Iaşi: Problemele persoanelor cu autism, în atenţia deputaţilor

Deputatul PD-L Petru Movilă.
Deputatul PD-L Petru Movilă. (www.parlamentari.ro)

Deputatul democrat-liberal Petru Movilă susţine că a fost depus, spre dezbatere, la Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind identificarea, diagnosticarea şi tratarea copiilor afectaţi de tulburări din spectrul autist.

Petru Movilă a declarat, luni, că iniţiativa legislativă a fost redactată, alături de colegul său Mircea Giurgiu, la solicitarea Asociaţiei Autism Transilvania, cu sprijinul Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, Autism Baia Mare şi Autism Europa Bistriţa.

Iniţiativa legislativă a fost demarată, a declarat Petru Movilă pentru AGERPRES, întrucât autismul şi problematica persoanelor cu autism sunt puţin cunoscute în România, iar nevoile acestor persoane nu sunt satisfăcute, serviciile sunt neadecvate, situaţia lor fiind adesea dramatică.

În prezent, există metode şi terapii de reabilitare care le oferă celor a căror viaţă este marcată de autism posibilitatea de a se educa şi dezvolta. Dar acest lucru este posibil doar în cazul în care asistenţa oferită este cât mai timpurie, profesionistă şi intensivă, oferită în cadrul comunităţii.

"Lipsa serviciilor de diagnosticare, evaluare, de intervenţie timpurie, de terapie şi educaţie adecvate, servicii sociale, de angajare în muncă şi menţinere a locului de muncă, de recreere înseamnă negarea oportunităţilor de dezvoltare şi participare în comunitate a acestor persoane", a precizat Petru Movilă.

Politicianul consideră că este imperios necesară realizarea unui plan, a unor strategii naţionale privind identificarea, evaluarea, diagnosticarea şi intervenţia timpurie în cazul copiilor cu autism sau măcar a unui plan naţional educaţional ori oportunităţi educaţionale care să ţină seama de caracteristicile lor specifice de învăţare, respectiv planuri de servicii adecvate tinerilor şi adulţilor cu autism, planuri care să aibă corespondent şi în realitate.

"Ceea ce îngrijorează este faptul că marea majoritate a copiilor, neavând un diagnostic sau având unul incorect, dar chiar şi dintre cei cu diagnostic corect, sunt în afara oricărei forme de terapie, educaţie sau beneficiază chiar de tratamente sau educaţie greşite", a mai spus deputatul PD-L Petru Movilă.

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică, tulburarea "centrală" dintr-un întreg spectru de tulburări de dezvoltare, spectrul tulburărilor autiste (autism, sindrom Asperger, tulburări pervazive de dezvoltare nespecificate altfel). Este, în primul rând, o tulburare de comunicare, de relaţionare cu cei din jur şi nu un handicap intelectual. Este a treia tulburare în rândul celor mai comune tulburări de dezvoltare, după retardul intelectual şi paralizia cerebrală.

În România nu există nicio statistică privind numărul de persoane cu autism, însă, în 2003, la Congresul Internaţional Autism Europe de la Lisabona, cercetătorii au afirmat că 10 din 10.000 de persoane suferă de autism clasic şi aproximativ 60-70 din 10.000 de persoane suferă de tulburările pervazive de dezvoltare - TPD (autism, sindrom Asperger, sindrom Rett, tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi tulburări globale de dezvoltare - nespecificate altfel).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne