Accidente stranii: încă un elicopter al armatei americane s-a prăbuşit în Norfolk

Elicopter al USAF, 8 ianuarie 2014.
Elicopter al USAF, 8 ianuarie 2014. (Justin D. Pyle / USAF / Getty Images)

Un elicopter militar aparţinând Forţelor Navale Militare s-a prăbuşit în dimineaţa zilei de miercuri în apropierea oraşului Norfolk, statul Virginia, în timpul unui zbor de rutină, au transmis Forţele Navale americane, notează Mediafax.

Aparatul de zbor, tip MH-53E Sea Dragon, efectua un zbor de antrenament în largul bazei navale americane din Virginia, la 18 mile marine de coastă (aproximativ 35 de kilometri), atunci când a avut loc accidentul.

La bordul său se aflau 5 persoane, autorităţile americane reuşind să salveze numai patru dintre acestea. Primii care au răspuns apelului de salvare a fost paza de coastă americană, pasagerii fiind transportaţi la spital doi câte doi.

Căutările pentru cel de-al cincilea membru al echipajului continuă în prezent. La operaţiunile de salvare s-au alăturat în scurt timp şi forţele navale care au cercetat zona cu ajutorul elicopterelor.

Accidentul de miercuri este cu atât mai straniu cu cât, marţi, un elicopter al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, ataşat la baza din Lakenheath, Suffolk, s-a prăbuşit cu patru persoane la bord în nordul regiunii de coastă Norfolk, în timpul unui zbor de antrenament.

Toate cele patru persoane de la bordul aparatului de zbor au decedat. În urma anchetei, autorităţile britanice au menţionat că elicopterul, aflat în timpul unui zbor de antrenament, transporta o cantitate semnificativă de muniţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe