Cuvânt înainte

D-na Zhang Fuzhen, de aproximativ 38 de ani, fostă salariată a parcului Xianhe din oraşul Pingdu, provincia Shandong. În noiembrie 2000 s-a dus la Beijing să facă apel pentru a sprijini Falun Gong. Ca urmare a fost răpită de autorităţi şi, potrivit celor în cunoştinţă de cauză, torturată şi umilită de poliţie. A fost rasă în cap şi dezbrăcată complet. A fost legată de un pat cu mâinile şi picioarele întinse, fiind forţată să-şi facă nevoile în pat. Mai târziu poliţia a injectat-o cu o substanţă otrăvitoare necunoscută. Injecţia i-a provocat lui Zhang o durere atât de mare încât a adus-o într-o stare aproape de nebunie. S-a zbătut în pat în mare suferinţă până când a murit. La întregul proces au fost martori funcţionari locali ai Biroului 610 (conform unui raport din 23 iulie 2004 publicat pe website-ul Clearwisdom[1]).

D-na Yang Lirong, 34 de ani, locuia în oraşul Dingzhou, pe strada Beimen, prefectura Baoding, provincia Hebei. Familia ei era adesea hărţuită şi intimidată de poliţie pentru că ea practica Falun Gong. Pe 8 februarie 2002 un raid de noapte al poliţiei l-a înspăimântat şi traumatizat pe soţul d-nei Yang, şofer la Biroul de Standarde şi Meteorologie, care era speriat că-şi va pierde serviciul. El n-a putut rezista presiunii imense exercitate de autorităţi. În dimineaţa următoare, profitând de faptul că părinţii lor în vârstă nu erau acasă, el şi-a sugrumat soţia. Yang Lirong a murit tragic, lăsând în urmă un fiu de 10 ani. Imediat după aceea, soţul a raportat incidentul autorităţilor, iar poliţia s-a grăbit la locul acţiunii pentru a efectua o autopsie asupra corpului d-nei Yang, care încă mai era cald. I-au îndepărtat multe organe din corp în timp ce încă radiau căldură şi sângele era încă lichid. Un cadru de la Biroul de Securitate Publică din Dingzhou a spus: „Aceasta nu este autopsie; este vivisecţie!” (conform unui raport din 25 septembrie 2004, publicat pe website-ul Clearwisdom[2]).

În lagărul de muncă forţată Wanjia din provincia Heilongjiang, o femeie însărcinată aproximativ în luna a 7-a, a fost atârnată de o grindă. Ambele mâini i-au fost legate cu o frânghie aspră care a fost trecută peste un scripete ataşat de grindă. Taburetul pe care stătea a fost îndepărtat, aşa că ea a rămas suspendată în aer. Grinda se afla la 3-4 metri înălţime. Un capăt al frânghiei trecute peste scripete era ţinut de paznicii închisorii. Când paznicii trăgeau de frânghie, femeia era suspendată în aer; îndată ce poliţia dădea drumul frânghiei, femeia cădea jos. Această femeie însărcinată a fost torturată în felul aceasta dureros până când a avortat. Chiar mai groaznic este faptul că soţul ei a fost forţat să-şi privească soţia care îndura această tortură (conform unui raport din 15 noiembrie 2004, publicat pe website-ul Minghui, un interviu cu d-na. Wang Yuzhi care a fost şi ea torturată mai mult de 100 de zile în lagărul de muncă forţată Wanjia[3]).

Aceste tragedii înfiorătoare s-au petrecut în China modernă a zilelor noastre. Victimele lor sunt practicanţi Falun Gong, care sunt persecutaţi brutal. Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele cazuri de tortură care au avut loc în ultimii cinci ani de persecuţie.

De când China a început reformele economice, la sfârşitul anilor ’70, PCC s-a străduit să construiască o imagine liberală şi pozitivă în comunitatea internaţională. Însă persecuţia Falun Gong din ultimii cinci ani, sângeroasă, iraţională, de mare amploare, violentă şi brutală, a dat posibilitatea comunităţii internaţionale să observe încă o dată adevărata faţă a PCC şi cea mai ruşinoasă pată din istoria încălcării drepturilor omului de către PCC. Publicul larg din China, sub falsa impresie că PCC face progrese, s-a obişnuit să considere că lipsa de morală a poliţiei este cauza atrocităţilor comise de sistemul legal chinez şi de sistemul de menţinere şi respectare a legii. Cu toate acestea, brutala şi sistematica persecuţie a Falun Gong este omniprezentă la fiecare nivel al societăţii chineze şi a distrus în totalitate iluzia îmbunătăţirii politicii de drepturile omului. Mulţi se întreabă cum este posibil ca o astfel de persecuţie sângeroasă şi imorală să aibă loc în China. Ordinea socială a fost consolidată după haosul Marii Revoluţii Culturale de acum 20 de ani. De ce a intrat China într-un ciclu similar de evenimente de coşmar? De ce Falun Gong, care are la bază principiile „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” şi care se practică în peste 60 de ţări din întreaga lume, este persecutat numai în China, şi nicăieri în altă parte din lume? În această persecuţie, care este relaţia dintre Jiang Zemin şi PCC?

Lui Jiang Zemin îi lipsesc atât capacitatea cât şi integritatea morală. Ca şi PCC, care este bazat pe crimă şi violenţă, fără un aparat al violenţei bine pus la punct el n-ar fi fost niciodată capabil să lanseze acest genocid larg răspândit în China şi care se infiltrează chiar şi peste hotare. În mod asemănător, PCC nu s-ar fi îndreptat cu uşurinţă împotriva curentului istoric, a mediului creat de reformele economice recente ale PCC şi a încercărilor de a se conecta cu exteriorul; doar un dictator îndărătnic ca Jiang Zemin, hotărât să facă ce vrea el, a putut face acest lucru posibil. Cârdăşia şi rezonanţa dintre Jiang Zemin şi spiritul malefic al PCC au amplificat atrocităţile persecuţiei la un nivel fără precedent. Este similar cu modul în care sunetul echipamentului unui alpinist care se caţără în zăpadă poate cauza avalanşe şi poate produce consecinţe fatale.

 

I. Condiţii similare generează acelaşi simţ al crizei

Jiang Zemin s-a născut în agitatul an 1926. La fel cum PCC îşi ascunde istoria sângeroasă, Jiang Zemin şi-a ascuns şi el istoria de trădător al Chinei faţă de Partid şi poporul chinez.

În anul în care Jiang Zemin avea 17 ani, războiul mondial împotriva fascismului era în toi. În timp ce tinerii cu simţ patriotic plecau pe rând pe front pentru a lupta împotriva Japoniei şi pentru a salva China, Jiang Zemin s-a hotărât să-şi continue educaţia. Începând cu 1942 el a urmat cursurile Universităţii Centrale din Nanjing, înfiinţată de regimul marionetă al lui Wang Jinwei aflat sub controlul japonezilor. Investigaţiile diferitelor surse sugerează că adevăratul motiv a fost că tatăl biologic al lui Jiang Zemin, Jiang Shijun, fusese ofiţer superior în departamentul de propagandă anti-China al armatei japoneze, după ce Japonia a ocupat provincia Jiangsu. Pentru China, Jiang Shijun a fost într-adevăr un trădător de ţară.

Din punctul de vedere al trădării şi înşelăciunii, Jiang Zemin şi PCC sunt la fel: sunt atât de lipsiţi de sentimente şi afecţiune pentru poporul chinez încât îndrăznesc să omoare oameni nevinovaţi cu nepăsare.

Pentru a se putea infiltra în PCC cu scopul de a-şi mări averea şi rangul, după ce PCC a câştigat războiul civil, Jiang Zemin a minţit spunând că a fost adoptat şi crescut de unchiul său, Jiang Shangqing, care a intrat în PCC la o vârstă fragedă şi care mai târziu a fost împuşcat de bandiţi. Datorită falsificării istoriei familiei sale, el a reuşit să promoveze de la funcţia coborâtă de funcţionar la cea de Ministru Delegat al Industriei Electronice în numai câţiva ani. Promovarea lui Jiang nu s-a datorat capacităţii sale, ci relaţiilor sale personale şi favorurilor. Cât timp a fost secretar PCC al oraşului Shanghai, Jiang Zemin n-a precupeţit nici un efort pentru a se băga sub pielea magnaţilor din PCC - Li Xiannian şi Chen Yun[4] - care veneau în Shanghai în fiecare an pentru Festivalul de Primăvară. Chiar ca secretar de Partid al oraşului Shanghai, la un moment dat el a aşteptat în zăpadă mare mai multe ore pentru a-i oferi personal un tort lui Li Xiannian la aniversarea zilei sale de naştere.

Masacrul din Piaţa Tiananmen din 4 iunie 1989 a fost un alt moment decisiv în viaţa lui Jiang Zemin. El a devenit secretarul general al PCC prin interzicerea tipăririi unui ziar liberal, World Economic Herald, punându-l pe liderul Congresului Poporului, Wan Li, sub arest la domiciliu, şi sprijinind masacrul. Chiar înainte ca masacrul să aibă loc, Jiang Zemin i-a trimis o scrisoare secretă lui Deng Xiaoping, cerându-i să fie luate „măsuri ferme” împotriva studenţilor; altminteri „atât naţiunea cât şi Partidul vor fi înrobite”. De-a lungul ultimilor 15 ani Jiang a condus o suprimare şi ucidere nejustificată a tuturor dizidenţilor şi grupurilor care aveau convingeri independente, în numele „stabilităţii ca prioritate majoră”.

Din momentul în care Rusia şi China au început să-şi examineze graniţa comună în 1991, Jiang Zemin a recunoscut în totalitate rezultatele invaziilor ţarului şi fostei Uniuni Sovietice în China, şi a acceptat total toate acordurile inegale dintre Rusia şi China începând de la Tratatul Aigun. Pământuri chineze acoperind peste un milion de km pătraţi au fost astfel permanent pierdute datorită lui.

Cu istoria sa personală, Jiang Zemin, pretinzând că este orfanul unui martir al PCC când de fapt era fiul cel mare al unui trădător, a urmat exemplul înşelăciunii PCC. Sprijinind masacrul din 4 iunie şi înăbuşirea mişcărilor democratice şi a credinţelor religioase, el a adoptat practica de ucidere folosită de PCC. La fel cum PCC obişnuia să fie filiala Internaţionalei Comuniste din Estul îndepărtat, aflată sub comanda Uniunii Sovietice, tot aşa Jiang Zemin împarte acum pământ pe gratis; este experimentat în practica trădării, lucru atât de comun în PCC.

Jiang Zemin şi PCC împărtăşesc origini şi istorii ruşinoase similare. Din această cauză ambii au un acut simţ al nesiguranţei privind propria putere.

 

II. Atât Jiang Zemin cât şi PCC se tem în mod egal de „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”

Istoria mişcărilor comuniste internaţionale a fost scrisă cu sângele unor sute de milioane de oameni. Aproape fiecare ţară comunistă a trecut printr-un proces similar reprimării contra-revoluţionarilor, conduse de Stalin în fosta Uniune Sovietică. Milioane, sau chiar zeci de milioane de oameni nevinovaţi au fost ucişi. În anii ’90, fosta Uniune Sovietică s-a destrămat şi Europa de Est a trecut prin schimbări drastice. Blocul comunist a pierdut peste noapte mai mult de jumătate din teritoriu. PCC a învăţat din această lecţie şi a înţeles că oprind reprimarea şi permiţând dreptul la libertatea de expresie echivalează cu sinuciderea. Dacă oamenilor li s-ar permite să se exprime liber, cum ar şi-ar mai putea ascunde PCC atrocităţile sângeroase? Cum şi-ar mai putea justifica ideologia înşelătoare? Dacă reprimarea ar fi oprită şi oamenii nu s-ar mai simţi ameninţaţi şi nu le-ar mai fi frică, n-ar avea ei curajul să-şi aleagă un alt stil de viaţă şi o altă credinţă decât comunismul? Atunci cum şi-ar mai putea menţine Partidul Comunist baza socială, vitală pentru supravieţuirea sa?

PCC rămâne acelaşi în esenţă, indiferent de eventualele schimbări de suprafaţă pe care le-ar putea face. După masacrul din 4 iunie, Jiang Zemin a declarat că „va elimina din faşă orice factori de instabilitate”. Extrem de speriat, el a concluzionat că nu va renunţa niciodată să mintă publicul, şi că va continua să reprime oamenii până când aceştia vor fi complet reduşi la tăcere.

Aceasta este perioada în care Falun Gong a apărut public în China. La început Falun Gong a fost privit de mulţi ca un soi de qigong[5] cu o capacitate deosebită de a menţine oamenii sănătoşi şi în formă. Mai târziu oamenii au înţeles treptat că esenţa Falun Gong nu constă în setul de cinci exerciţii uşor de învăţat şi practicat, ci în a învăţa oamenii să devină mai buni bazându-se pe principiile „Adevăr, Compasiune, Toleranţă”.

Falun Gong promovează „Adevăr, Compasiune, Toleranţă”; Partidul Comunist îndeamnă la „Minciună, Ură şi Luptă”

Falun Gong promovează „Adevărul”, ceea ce include a spune numai adevărul şi a face lucruri adevărate. PCC se bazează pe minciună pentru a îndoctrina oamenii. Dacă toată lumea ar începe să spună adevărul, poporul ar afla că PCC a crescut băgându-se sub aripa Uniunii Sovietice, omorând, răpind, fugind când era convenabil, plantând opium, uzurpând lupta împotriva invaziei japoneze, etc. PCC afirma pe vremuri: „Nu se poate face nimic semnificativ fără minciună”. După ce PCC a pus mâna pe putere, a lansat mişcări politice succesive şi a produs nenumărate datorii sângeroase. Promovarea adevărului ar conduce cu siguranţă la dispariţia PCC.

Falun Gong promovează „Compasiune”, ceea ce presupune să te gândeşti la ceilalţi în primul rând şi să fii bun cu ceilalţi în toate împrejurările. PCC a promovat întotdeauna „lupta brutală şi suprimarea nemiloasă”. Eroul model al PCC, Lei Feng, spunea: „Ar trebui să ne tratăm duşmanii fără milă, şi să fim cu ei la fel de reci ca iarna aspră”. De fapt PCC nu şi-a tratat în acest fel numai duşmanii - nici proprii săi membrii n-au fost trataţi mai bine. Fondatorii Partidului Comunist, comandanţi supremi şi mareşali, şi chiar un preşedinte al ţării, au fost toţi anchetaţi fără milă, bătuţi brutal şi torturaţi groaznic de propriul Partid. Uciderea aşa-zişilor „duşmani de clasă” a fost atât de brutală încât ţi se face părul măciucă. Dacă în societate ar fi dominat „Compasiunea”, mişcările de masă bazate pe „viciu”, aşa cum au fost ele iniţiate de către Partidul Comunist, n-ar fi putut avea loc niciodată.

Manifestul Comunist susţine că „istoria tuturor societăţilor din cele mai vechi timpuri până astăzi este o istorie a luptei de clasă”. Aceasta este concepţia Partidului Comunist despre istorie şi lume. Falun Gong promovează depistarea propriilor defecte în situaţii conflictuale. Această abordare introspectivă, bazată pe auto-control este complet opusă filozofiei de luptă şi atac a PCC.

Lupta a fost principalul mijloc al Partidului Comunist de câştigare a puterii politice şi de supravieţuire. Partidul Comunist a iniţiat periodic campanii politice pentru a reprima anumite grupuri cu scopul de a-şi „reîncărca bateriile” şi de a-şi „revigora spiritul revoluţionar de luptă”. Procesul s-a repetat, cu violenţă şi minciuni, pentru a întări şi a reînnoi spaima din minţile oamenilor, astfel încât să-şi poată menţine puterea.

Din punct de vedere ideologic, filozofia pe care s-a bazat Partidul Comunist pentru a supravieţui este total opusă cu ceea ce este Falun Gong.

Cei cu credinţă adevărată n-au frică, iar PCC se bazează pe frica oamenilor pentru a-şi păstra puterea politică

Oamenii care înţeleg adevărul sunt neînfricaţi. Creştinismul a fost persecutat aproape 300 de ani. Numeroşi creştini au fost decapitaţi, arşi de vii, înecaţi sau chiar mâncaţi de lei, dar n-au renunţat la credinţa lor. Când buddhismul a înfruntat persecuţia Dharmei în istorie, şi ei şi-au păstrat credinţa într-un mod similar.

Propaganda atee urmăreşte să-i facă pe oameni să creadă că nu există nici rai şi nici iad şi că nu trebuie să-şi plătească păcatele [karma], şi, în felul acesta să-i facă pe oameni să nu mai aibă mustrări de conştiinţă şi să se concentreze pe bogăţie şi confort, considerând aceste lucruri drept realitate. Slăbiciunile naturii umane pot fi atunci manipulate, iar intimidarea şi tentaţiile por fi folosite pentru a controla total oamenii. Însă cei cu credinţă puternică sunt capabili să vadă dincolo de viaţă şi moarte. Iluziile lumii seculare nu-i mişcă. Ei iau uşor tentaţiile lumii materiale şi ameninţările la adresa propriei vieţi; în consecinţă, toate eforturile Partidului Comunist de a-i manipula aproape că n-au efect  

Standardul moral înalt al Falun Gong stânjeneşte PCC

După masacrul din 4 iunie 1989, ideologia PCC a devenit complet falimentară. În august 1991 s-a prăbuşit Partidul Comunist din fosta Uniune Sovietică; au urmat o serie de schimbări drastice în Europa de Est, care au generat o presiune imensă şi spaimă în rândurile PCC. Legitimitatea autorităţii sale şi supravieţuirea sa au fost încercate fără precedent datorită crizei interne şi externe profunde. În acea perioadă PCC n-a mai fost capabil să-şi unească membrii cu ajutorul doctrinelor marxismului, leninismului şi maoismului. Aşa că Partidul a deschis larg poarta corupţiei pentru membrii săi, în schimbul loialităţii lor. Cu alte cuvinte, celor care au urmat Partidul li s-a permis să tragă foloase personale prin corupţie şi furt, „avantaje” inexistente pentru cei care nu erau membri de Partid. Mai ales după turneul lui Deng Xiaoping în sudul Chinei în 1992[6], corupţia şi profiturile ilicite ale funcţionarilor de stat care se ocupau cu tranzacţiile imobiliare şi cu bursa de valori au depăşit orice limită. Ţinerea unei amante, contrabanda, au devenit „normale” peste tot. Pornografia, jocurile de noroc şi drogurile au scăpat de sub control în toată China. Deşi poate că este incorect să afirmăm că nu există nici o singură persoană decentă în rândurile membrilor Partidului Comunist, publicul general şi-a pierdut de mult încrederea în eforturile acestuia de eliminare a corupţiei, şi consideră că mai mult de jumătate din funcţionarii cu poziţii medii sau înalte în ierarhia de stat sunt implicaţi în corupţie.

În schimb standardul moral ridicat demonstrat de practicanţii Falun Gong, care practică „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” a rezonat cu bunătatea din inima maselor. Mai mult de 100 de milioane de oameni s-au simţit atraşi şi au început să practice Falun Gong. Falun Gong este o oglindă a integrităţii care, prin însăşi natura sa, pune în evidenţă şi contrastează cu indecenţa PCC.

PCC a fost extrem de invidios pe felul în care a fost răspândit şi condus Falun Gong

Modul unic în care se răspândeşte Falun Gong este de la om la om şi de la inimă la inimă. Falun Gong are o structură de administrare foarte flexibilă şi fără ierarhii, oricine poate veni şi pleca liber când doreşte. Este foarte diferit de organizarea strictă a PCC. În ciuda organizării stricte, învăţământul politic şi activităţile de grup conduse săptămânal (sau mai des) în filialele PCC există doar de formă. Puţini membri de Partid sunt de acord cu ideologia Partidului. Dimpotrivă, practicanţii Falun Gong urmează cu conştiinciozitate principiile „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”. Datorită puternicului efect al Falun Gong asupra îmbunătăţirii stării mentale, a sănătăţii şi a formei fizice a oamenilor, numărul celor care practicau Falun Gong creştea exponenţial. Practicanţii studiau de bună voie cărţile d-lui Li Hongzhi şi promovau Falun Gong folosindu-şi propriile resurse financiare. Într-o perioadă scurtă, de numai şapte ani, numărul practicanţilor Falun Gong a crescut de la zero la 100 de milioane. Muzica exerciţiilor Falun Gong putea fi auzită aproape în fiecare parc din China, dimineaţa, când oamenii  practicau exerciţiile.

Partidul Comunist a afirmat că Falun Gong concurează cu PCC în atragerea maselor populare şi că este o religie. De fapt, ceea ce dă Falun Gong oamenilor este o cultură şi un mod de viaţă. Este o cultură străveche, rădăcina tradiţiilor chineze, pe care poporul chinez a pierdut-o cu mult timp în urmă. Jiang Zemin şi Partidul Comunist se tem de Falun Gong deoarece o dată ce această moralitate tradiţională este acceptată de public, nimic nu o mai poate împiedica să se răspândească rapid. Credinţele tradiţionale chineze au fost eliminate şi falsificate cu forţa de către Partidul Comunist timp de decenii. Ar însemna că Istoria a ales întoarcerea la tradiţie. Ar fi calea de întoarcere aleasă de marea majoritate a oamenilor, după nenorociri şi suferinţe. Când li se oferă o astfel de alternativă, oamenii ar distinge cu certitudine între bine şi rău şi probabil ar lăsa în urmă răul - ar fi cu siguranţă o negare fundamentală şi abandonarea lucrurilor promovate de Partidul Comunist. Aceasta a fost o lovitură mortală în punctul cel mai sensibil al PCC. Când numărul oamenilor care practicau Falun Gong l-a depăşit pe cel al membrilor Partidului Comunist, este uşor de imaginat frica profundă şi invidia PCC.

În China, PCC exercită un control total asupra fiecărei părţi a societăţii. La ţară există filiale ale Partidului Comunist în fiecare sat. În zonele urbane, sucursalele PCC sunt prezente în fiecare birou administrativ de cartier. În armată, guvern şi întreprinderi, sucursalele Partidului sunt prezente până la baza instituţiilor respective. Monopolul absolut şi manipularea totală sunt măsuri esenţiale pe care PCC le ia pentru a-şi menţine regimul. Constituţia chineză denumeşte eufemistic acest fenomen „menţinerea conducerii Partidului”. Pe de altă parte practicanţii Falun Gong erau evident mai înclinaţi să considere „Adevărul, Compasiunea şi Toleranţa”, drept principiile lor. PCC a văzut în aceasta nici mai mult nici mai puţin decât negarea conducerii Partidului, ceea ce era total inacceptabil pentru Partid

Partidul Comunist consideră credinţa în practica Falun Gong o ameninţare la adresa legitimităţii regimului său

Partidul Comunist nu poate considera o credinţă adevărată decât ca pe o ameninţare serioasă. Pentru că legitimitatea regimului comunist a fost bazată pe aşa-numitul „materialism dialectic” şi pe dorinţa de a construi un „rai pe pământ”, ea se putea bizui numai pe conducerea „avangardei mondiale” - Partidul Comunist. Între timp practicarea ateismului i-a dat Partidului Comunist şansa să interpreteze după bunul plac ce este virtuos, ce este bine sau rău. Drept urmare, morala a fost practic desfiinţată şi orice distincţie între bine sau rău a dispărut. Singurul lucru pe care oamenii trebuiau să-l ţină minte era faptul că Partidul este mereu „măreţ, glorios şi corect”.

Însă pentru a discerne între bine şi rău, credinţa oferă oamenilor un standard imuabil. Practicanţii Falun Gong discern între bine şi rău pe baza principiilor „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”. Aceasta împiedică evident eforturile consistente ale PCC de a „unifica gândirea oamenilor“.

Dacă am continua această analiză, am mai găsi multe motive. Dar oricare dintre cele cinci motive de mai sus este fatal pentru PCC. Jiang Zemin a vrut să suprime Falun Gong din aceleaşi motive. Jiang Zemin şi-a început cariera minţind asupra trecutului său, aşa că-i este bineînţeles teamă de „Adevăr”. Reprimând oamenii el a devenit repede victorios şi puternic, aşa că detestă bineînţeles „Compasiunea”. Şi-a menţinut puterea prin lupte politice în interiorul Partidului, aşa că-i displace sigur „Toleranţa”.

Un incident neînsemnat poate arăta cât de meschin şi invidios este Jiang Zemin. Muzeul Ruinelor Culturale Hemudu[7] din districtul Yuyao, provincia Zhejiang este un lăcaş istoric şi cultural major aflat sub protecţia statului. Qiao Shi[8] a fost cel care iniţial a scris textul plăcii Muzeului Ruinelor Culturale Hemudu. În Septembrie 1992, când Jiang Zemin a vizitat muzeul şi a văzut inscripţia lui Qiao Shi, s-a întunecat la faţă. Cei din suita sa au devenit imediat foarte agitaţi şi nervoşi deoarece toţi ştiau că Jiang nu-l putea suferi pe Qiao Shi şi că lui Jiang îi plăcea să se laude atât de mult încât ar fi compus texte de plăci oriunde ar fi avut ocazia. A făcut asta chiar şi atunci când a vizitat divizia poliţiei de trafic a Biroului de Securitate Publică din oraşul Jinan, sau când a vizitat Asociaţia Inginerilor Pensionari din oraşul Zhengzhou. Personalul muzeului n-a îndrăznit să-l ofenseze pe meschinul Jiang Zemin. Prin urmare, în mai 1993, pe motiv că se renovează muzeul, înaintea redeschiderii, inscripţia lui Qiao Shi a fost înlocuită cu una a lui Jiang.

Se spune că Mao Zedong are „patru volume de scrieri profunde şi importante”, în timp ce Operele alese ale lui Deng Xiaoping au o „teorie a pisicii“[9] cu iz pragmatic. Jiang Zemin şi-a stors creierul dar n-a putut dezvolta decât trei propoziţii. El susţine însă că a inventat teoria celor „Trei Reprezentări”. Aceasta a fost publicată într-o carte şi promovată de PCC la toate nivelurile organizaţiilor guvernamentale. Cartea s-a vândut numai pentru că oamenii au fost forţaţi să o cumpere. Cu toate acestea, membrii Partidului tot nu-l respectau deloc pe Jiang Zemin. Au răspândit bârfe despre aventura lui cu o cântăreaţă, episoadele lui jenante atunci când cânta „O Sole Mio” în vizitele sale externe, şi despre cum s-a pieptănat în faţa Regelui Spaniei. Când fondatorul Falun Gong, d-nul Li Hongzhi, care s-a născut ca un cetăţean obişnuit, ţinea prelegeri, sala de conferinţă era plină de profesori, experţi şi studenţi chinezi din străinătate. Mulţi oameni cu diplome de doctor sau de master zburau cu avionul mii de kilometri pentru a-i asculta prelegerile. D-nul Li Hongzhi ţinea prelegeri elocvente, de mai multe ore, pe scenă, fără să folosească vreo notiţă. Ulterior, prelegerile puteau fi transcrise şi publicate sub formă de cărţi. Toate aceste lucruri erau inacceptabile pentru Jiang Zemin, care este orgolios, invidios şi meschin.

Jiang Zemin duce o viaţă extrem de extravagantă, imorală şi coruptă: a cheltuit 900 de milioane de yuani (peste 110 milioane USD) pentru a cumpăra un avion luxos pentru folosul personal. A deturnat adesea bani din fondurile publice, de ordinul zecilor de miliarde, pentru afacerile fiului său. A folosit nepotismul pentru a-şi promova rudele şi şleahta de linguşitori în posturi înalte, peste nivelul ministerial, şi a recurs la măsuri disperate şi extreme pentru acoperirea corupţiei şi crimelor apropiaţilor săi. Din aceste motive Jiang se teme de autoritatea morală a Falun Gong, şi chiar mai mult, se teme de faptul că noţiunile promovate de Falun Gong, cum ar fi, Cerul, iadul, şi principiul conform căruia binele şi răul sunt răsplătite în consecinţă, sunt într-adevăr reale.

Deşi Jiang deţinea cea mai mare putere în PCC, era mereu îngrijorat că va fi înlăturat cu forţa în mijlocul aprigelor lupte interne pentru putere din PCC, deoarece îi lipseau cu desăvârşire realizările politice şi talentul. Era foarte sensibil la statutul său de „centru” al puterii. Pentru a elimina disensiunea a complotat şi plănuit stratageme mârşave pentru a scăpa de duşmanii săi politici - Yang Shangkun şi fratele acestuia Yang Baibing. La cel de-al 15-lea Congres Naţional al Comitetului Partidului Comunist din 1997 şi la cel de-al 16-lea Congres Naţional al CPC din 2002, Jiang şi-a forţat adversarii să părăsească posturile. Însă pe de altă parte a ignorat reglementările în vigoare şi s-a agăţat morţiş de postul său.

În 1989, noul secretar general al PCC, Jiang Zemin, ţinea o conferinţă de presă cu reporterii interni şi corespondenţii străini. Un reporter francez a întrebat despre cazul unei studente: datorită implicării ei în mişcarea studenţească din 4 iunie din Piaţa Tiananmen, a fost transferată la o fermă în provincia Sichuan unde a fost forţată să care cărămizi şi a fost violată de ţăranii locali în mod repetat. Jiang a răspuns: „Nu ştiu dacă ceea ce aţi spus este adevărat sau nu, însă femeia acesta este o rebelă violentă. Chiar dacă ce aţi spus este adevărat, o merită”. În timpul Marii Revoluţii Culturale, Zhang Zhixin[10] a fost supusă la viol în grup cât timp a fost deţinută în închisoare şi i-a fost tăiată traheea pentru a o împiedica să strige adevărul înainte de a fi executată. Jiang Zemin ar gândi probabil că şi ea o merita. Putem observa cruzimea şi mentalitatea deviată, de ticălos, a lui Jiang Zemin.

Pe scurt, setea de putere dictatorială a lui Jiang Zemin, cruzimea şi frica de „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” sunt cauzele pentru care a lansat în mod iraţional campania de suprimare a Falun Gong. Aceasta este, în mare măsură, în acord cu modul în care operează PCC.

 

III. Complicitatea dintre Jiang Zemin şi PCC

Jiang Zemin este cunoscut pentru lăudăroşenie şi folosirea vicleniei politice. Incompetenţa şi ignoranţa sa sunt şi ele bine cunoscute. Deşi din duşmănie personală, intenţiona să extermine complet Falun Gong, n-a putut-o face, pentru că Falun Gong este înrădăcinat în cultura tradiţională chineză şi a devenit atât de popular încât a câştigat o bază socială largă. Mecanismele dictaturii folosite de PCC, perfecţionate în numeroasele campanii, erau deplin funcţionale, iar intenţia PCC era de a dezrădăcina Falun Gong. Jiang Zemin s-a folosit de poziţia de secretar general al PCC şi a lansat personal represiunea împotriva Falun Gong. Efectul complicităţii şi rezonanţei dintre Jiang Zemin şi PCC a fost asemenea unei avalanşe produse de strigătele unui alpinist.

Înainte ca Jiang să emită oficial ordinul de interzicere a şcolii Falun Gong, PCC începuse deja suprimarea, monitorizarea, investigarea şi născocirea de acuzaţii nedrepte împotriva Falun Gong. Spiritul malefic al PCC s-a simţit instinctiv ameninţat de „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă” şi de creşterea rapidă, fără precedent, a practicii. Agenţii securităţii chineze s-au infiltrat sub acoperire în Falun Gong încă din 1994, dar n-au reuşit să găsească nici o vină, unii chiar începând să practice Falun Gong cu seriozitate. Prin publicarea în 1996 a unui articol ce acuza ideologia Falun Gong, Cotidianul Guangming încălca cele „Trei Restricţii” ale politicii de stat privind qigong-ul (care hotăra că statul nu sprijină, nu intervine şi nu condamnă activităţile de qigong). După aceea, unii politicieni din culisele securităţii publice şi aşa-zişi „oameni de ştiinţă” au hărţuit continuu Falun Gong. La începutul lui 1997, Luo Gan, secretarul Comitetului Politic şi Juridic din Comitetul Central al PCC, şi-a folosit puterea şi a ordonat Biroului de Securitate Publică să efectueze o investigaţie la scară naţională asupra şcolii Falun Gong, cu intenţia de a găsi motive pentru interzicerea Falun Gong. După ce agenţii din toată ţara au raportat că nu găsiseră nici un motiv, Luo Gan a emis Circulara nr. 555: „Notificare privind începerea unei investigaţii asupra Falun Gong” a Biroului nr. 1 din Ministerul Securităţii Publice (Biroul de Securitate Politică). Prima dată a acuzat Falun Gong că este un „cult malefic”, iar apoi a ordonat departamentelor de poliţie din întreaga ţară să investigheze sistematic Falun Gong, folosind personal sub acoperire, pentru a aduna dovezi. Investigaţia n-a găsit nimic care să-i susţină acuzaţia.  

Înainte să poată începe reprimarea Falun Gong, PCC - organizaţie a unui spectru malefic – avea nevoie de persoana potrivită pentru a declanşa mecanismele reprimării. Modul în care şeful PCC urma să trateze această chestiune era crucial. În calitate de om, conducătorul PCC putea să aibă atât bunătate cât şi răutate – acestea fiind două aspecte opuse ale naturii umane. Dacă ar fi ales să-şi urmeze partea bună, acesta ar fi putut împiedica temporar erupţia naturii ticăloase a Partidului; în caz contrar, natura malefică a PCC s-ar fi manifestat pe deplin.

În timpul mişcării studenţeşti pro-democratice din 1989, Zhao Ziyang, pe atunci Secretar General al Comitetului Central al PCC, n-a vrut să reprime studenţii. Cei care au insistat asupra înăbuşirii mişcării studenţeşti au fost cei opt seniori ai Partidului, care controlau PCC. Deng Xiaoping spunea la acea vreme: „ucidem 200.000 de oameni în schimbul a 20 de ani de stabilitate”. Aşa-numiţii „20 de ani de stabilitate”  însemnau de fapt 20 de ani de guvernare PCC. Această idee se conforma ţelului fundamental al PCC - guvernarea dictatorială - astfel că a fost acceptată de PCC.

În ceea ce priveşte Falun Gong, dintre cei şapte membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic al PCC, Jiang Zemin a fost singurul care a insistat asupra reprimării. Scuza pe care a oferit-o Jiang, era că reprimarea ar fi fost legată de „supravieţuirea Partidului şi a ţării”. Astfel a fost atins nervul cel mai sensibil al PCC, provocând înclinaţia acestuia către luptă. Încercarea lui Jiang Zemin de a-şi menţine puterea personală şi încercarea PCC de a menţine dictatura unui singur partid şi-au găsit cea mai puternică unificare în jurul acestui punct.

În seara zilei de 19 iulie 1999, Jiang Zemin a prezidat o conferinţă a celor mai înalţi oficiali ai PCC. Cu puterea sa politică a călcat în picioare legea, „unificând” înţelegerea tuturor membrilor prezenţi şi a hotărât personal lansarea unei represiuni masive împotriva Falun Gong. A interzis Falun Gong în numele guvernului chinez, înşelând poporul. PCC, guvernul Chinei şi mecanismele violente angajate de PCC au fost folosite la capacitate maximă într-o zdrobitoare represiune împotriva milioanelor de practicanţi Falun Gong inocenţi.

Dacă secretarul general al PCC din acea vreme ar fi fost altul decât Jiang Zemin, reprimarea Falun Gong nu ar fi avut loc. În această privinţă, putem spune că PCC s-a folosit de Jiang Zemin.

Pe de altă parte dacă PCC, prin natura sa josnică şi sălbatică, n-ar fi atras de partea sa atât de multe datorii sângeroase, n-ar fi considerat Falun Gong drept o ameninţare. Fără controlul total şi omniprezent al PCC asupra fiecărei părţi a societăţii, intenţia lui Jiang Zemin de reprimare a şcolii Falun Gong n-ar fi obţinut suport organizatoric, financiar, propagandistic, nici sprijin diplomatic, cu personal şi echipament, nici sprijinul închisorilor, poliţiei, Departamentului de Securitate Naţională, al armatei şi nici aşa-numitul „sprijin” venit din partea cercurilor religioase, ştiinţifice şi tehnologice, din partea partidelor „democratice”, a uniunilor lucrătorilor, al comitetelor corpurilor de tineret, Asociaţiei Femeilor, etc. În această privinţă, putem spune că Jiang Zemin a folosit PCC.

 

IV. Cum foloseşte Jiang Zemin PCC pentru a persecuta Falun Gong

Profitând de principiul organizatoric al PCC conform căruia „toţi membrii Partidului trebuie să fie subordonaţi Comitetului Central”, Jiang Zemin a utilizat maşinăria de stat aflată sub controlul PCC pentru a persecuta Falun Gong. Aparatul controlat de PCC a inclus armata, mass media, personalul din securitatea publică, poliţia, poliţia paramilitară, forţele de securitate ale statului, sistemul juridic, Congresul Popular Naţional, personalul diplomatic, precum şi bisericile false. Armata şi poliţia paramilitară - controlate toate de PCC – au participat direct la răpirea şi arestarea practicanţilor Falun Gong. Mass media din China a ajutat regimul lui Jiang la răspândirea minciunilor şi atacarea reputaţiei Falun Gong. Jiang Zemin a abuzat personal de sistemul de securitate al statului pentru a aduna informaţii, pentru a fabrica minciuni, şi a falsifica informaţii. Congresul Popular Naţional şi sistemul judiciar au îmbrăcat aparenţa „legală” şi veşmântul numit „guvernarea legii” pentru a justifica crimele comise de Jiang Zemin şi PCC, înşelând efectiv oameni din toate păturile sociale. Aceştia s-au transformat în instrumente în slujba şi pentru protecţia lui Jiang Zemin. În acelaşi timp, sistemul diplomatic a răspândit minciuni către comunitatea internaţională şi a ispitit guverne străine, oficialităţi importante şi mass media internaţională cu stimulente politice şi economice pentru a păstra tăcerea asupra persecuţiei Falun Gong.

În timpul conferinţei de lucru a Comitetului Central, în care s-a ordonat reprimarea Falun Gong, Jiang Zemin afirma: „Eu pur şi simplu nu cred că PCC nu poate învinge Falun Gong”. Planul reprimării cuprindea trei strategii: „ruinarea reputaţiei [practicanţilor Falun Gong], falimentarea lor financiară şi distrugerea lor fizică”. După aceasta, campania de reprimare avea să se deruleze în plină forţă.

Abuzarea mijloacelor mass media pentru blocarea scurgerii de informaţii

Tactica de „ruinare a reputaţiei [practicanţilor Falun Gong]” a fost pusă în aplicare de mass media, aflată sub controlul absolut al PCC. Începând cu 22 iulie 1999 - a treia zi din campania naţională de arestare a practicanţilor Falun Gong – mass media controlată de PCC a lansat un atac propagandistic masiv anti-Falun Gong. Să luăm exemplul Televiziunii Centrale Chineze (CCTV) din Beijing. Până la sfârşitul lui 1999, CCTV petrecea câte şapte ore pe zi transmiţând filme programate din timp, pentru răspândirea de minciuni despre Falun Gong. Producătorii au început prin a deforma şi falsifica discursurile d-lui Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong, apoi au adăugat cazuri de aşa-numite sinucideri, crime, şi decese datorate refuzului tratamentului medical. Au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a ataca reputaţia Falun Gong şi a fondatorului său şi pentru a născoci acuzaţii imaginare la adresa lor.

Cel mai mediatizat caz a fost cel fabricat prin înlăturarea cuvântului „nu” din discursul d-lui Li Hongzhi la un eveniment public: „Incidentul aşa-numitei explozii a Pământului nu există”. Programul CCTV i-a transformat declaraţia în: „Explozia Pământului există", afirmând astfel că Falun Gong ar răspândi teoria Judecăţii de Apoi. Subterfugiul este folosit şi pentru a induce publicul în eroare, transferând de exemplu delictele criminalilor obişnuiţi asupra practicanţilor Falun Gong. Pentru o crimă comisă în Beijing de Fu Yibin - persoană cu tulburări mentale - şi pentru o otrăvire fatală comisă de un cerşetor din Provincia Zhejiang, acuzaţiile au fost în ambele cazuri aruncate asupra Falun Gong. PCC a folosit apoi mass media pentru a instiga la ură publicul înşelat, căutând justificări şi sprijin pentru persecuţia nepopulară şi sângeroasă.

Peste 2.000 de ziare, 1.000 de reviste şi sute de posturi locale de televiziune şi radio aflate sub controlul absolut al PCC au devenit supraîncărcate cu propaganda nebună a campaniei de defăimare a Falun Gong. Aceste programe au fost răspândite ulterior în afara graniţelor Chinei prin intermediul agenţiei oficiale de ştiri China Nouă, prin serviciile de ştiri din China, Agenţia de ştiri H.K. China, şi prin alte mijloace mass media din străinătate controlate de PCC. Statistici incomplete arată că în numai şase luni au fost publicate sau difuzate peste 300.000 de articole, ştiri şi programe care defăimau Falun Gong, otrăvind nenumărate minţi.

La ambasadele şi consulatele chineze din străinătate a fost expus un număr mare de albume, CD-uri, şi publicaţii care criticau Falun Gong şi pretindeau că-l „demască”. Au fost înfiinţate rubrici speciale pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe pentru a critica şi „demasca” Falun Gong. În plus, la sfârşitul lui 1999, în timpul summit-ului Colaborării Economice Asia-Pacific (APEC) ţinut în Noua Zeelandă, Jiang Zemin a înmânat fără nici un motiv fiecăruia dintre şefii statelor participante la conferinţă câte o broşură care defăima Falun Gong. În Franţa, Jiang Zemin, violând constituţia chineză, descria Falun Gong în faţa mass mediei străine drept un „cult malefic”, pentru a „ruina reputaţia [practicanţilor Falun Gong]”. 

Norul negru al persecuţiei care sufoca ţara vestea că pretutindeni era pe punctul de a izbucni ceva la fel de drastic ca Revoluţia Culturală.

Cel mai mizerabil rămâne incidentul aşa-numitei „auto-incendieri” înscenat în ianuarie 2001, care a fost publicat peste tot în lume cu o viteză fără precedent, prin intermediul agenţiei de ştiri China Nouă, în scopul defăimării Falun Gong. De atunci incidentul a fost dezaprobat de numeroase organizaţii internaţionale, inclusiv Agenţia Internaţională de Educaţie şi Dezvoltare a ONU, fiind considerată o punere în scenă de către guvernul chinez, în scopul înşelării opiniei publice. În timpul investigaţiei, un membru din echipa TV a admis că o parte din filmul prezentat pe CCTV fusese de fapt filmată ulterior. Natura josnică a celor care reprimă iese cu uşurinţă la iveală. Cum se face că aceşti aşa-zişi practicanţi Falun Gong care se incendiau şi înfruntau moartea neclintiţi au putut fi atât de cooperanţi cu autorităţile PCC, încât să-i lase să filmeze din nou secvenţele auto-incendierii.

Nici o minciună nu poate supravieţui la lumina zilei. În timp ce ţesea zvonuri şi fabrica minciuni, PCC făcea tot ce-i stătea în putere pentru a bloca scurgerea de informaţii. A interzis absolut trimiterea oricăror rapoarte despre activităţile Falun Gong în străinătate, precum şi reprezentarea în faţa legii a practicanţilor Falun Gong. Au fost distruse cărţi şi alte scrieri Falun Gong. Au fost luate măsuri extreme de apărare împotriva oricăror încercări ale mass mediei străine de a intervieva practicanţii Falun Gong din China, mergând până la expulzarea jurnaliştilor, exercitarea de presiuni asupra mass mediei străine, sau reducerea corespondenţilor străini la tăcere sub ameninţarea expulzării din China.

Pe de altă parte practicanţii Falun Gong din China care au încercat să transmită în străinătate adevărul despre Falun Gong, sau materiale care confirmau reprimarea inumană din partea autorităţilor, au suferit măsurile extreme şi brutale de suprimare iniţiate de PCC. Li Yanhua era o femeie de aproximativ 60 de ani din oraşul Dashiqian, provincia Lianning. La 1 februarie 2001 a fost răpită de poliţie în timp ce distribuia materiale cu informaţii referitoare la persecuţia Falun Gong şi a fost omorâtă în bătaie. Pentru a-şi acoperi crima poliţia a spus că ea a murit pentru că a fost „adusă în transă” de Falun Gong.

Numai la Universitatea Tsinghua, zeci de profesori şi studenţi au primit ani grei de închisoare pentru că au distribuit materiale despre Falun Gong. Un alt caz este cel în care, după expunerea faptelor referitoare la violul d-nei Wei Xingyan (practicantă Falun Gong absolventă a Universităţii Chongqing) care se afla în detenţie, alţi şapte practicanţi Falun Gong au fost puşi sub acuzare, fiind condamnaţi la ani grei de puşcărie.

 

Impunerea de amenzi şi perchiziţionarea caselor fără proceduri legale

 

Întregul aparat de stat al PCC a dus o politică de „falimentare financiară [a practicanţilor Falun Gong]”. În cei peste cinci ani scurşi de la începerea represiunii, sute de mii de practicanţi Falun Gong au fost amendaţi cu sume de mii, până la zeci de mii de yuani, în efortul de a-i intimida şi de a le provoca pierderi financiare severe. Fără nici o justificare, guvernele locale, unităţile de muncă, staţiile de poliţie şi departamentele de securitate publică au impus în mod arbitrar astfel de amenzi. Celor forţaţi să plătească amenzile nu li se emite nici o chitanţă; nu se fac referiri la vreun articol de lege, pentru justificare. Nu există nici un fel de procedură legală.

 

Perchiziţionarea caselor este o altă formă de tâlhărie şi intimidare aplicată practicanţilor Falun Gong. Cei care au rămas fermi în credinţa lor au avut de înfruntat controale nejustificate ale poliţiei, domiciliul putându-le fi perchiziţionat în orice moment. Banii lor lichizi şi alte lucruri de valoare le-au fost confiscate fără justificare. La ţară n-au fost cruţate nici măcar grânele din hambare sau alimentele. Bunurile confiscate de la practicanţii Falun Gong nu sunt justificate cu acte şi nici nu sunt emise chitanţe. De obicei cei care confiscă bunurile practicanţilor le păstrează pentru ei.

 

În acelaşi timp, practicanţii Falun Gong au fost concediaţi masiv. La ţară autorităţile au ameninţat cu confiscarea pământului practicanţilor. PCC nu i-a trecut cu vederea nici pe bătrânii pensionari. Pensiile le-au fost întrerupte şi guvernul i-a evacuat din locuinţe. Unor practicanţi Falun Dafa care aveau afaceri li s-au confiscat proprietăţile şi li s-au îngheţat conturile bancare.

 

Pentru punerea în practică a acestor tactici PCC a abordat calea învinovăţirii prin asociere. Dacă în vreo firmă privată sau întreprindere de stat sunt găsiţi practicanţi Falun Gong, atunci şefii şi angajaţii acestor unităţi nu primesc prime, şi nu sunt promovaţi. Scopul este instigarea la ură împotriva practicanţilor Falun Gong în cadrul societăţii. Membrii familiilor şi rudele practicanţilor Falun Gong sunt şi ei pedepsiţi cu concedierea, cu exmatricularea copiilor din şcoli şi cu evacuarea din locuinţe. Toate aceste măsuri au un singur scop: întreruperea tuturor surselor posibile de venit pentru practicanţii Falun Gong, pentru a-i forţa să renunţe la credinţa lor.

 

Acte brutale de tortură şi crime aleatoare

 

Înspăimântătoarea tactică de „distrugere fizică [a practicanţilor Falun Gong]” a fost pusă în aplicare în primul rând de poliţie, procuratură[11] şi sistemul juridic din China. În baza statisticilor adunate de website-ul Clearwisdom, cel puţin 2.500 de practicanţi Falun Gong au murit în ultimii cinci ani din cauza persecuţiei. Moartea acestor persoane a survenit în peste 30 de provincii, regiuni autonome, şi municipalităţi aflate sub directa conducere a guvernului central. Până la 1 octombrie 2004, provincia care înregistra cel mai mare număr de morţi era Heilongjiang, urmată de Jilin, Liaoning, Hebei, Shandong, Sichuan şi Hubei. Cea mai tânără victimă era în vârstă de doar 10 luni, iar cea mai bătrână avea 82 de ani. Femeile reprezintă 51,3%. Cei cu vârste de peste 50 de ani reprezintă 38,8%. Surse neoficiale din cadrul PCC afirmau că numărul actual al practicanţilor Falun Gong care au murit din cauza persecuţiei este mult mai mare.

 

Torturile sălbatice la care sunt supuşi practicanţii Falun Gong sunt multe şi variate. Bătăi, biciuiri, tortură prin şocuri electrice, degerături, legarea cu frânghii, încătuşare şi înlănţuire pe perioade lungi de timp, arderea cu flacără deschisă, cu ţigări aprinse sau fier înroşit, încătuşare şi atârnare în aer, forţarea şederii în picioare sau în genunchi timp îndelungat, lovirea cu beţe de bambus sau fire metalice, abuz sexual şi viol, sunt doar câteva exemple. În octombrie 2000, gardienii de la lagărul de muncă forţată Masanjia, din provincia Liaoning, au dezbrăcat 18 practicante Falun Gong şi le-au aruncat în celulele închisorii pentru ca deţinuţii bărbaţi de drept comun să le violeze şi să abuzeze de ele după bunul lor plac. Aceste crime sunt documentate şi sunt prea numeroase pentru a fi enumerate.

O altă formă comună de tortură este folosirea abuzivă a „tratamentului psihiatric”. Practicanţi Falun Gong normali, raţionali şi sănătoşi sunt închişi ilegal în spitale psihiatrice şi injectaţi cu substanţe necunoscute care le distrug sistemul nervos central. Drept urmare unii practicanţi se aleg cu paralizie, parţială sau totală. Unii practicanţi pierd un ochi, sau ambii ochi, alţii îşi pierd auzul. Unora le-au fost distruşi muşchii. Alţii îşi pierd parţial sau total memoria, devenind retardaţi mental. Unii au organele interne grav distruse. Unii suferă colaps mental total. Alţii chiar mor la scurt timp după ce sunt injectaţi cu acele substanţe.

 

Conform statisticilor, cazurile practicanţilor de Falun Gong persecutaţi prin „tratament psihiatric” s-au răspândit în 23 din cele 33 de provincii, regiuni autonome şi municipalităţi aflate sub conducerea directă a guvernului central chinez. Cel puţin 100 de spitale psihiatrice la nivel de provincie, oraş, judeţ sau district s-au angajat în persecuţie. Pe baza numărului şi distribuţiei acestor cazuri se poate deduce în mod clar că abuzul în administrarea de medicamente psihiatrice practicanţilor Falun Gong este o tactică bine planificată, pusă în aplicare sistematic, pornită de sus în jos. Cel puţin 1.000 de practicanţi Falun Gong sănătoşi din punct de vedere mental au fost trimişi în spitale psihiatrice sau centre de reabilitare şi injectaţi cu medicamente împotriva voinţei lor. Mulţi au fost injectaţi forţat sau hrăniţi cu forţa cu numeroase substanţe care le-au distrus sistemul nervos. Mulţi au mai fost şi legaţi cu frânghii şi torturaţi cu şocuri electrice. Există 15 cazuri cunoscute în care oamenii au murit doar din cauza tratamentului excesiv de abuziv.

 

Biroul 610 îşi extinde tentaculele dincolo de cadrul legal

 

Pe 7 iunie 1999, la întrunirea Biroului Politic al PCC, Jiang Zemin calomnia Falun Gong fără nici un temei. Clasifica problema Falun Gong în categoria „luptei de clasă”, îi eticheta pe practicanţii Falun Gong duşmani politici ai PCC, asmuţea reflexul de luptă al PCC, şi dădea ordinul de înfiinţare al unui „birou care se ocupa de problema Falun Gong” în cadrul Comitetului Central. Deoarece a fost înfiinţat pe 10 iunie, a fost numit „Biroul 610”. După aceea, au fost înfiinţate Birouri 610 în întreaga ţară la toate nivelurile de guvernământ, de la cel mai înalt până la cel mai coborât, special pentru a reprima Falun Gong. Comitetul Politic şi Judiciar, mass media, organele de securitate publică, procuratura, tribunalele poporului şi organele de securitate naţională subordonate conducerii Comitetului PCC slujesc Biroului 610 ca nişte huligani şi ucigaşi plătiţi. Din punct de vedere tehnic Biroul 610 raportează Consiliului de Stat, dar acesta este de fapt o organizaţie a Partidului, căreia i se permite să existe în afara cadrului recunoscut al statului şi al guvernului chinez, nefiind supusă nici unei restricţii legale, reglementări sau politici naţionale. Este o organizaţie atotputernică foarte asemănătoare Gestapo-ului din Germania nazistă, cu puteri mult deasupra şi dincolo de sistemele legale şi judiciare, angajând resursele ţării după voie. Pe 22 iulie 1999, după ce Jiang Zemin emitea ordinul de reprimare a Falun Gong, agenţia de ştiri China Nouă transmitea discursuri ale persoanelor responsabile din ministerele Organizatoric şi de Propagandă ale PCC, sprijinind deschis persecuţia împotriva Falun Gong lansată de Jiang Zemin. Toate aceste entităţi au cooperat sub stricta organizare a PCC, pentru a pune în aplicare uneltirile vicioase ale lui Jiang Zemin.

 

Atât de multe cazuri au demonstrat faptul că nici departamentele de securitate publică, nici procuratura, nici tribunalele poporului, n-au puterea de a lua decizii proprii în cazurile legate de Falun Gong. Ele trebuie să primească ordine de la Biroul 610. Când familiile multor practicanţi Falun Gong care au fost arestaţi, deţinuţi şi omorâţi prin tortură au întrebat şi s-au plâns securităţii publice, procuraturii şi tribunalelor poporului, li s-a spus că toate deciziile sunt luate de Biroul 610.

 

În orice caz, existenţa Biroului 610 nu are nici o bază legală. Când emite ordine către toate organele de sub sistemul PCC, de regulă nu există comenzi scrise sau notificări, ci numai transmitere pe cale orală. În plus, tuturor celor care primesc ordinele le este interzis să facă înregistrări audio sau video sau chiar să ia notiţe în scris.

 

Folosirea temporară a unei astfel de arme a dictaturii reprezintă o tactică pe care Partidul a repetat-o deseori, ignorând în întregime legea. În timpul tuturor campaniilor politice de epurare din trecut Partidul a folosit în permanenţă tactici ilegale şi a înfiinţat organe temporare nelegitime, cum ar fi Echipa Centrală a Revoluţiei Culturale, în scopul dirijării şi răspândirii tiraniei PCC în toată ţara.

 

În timpul lungii sale conduceri tiranice şi a guvernării sale brutale, Partidul a creat cel mai puternic şi malefic sistem de teroare de stat prin violenţă, minciună şi blocare a informaţiei. Barbaria şi abilitatea sa de a induce în eroare sunt imense. Scara şi dimensiunile sunt fără precedent. În cursul tuturor campaniilor politice anterioare, Partidul a acumulat metode sistematice şi eficiente de pedepsire şi experienţă în vătămarea şi uciderea oamenilor prin cele mai teribile, viclene şi făţarnice moduri imaginabile. Într-unul din cazurile menţionate mai sus, soţul n-a putut rezista ameninţărilor şi hărţuirilor din partea poliţiei şi şi-a ucis soţia, care avea un suflet bun. Acesta este fructul malefic al terorii de stat promovate de PCC, care include inducerea în eroare prin mass media, presiune politică, vină prin asociere şi intimidare, ţelul fiind deformarea naturii umane şi instigarea la ură.

 

Folosirea armatei şi a resurselor financiare naţionale pentru a conduce persecuţia

 

Partidul controlează toate forţele militare ale statului, lucru care îi permite ca atunci când reprimă oamenii s-o facă fără teamă, după voie. În reprimarea Falun Gong, Jiang Zemin nu numai că a angajat poliţia şi trupele paramilitare, dar de asemenea a angajat în mod direct forţe militare armate în timpul lunilor iulie şi august 1999, când sute de mii şi poate milioane de oameni din toată ţara intenţionau să meargă la Beijing pentru a face apel legal în favoarea Falun Gong. În diferite locuri din Beijing au fost masate trupe militare. Toate arterele principale de circulaţie către Beijing erau pline soldaţi aliniaţi, cu armele încărcate. Ei cooperau cu poliţia şi interceptau şi arestau practicanţii Falun Gong care mergeau să facă apel. Implicarea directă a forţelor armate ale PCC pusă la cale de Jiang Zemin a pavat calea către persecuţia sângeroasă.

 

Partidul controlează finanţele statului, lucru care i-a asigurat lui Jiang Zemin sprijinul financiar pentru a persecuta Falun Gong. Un ofiţer superior din Departamentul de Justiţie al provinciei Liaoning spunea într-o şedinţă în lagărul de muncă forţată Masanjia, provincia Liaoning, că: „Resursele financiare folosite pentru a trata cu Falun Gong au depăşit cheltuielile alocate unui război”.

 

Încă nu este clar ce procent din resursele economice ale statului şi din veniturile obţinute din truda şi sudoarea poporului este folosit de PCC pentru a persecuta Falun Gong. Oricum, se poate vedea cu uşurinţă că cifra este probabil uriaşă. În 2001, informaţii din interiorul Departamentului de Securitate Publică al Partidului arătau că doar într-un singur loc, Piaţa Tiananmen, cheltuielile pentru arestarea practicanţilor Falun Gong erau cuprinse între 1,7 şi 2,5 milioane yuani pe zi, ceea ce înseamnă 620 - 910 milioane yuani pe an. În întreaga ţară, de la oraşe până în zonele rurale îndepărtate, de la poliţia din posturi şi din departamentele de securitate publică, până la personalul Biroului 610 din toate filialele, Jiang Zemin a angajat cel puţin câteva milioane de oameni pentru a persecuta Falun Gong. Numai costul salariilor poate depăşi o sută de miliarde de yuani pe an. În plus, Jiang Zemin a cheltuit sume uriaşe pentru extinderea lagărelor de muncă forţată în scopul reţinerii practicanţilor Falun Gong şi pentru construirea de centre şi baze de spălare a creierului. De exemplu în decembrie 2001, Jiang Zemin aloca 4,2 miliarde yuani pentru construirea de centre şi baze de spălare a creierului, pentru a-i „transforma” pe practicanţii Falun Gong. Jiang Zemin a folosit de asemenea stimulente financiare pentru a îndemna şi încuraja un număr tot mare de oameni să participe la persecutarea Falun Gong. În multe zone, premiul pentru arestarea unui practicant Falun Gong se ridică la mai multe mii sau chiar la zece mii de yuani. Lagărul de muncă forţată Masanjia din provincia Liaoning este unul dintre cele mai malefice locuri de persecuţie a practicanţilor Falun Gong. De exemplu Partidul i-a acordat unui director de lagăr un premiu de 50.000 yuani, iar directorului adjunct un premiu în valoare de 30.000 yuani.

 

Jiang Zemin, fostul secretar general al PCC, este persoana care a lansat persecuţia împotriva Falun Gong, cel care a plănuit-o şi a comandat-o. A folosit mecanismele PCC pentru a lansa persecuţia împotriva Falun Gong. Poartă inevitabil răspunderea pentru această crimă istorică. În orice caz, dacă n-ar fi existat PCC cu mecanismul său violent, format de-a lungul numeroaselor mişcări politice, Jiang Zemin nu ar fi avut cum să lanseze şi să pună în aplicare persecuţia malefică.

 

Jiang Zemin şi Partidul se folosesc unul de celălalt. Pentru a se opune „Adevărului, Compasiunii şi Toleranţei” fiecare riscă condamnarea celuilalt, pentru interesul unei persoane şi al unui partid. Înţelegerea lor secretă este lucrul care a făcut posibilă apariţia unei crime atât de tragice şi absurde.

 

 

V. Jiang Zemin distruge Partidul Comunist Chinez din interior

 

Motivat de interesele sale personale, Jiang Zemin a folosit natura intrinsec malefică a PCC pentru a lansa persecuţia colosală împotriva unor inocenţi care urmau principiul „Adevăr, Compasiune, Toleranţă”. A lansat o mişcare represivă împotriva unei forţe sociale profund binefăcătoare şi benigne pentru ţară şi societate. Această persecuţie trage ţara şi poporul în jos spre crimă şi dezastru şi de fapt năruie Partidul chiar din temelie.

 

Jiang Zemin a folosit Partidul pentru a angaja în mod necruţător tot felul de mijloace malefice, din toată lumea,  pentru a se ocupa de Falun Gong. Legea, moralitatea şi omenia au suferit toate un mare rău, lucru ce a distrus din rădăcini toată credibilitatea menţinerii la putere a regimului.

 

Regimul lui Jiang a angajat toate resursele financiare, materiale şi umane disponibile pentru a reprima Falun Gong, cauzând o povară enormă pentru ţară şi societate şi o presiune imensă asupra sistemului financiar. Partidul n-are cum să susţină această persecuţie condamnată la eşec pe o perioadă lungă de timp. Ceea ce ar mai putea face pentru continuarea acesteia ar fi doar folosirea economiilor oamenilor obişnuiţi, emiterea de obligaţiuni naţionale, şi atragerea investiţiilor străine.

 

În timpul persecuţiei, Partidul şi Jiang Zemin au născocit tot felul de tactici necinstite, brutale şi înşelătoare, angajându-şi întregul repertoriu de trădări şi nelegiuri pentru a persecuta Falun Gong.

 

Partidul şi Jiang Zemin au folosit fiecare instrument de propagandă cunoscut, pentru a produce zvonuri, pentru a denigra Falun Gong şi pentru a fabrica scuze care să justifice reprimarea şi persecuţia. Însă nici o minciună nu poate dura veşnic. Atunci când minciunile sunt definitiv date în vileag, când în urma eşecului persecuţiei tot maleficul este dezvăluit şi devine cunoscut tuturor, metodele lor de propagandă nu vor mai putea înşela. Partidul va pierde în întregime atât credibilitatea, cât şi inimile oamenilor.

 

La începutul reprimării Falun Gong în 1999, Jiang Zemin intenţiona să rezolve problema Falun Gong în „trei luni”. Partidul a subestimat puterea şcolii Falun Gong şi puterea tradiţiei şi credinţei.

 

Din vechime răul n-a reuşit niciodată să elimine virtutea. Nu poate eradica bunătatea din inimile oamenilor. Au trecut cinci ani. Falun Gong încă este Falun Gong. Mai mult decât atât, s-a răspândit în mod considerabil în toată lumea. Jiang Zemin şi Partidul au suferit o grea înfrângere în această luptă dintre bine şi rău, iar natura lor necinstită, nemiloasă şi malefică este ilustrată în întregime. Dezonorabilul Jiang Zemin este acum asaltat de necazuri atât acasă cât şi în străinătate şi se confruntă cu numeroase procese şi apeluri care încearcă să-l aducă în faţa justiţiei.

 

Iniţial Partidul intenţiona să facă uz de represiune pentru a-şi consolida tirania. Dar rezultatul a fost nu numai că n-a reuşit să se „reîncarce”, ci şi-a epuizat şi energia. Partidul a ajuns acum atât de departe încât nu mai poate fi readus la viaţă. Este exact ca un copac uscat, putrezit. Se va prăbuşi singur la o rafală de vânt. Salvarea PCC este un vis de opioman, împotriva curentului istoriei. Nu numai că este zadarnic, dar distruge şi viitorul  celor care participă.

 

 

Concluzii

 

Fostul secretar general al PCC, Jiang Zemin, este cel care a pus la cale, a lansat şi a comandat persecuţia malefică. Jiang Zemin a folosit pe deplin puterea, poziţia, metodele disciplinare şi mecanismele PCC destinate mişcărilor politice, pentru a începe această persecuţie împotriva Falun Gong. Pentru această crimă istorică, el poartă o responsabilitate faţă de care nu poate exista sustragere. Pe de altă parte, dacă nu ar fi existat PCC, Jiang Zemin n-ar fi fost capabil să lanseze şi să conducă această persecuţie malefică. Încă din ziua înfiinţării sale, PCC s-a ridicat împotriva dreptăţii şi bunătăţii. Având ca unealtă preferată suprimarea şi o experienţă vastă în persecutare, PCC şi-a fondat stăpânirea pe controlul strict al minţii, care trebuia să urmeze un singur partid central. Prin însăşi natura sa, PCC este îngrozit de „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”, considerând şcoala Falun Gong drept duşman. Aşa că reprimarea şi persecutarea Falun Gong au fost inevitabile. În timp ce atacau principiile „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”, Jiang Zemin şi PCC au creat şansa propagării minciunii, răului, violenţei, veninului, ticăloşiei şi corupţiei. Ceea ce a urmat a fost declinul moral general al Chinei, care i-a afectat pe toţi.

 

Complicitatea dintre PCC şi Jiang Zemin le-a unit destinele. Acum Falun Gong îl cheamă pe Jiang Zemin la judecată. În ziua în care Jiang va fi adus în faţa justiţiei, soarta PCC va fi evidentă. Legile divine nu-i vor tolera pe cei care conduc o persecuţie inumană împotriva unui grup de oameni buni care urmează principiile „Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”. Acţiunile malefice ale lui Jiang Zemin şi ale PCC vor deveni o lecţie veşnică şi profundă pentru omenire.