76319normal010article8Agerpres

Emil Boc sustine dialogul social, dar nu va opri reformele

12.03.2010
Premierul Emil Boc.(www.gov.ro)
  • /

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Palatul Victoria, ca va sustine în continuare dialogul social, dar acest lucru nu va opri drumul reformelor.

"Sunt si voi fi un sustinator al dialogului social, iar acesta nu va înceta în guvern. Legea salarizarii unitare si cea a pensiilor pot fi discutate si îmbunatatite, dar trebuie aprobate si puse în aplicare", a spus Boc.

Acesta a precizat ca a stabilit întâlniri în viitor pe fiecare componenta în parte discutata în cursul zilei de vineri, respectiv pe proiectul de Lege a pensiilor, pe Legea salarizarii unitare, pe cea a protectiei juridice a functionarilor publici, dar si pe salariul minim pe economie.

"Luni, vom avea o discutie pe Legea pensiilor, miercuri pe salarizarea unitara, iar vineri o noua discutie cu sindicatele", a spus premierul.

Potrivit sursei citate, prin unele contracte colective de munca au fost recunoscute pentru unii bugetari sporuri neprevazute în alte legi, precum sporurile pentru reîntoarcere la munca din concediu, pentru limbi straine sau sporuri de zâmbet, dar care nu aveau nici o baza legala.

"Daca nu se va aplica legea salarizarii unitare, se vor scapa de sub control cheltuielile publice", a subliniat premierul Emil Boc.