris (Getty Images)

Poliţia din Paris a declarat că mai puţin de 3.000 de persoane au participat la protestele “vestelor galbene” în cel de-al cincilea weekend, deşi alte 30.000 au participat în acţiuni în alte părţi ale ţării. Aproximativ 69.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Franţa pentru proteste.

De asemenea, poliţia a afirmat că aproximativ 95 de persoane au fost arestate în Paris în timpul protestelor desfăşurate împotriva guvernului preşedintelui Emmanuel Macron. Dintre acestea, 63 de persoane au fost reţinute pentru interogare, potrivit Deutsche Welle.

Conflictele violente au izbucnit atunci când poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa un mic grup de manifestanţi care încerca să îşi facă loc printre liniile formate din poliţişti în apropierea Avenue des Champs-Elysees, în centrul Parisului.

Aproximativ 8.000 de poliţişti au fost plasaţi în Paris sâmbătă pentru protestele desfăşurate împotriva reformelor în favoarea companiilor şi împotriva scăderii standardelor de trai. În după amiaza zilei de sâmbătă, doar 400 de persoane au mai rămas pe bulevardul Champs-Elysees, iar poliţia a folosit tunuri cu apă pentru a încerca să îi disperseze. Bulevardul a rămas închis traficului.

Pentru ziua de sâmbătă, forţele de ordine şi-au consolidat prezenţa de asemenea în diverse oraşe, inclusiv Toulouse, Bordeaux şi Saint-Étienne, deoarece mii de manifestanţi au ieşit pe străzi într-o serie de oraşe provinciale. În Toulouse, poliţia a afirmat că au manifestat 850 de persoane, iar în Bordeaux 1.000, mult mai puţine decât în weekendul trecut.

În Marsilia, o mie de persoane au ieşit pe străzi, comparativ cu 2.000 sâmbăta trecută.

Protestele au izbucnit iniţial din cauza propunerii lui Macron de a creşte taxa pe carburanţi, însă ulterior acestea s-au transformat într-o mişcare împotriva preşedintelui, care se confruntă cu o criză majoră în ceea ce priveşte popularitatea sa.

Totuşi, protestele din ultimele săptămâni au devenit violente în multe situaţii, iar unii manifestanţi au incendiat automobile, au distrus vitrine, au vandalizat Arcul de Triumf din Paris, au provocat blocaje rutiere în diverse locuri din ţară şi s-au ciocnit violent cu forţele de poliţie, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa unele proteste.

În urma presiunilor, guvernul a decis să suspende planul privind controversata taxă, însă “vestele galbene” au precizat că îşi vor continua protestele, deşi se pare că acestea nu mai au aceeaşi amploare.

De asemenea, pentru a încerca să restabilească ordinea în ţară, Macron a propus luni o creştere de 100 de euro a salariului minim pe economie, în discursul televizat adresat naţiunii. El a afirmat că va accelera reducerile de taxe şi creşterea salariilor “într-un ritm istoric”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe