12 sfaturi pentru a fi fericit

(photos.com)

Potrivit unor studii, cercetătorii au descoperit care sunt secretele fericirii unei persoane. Astfel experţii a publicat 12 sfaturi pentru persoanele care sunt în căutarea vieţii pe care şi-o doresc.

Aceste sfaturi sunt:

  1. Acceptaţi ceea ce aveţi. Potrivit studiilor, persoanele fericite nu au aşteptări şi aspiraţii ieşite din comun. Ele îşi doresc doar ceea ce pot obţine, în timp ce oamenii nefericiţi au dorinţe şi aşteptări nerealiste. "Petrecem foarte mult timp plângându-ne de lucrurile rele care ni se întâmplă, dar este o pierdere de vreme şi de efort", susţine dr. José de Jesus Garcia Vega, de la Universitatea din Monterrey, Mexic. Astfel cei fericiţi ştiu cum să evite dezamăgirile şi să se bucure de fiecare întâmplare pozitivă din viaţa lor.
  2. Bucuraţi-vă de ceea ce faceţi. Persoanele fericite fac ceea ce le place. Mulţi îşi petrec cei mai buni ani din viaţa lor încercând să facă bani, sacrificându-şi sănătatea şi familia, susţine dr. Garcia Vega. Mai târziu, cheltuiesc banii pe care i-au strâns, iar sănătate şi familia care sunt pierdute nu le poţi recupera.
  3. Trăiţi pentru ziua de astăzi. Persoanele fericite trăiesc în prezent, căci pentru a fi fericit, nu trebuie să te gândeşti la eşecurile din trecut. De asemenea, nu trebuie să visezi la un viitor idealist sau să îţi faci griji pentru lucrurile pe care nu le-ai realizat.
  4. Alegeţi fericirea. O teorie în această privinţă îi aparţine Ingridei Geciene de la Universitatea Vilnius (Lituania), care a cercetat fericirea persoanelor în 31 de ţări europene. Aceasta a descoperit că cei care credeau că au control absolut asupra vieţii lor erau fericiţi. Totodată şi Garcia Vega afirmă că "Întotdeauna aveţi libertatea de a alege maniera în care să abordaţi orice situaţie".
  5. Relaţiile cu cei din jur influenţează fericirea. Trebuie să ne gândim permanent că, aşa cum cei din jur ne pot face fericiţi, şi noi îi putem face fericiţi pe cei din jur. Cercetările arată, totodată, că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât cele singure.
  6. Fiţi ocupaţi în permanenţă. Dacă doriţi să fiţi fericiţi, ieşiţi în oraş cât se poate de des. Construiţi-vă o viaţă socială bogată, îndeamnă profesorul de psihologie Eunkook M. Suh, de la Universitatea Yonsei din Seul.
  7. Nu vă comparaţi cu ceilalţi. Comparaţiile cu ceilalţi sunt folositoare doar dacă oamenii învaţă ceva din acestea, nu dacă îşi doresc ceea ce alţii au şi ei nu pot obţine. Căci Claudia Senik, profesor la Universitatea Sorbona din Paris, susţine că ambiţia este benefică şi îi face pe oameni fericiţi, iar invidia îi face nefericiţi.
  8. Fiţi voi înşivă. Persoanele fericite sunt spontane, naturale şi reale: spun ceea ce gândesc şi simt şi nu sunt preocupate de ceea ce gândesc alţii despre ele.
  9. Nu fiţi îngrijoraţi. Persoanele fericite nu îşi fac griji şi recunosc că 90% din grijile pe care le au sunt nefondate, iar evenimentele de care se tem nu se întâmplă.
  10. Fiţi organizaţi. Persoanele fericite îşi fac planuri şi sunt organizate, au anumite obiective pe care încearcă să le îndeplinească.
  11. Gândiţi pozitiv. Trebuie să ne îndepărtăm de o viziune negativă asupra lucrurilor şi să gândim optimist pentru a fi fericiţi, căci acumularea emoţiilor şi a sentimentelor negative creează un disconfort psihic şi fizic. Mai mult ca atât, optimismul este mecanismul mental de auto-apărare împotriva depresiei.
  12. Apreciaţi fericirea. Cele mai fericite persoane realizează că starea lor pozitivă adaugă mai mulţi ani vieţii lor şi caută să se simtă bine necontenit.