
Directorul Gazprom, Alexei Miller (SERGEI CHIRIKOV/AFP/Getty Images)
La inceputul lui septembrie, presedintele rus Dimitri Medvedev a acuzat Ucraina ca „nu joaca dupa reguli“, atunci cand a incercat sa schimbe contractul referitor la tranzitul gazelor naturale catre Europa de Vest. Mai devreme, in august, prim-ministrul ucrainian, Iulia Timoshenko, a surprins pe toata lumea, aparent si pe rusi, afirmand ca Ucraina si Rusia si-au aranjat toate divergentele din sfera energiei. Asta s-a intamplat dupa doua intreruperi totale aproape identice de gaze naturale in ianuarie 2006 si ianuarie 2009, pentru care Rusia a acuzat Georgia si respectiv Ucraina.
Critic este faptul ca acest conflict dintre Ucraina si Rusia, nu afecteaza doar Ucraina. O mare parte din restul Europei ingheata de asemenea in intuneric si multe alte ingrijorari legate de acesata stare de lucruri nu sunt greu de gasit pe continent.
Gazprom, monopolul rus asupra gazului si marfa vitala pe care o controleaza au fost utilizate in mod repetat drept unealta politica a statului si, chiar daca in mod oficial, Gazprom prezinta disputele sau acordurile cu partenerii ca pe proceduri obisnuite de business, realitatea sta cu totul altfel: clientii, preturile de livrare si transportul sunt aprobate personal de presedintele Rusiei si de adevaratul detinator al puterii, omniprezentul prim-ministru, Vladimir Putin. Gazele naturale ale Gazprom sunt folosite de Kremlin ca element central in politica externa, fie cu fostele membre ale Uniunii Sovietice, fie cu tarile din vestul Europei.
Pentru Rusia, Gazprom-ul si gazele naturale sunt daruri de la Dumnezeu, fiind folosite pentru a acoperi deficiente majore din economia rusa cu un influx de bani gheata care vin de la tarile vecine, cu probleme de energie. Ele reprezinta vestigii ale puterii pe care economia disfunctionala a unui stat foarte corupt nu ar putea sa le obtina altfel. Compania are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume cu 33 de trilioane de metri cubi de rezerve de gaz exploatabile, o putere de aprovizionare pe 60 de ani - bazata pe productia curenta. Chiar si dupa cele mai severe definitii ale Statelor Unite cu privire la criteriile economice si de licenta, numarul este imens, 22 de trilioane de metri cubi, aproape de patru ori rezervele Statelor Unite. Rata rezervelor pentru productie a Gazpromului este una dintre cele mai mari din lume.
Ineficienta sau nu, prestatia Gazprom a fost masiva, producand 0,54 trilioane de metri cubi de gaz in 2008, o productie aproape egala cu productia Statelor Unite de 0,55. Compania este de asemenea un producator major de petrol cu 870 de mii de barili de petrol si condensati pe zi. In plus, in ceea ce priveste productia de gaz si petrol, Gazprom mai are o alta trasatura unica in Rusia - monopolul pe distributia si transportul de gaz. In 2008, activitatile Gazprom au inregistrat 10% din PIB-ul Rusiei.
Dar nu totul este roz, fiind in realitate o companie destul de disfunctionala. De-a lungul ultimilor ani, Gazprom a manifestat o mare disproportie intre productia - stagnanta - si angajamentele interne si externe. Stimulentele si capitalul necesar extinderii productiei pur si simplu nu exista. Consumul intern al Rusiei este enorm, mai mare cu aproape 25 de procente pe persoana decat in S.U.A. Datorita economiei ruse necompetitive, preturile interne sunt foarte mici, uneori 10% din cele internationale, si de cinci ori mai mici decat cele americane, care sunt oricum sub plafonul international.
Presiunea asupra Gazpromului a fost temporar slabita dupa incetinirea economica recenta. Industria a ajuns practic sa stagneze. Dar ziua socotelilor nu este departe. Capitalul pentru noi investitii a fost pierdut odata cu scaderea preturilor la nivel international. In plus au mai aparut si rezervele masive de gaz, disponibile sub forma lichida, in special din Qatar, care incepe sa devina un furnizor major.
Deficienta productiei, care cu trei ani in urma era estimata la cel putin 0,09 trilioane de metri cubi pe an, se va mari probabil in urmatorii ani, din moment ce ofertele catre clientii externi au crescut, combinate cu angajamente interne care depasesc estimarile. Solutia Moscovei a fost sa insarcineze Gazprom sa produca mai mult. Dar din cauza fondurilor interne limitate si a inabilitatii companiei de a dezvolta noi licente profitabile, directorul executiv, Alexei Miller, a inceput sa ceara taxe de sarbatori.
Pentru toti observatorii, inclusiv populatia rusa, Gazprom va beneficia enorm prin debarasarea de propriile bunuri si deschiderea catre capitalul privat si companii straine. Dar obiceiul de a detine monopolul si controlul este greu de inlaturat si exemple recente arata dovezi clare. In incercarea guvernului de a adauga si mai multe bunuri la portofoliul deja imens al Gazprom, in aprilie 2008 gigantul camp Chayanda cu 1,24 de trilioane de metri cubi de gaz si 513 de milioane de barili de petrol si condensati au fost transferati catre Gazprom, fara niciun proces de licitatie. Un asemenea transfer ar crea o companie multi-miliardara oriunde in lume. Dar in cazul Gazprom, piata nu a reactionat la aceasta mare infuzie de resurse; capitalizarea pietei companiei nu s-a schimbat si nu a fost observata nicio valoare de piata care sa fi fost adaugata. Un factor principal ar fi ca avand una dintre cele mai mari rate a rezervelor pentru productie, aceste resurse sunt pur si simplu adaugate la cele prezente deja, extinzand rata rezervelor pentru productie la peste 60 de ani. Mai multe rezerve nu inseamna rezolvarea problemelor capitalizarii joase a pietelor sau ale productiei stagnante ori aflate in declin.
Cumpararea mai multor bunuri folosind practici de imprumut pradalnice, distractia favorita a bancii Gazprom, nu satisface piata. Solutia este evidenta si dureroasa: divizarea conglomeratelor Gazprom in segmente industriale individuale, chiar si daca se vor mentine sub controlul statului. Companii mai mici, concentrate pe segmente industriale, conducte de gaz locale, distributie, activitati bancare, media vor fi mai eficiente. Piata va recompensa cele mai eficiente companii, cu evaluari mai bune, daca nu pentru altceva, pentru transparenta. Dar oricat de convingator ar fi acest argument, nu este bine ca asta sa se intample in actuala Rusie care a inceput cu Putin si asaltul impotriva Yukos din 2004. Kremlinul vrea sa aiba control deplin asupra industriilor, fapt vazut ca o strategie. Strategic a luat o imagine vasta si paranoida, incluzand petrol, gaz, activitati miniere, media, activitati bancare, productie de avioane etc. Aceste industrii sunt acumulate de o mana de companii mari, exact ca pe timpurile sovietice, dand control deplin Kremlin-ului asupra administratiilor locale si guvernelor straine.
Aceste companii rusesti care raporteaza presedintelui, si, mai important, lui Putin, dau Rusiei iluzia puterii si prestigiului pe care crede ca-l merita dupa prabusirea Uniunii Sovietice. Pentru Gazprom este clar ca cu cat mai mare, cu atat mai bine, fiind o companie gigant care ofera iluzia puterii, chiar daca asta are loc la un cost imens in absenta unei piete robuste si diverse. Compania pare mai degraba sa fie consumata de planurile proprii, construind cea mai mare cladire din Europa ca sediu.