10 lucruri mai puţin cunoscute despre marele Wolfgang Amadeus Mozart

Pian.
Pian. (unsplash.com)

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, Austria, la 27 ianuarie 1756 şi a fost un muzician austriac ale cărui creaţii muzicale au fost recunoscute universal drept compoziţii de valoare artistică extraordinară. Mozart a trăit numai 35 de ani, stingându-se din viaţă la 5 decembrie 1791, în Viena.

Astăzi ne-am gândit să vă prezentăm zece lucruri poate mai puţin cunoscute despre marele geniu muzical austriac.

1. A fost considerat un copil miracol

La vârstă de 3 ani distingea cu uşurinţă succesiunea armonică a unor instrumente şi interpreta după ureche o mulţime de melodii la pian. Şi-a început cariera muzicală la 5 ani cântând cu sora sa la cele mai prestigioase curţi din Europa. A compus prima sa simfonie la vârsta de 8 ani şi prima operă completă la 14 ani. A scris 68 de simfonii, dintre care 33 au fost scrise între 8 şi 19 ani.

2. Sora sa Nannel

Nannel era cu 4 ani mai mare decât Wolfgang şi de mică a demonstrat un mare talent, fiind capabilă să cânte la diverse instrumente. A simţit dorinţa de a compune muzică ca şi fratele său, dar condiţia de femeie nu-i permitea, aşa că s-a dedicat predării lecţiilor de pian pentru fete.

3. Mozart ura flautul

Nu suporta sunetul flautului şi prin urmare a scris doar la cerere concerte pentru acest instrument. După cum spunea geniul din Salzburg „singurul lucru mai rău decât un flaut, sunt două flaute”.

4. Mozart era foarte productiv

Marelui compozitor i se atribuie nu mai puţin de 621 de opere (600 complete), ce includ 68 de simfonii, 36 sonate pentru vioară, 27 concerte pentru pian, 26 sonate pentru pian, 23 cvartete de coarde, 6 cvintete de coarde etc. El însuşi le-a scris pe hârtie, un lucru incredibil având în vedere că a trăit doar 35 de ani.

5. Suferea de sindromul Tourette

Se ştia că a suferit de această boală, o tulburare nervoasă care cauzează comportamente compulsive şi obsesive ce se manifestă prin incapacitatea de a se comporta corect în societate. Datorită acestui sindrom, se întâmpla deseori ca Mozart să folosească expresii vulgare şi insulte, după cum arată unele dintre scrisorile sale care se mai păstrează încă.

6. Tânărul Mozart era mason

La vârsta de 28 de ani s-a alăturat Francmasoneriei. Din acest motiv, pentru el numărul 3 avea un înţeles simbolic şi l-a inclus în multe din lucrările sale. În „Flautul fermecat” apar 3 acorduri majore, în uvertură apar 3 zâne, 3 copii care ghidează actorul principal, 3 instrumente magice, 3 stele şi 3 temple.

7. Nu a terminat de scris ultimul său Recviem

Mozart a murit în timp ce scria ceea ce după ani va fi considerat, în mod paradoxal, cea mai frumoasă lucrare a sa: „Slujba de Requiem”. După moartea sa şi la cerea soţiei sale, Requiemul a fost terminat de elevii pe care maestrul i-a avut.

8. Avea probleme economice

Din anul 1786 concertele sale publice s-au redus, iar odată cu ele s-au împuţinat şi veniturile. Astfel că greutăţile economice, suferite în ultima parte a vieţii sale, au făcut ca marele compozitor să fie îngropat într-un mormânt comun fără nici o adnotare. Prin urmare nu există garanţii că rămăşiţele acestuia vor putea fi vreodată localizate.

9. A avut parte de o moarte misterioasă

Mozart a murit la 35 de ani la Viena, în circumstanţe ce nu au fost clarificate pe deplin: nu a fost realizată vreo autopsie. Au apărut o mulţime de teorii privind cauza morţii sale cum ar fi: trichinoză, gripă, o rară afecţiune a rinichilor şi otrăvirea cu mercur (în mod fals atribuit de Salieri ). Cu toate acestea, versiunea cea mai acceptată este că a murit de febra reumatismului acut.

10. Mozart - sursă de inspiraţie in creaţii literare şi cinematografice

Wolfgang Amadeus Mozart a avut o viaţă dramatică. Şi-a început de mic cariera muzicală extraordinară, luptându-se pentru a-şi obţine independenţa personală şi economică. Problemele sale financiare şi moartea ciudată au inspirat romane, opere, filme şi jocuri video. Nu trebuie să uităm filmul ajuns celebru „Amadeus ” din 1984 în regia lui Milos Forman care a câştigat 8 Oscaruri şi care a zugrăvit perfect talentul şi epoca în care a trăit marele GENIU.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură