CE a prezentat clarificari legate de directiva privind libera circulatie si rezidenta02.07.2009 Agerpres
Comisia Europeana a adoptat joi liniile directoare pentru o mai buna transpunere si aplicare a directivei europene 38(2004 privind drepturile cetatenilor UE si membrilor lor de familie de libera circulatie si rezidenta, prin care se ofera asistenta statelor membre in legatura masurile posibile pentru combaterea criminalitatii, abuzurilor si a casatoriilor de convenienta. Vicepresedintele CE Jacques Barrot, responsabil pentru justitie, libertate si securitate, a declarat ca libertatea de a trai si a munci in strainatate este unul dintre pilonii Uniunii Europene, care este in beneficiul cetatenilor europeni, al statelor membre si al competitivitatii economiei UE. Toate statele membre au adoptat legislatii prin care transpun directiva 38)2004 la nivel national. In luna decembrie, Comisia a adoptat un raport asupra aplicarii directivei, raport care ajunge la concluzia ca transpunerea directivei in legislatiile nationale ale statelor membre a fost mai degraba dezamagitoare. Dupa cum a explicat Jacques Barrot, o decizie de expulzare a cetatenilor comunitari care se afla intr-un alt stat membru trebuie sa se ia numai pe o baza individuala, caz cu caz, si numai dupa o analiza atenta, clara si specifica. El s-a referit la situatia din urma cu cateva luni din Italia, subliniind ca Bruxellesul trebuie sa supravegheze aplicarea riguroasa a textului directivei. In aceasta privinta, Barrot a precizat ca legea respectiva din Italia este in curs de adoptare, iar abia apoi Comisia Europeana se va putea pronunta asupra conformitatii acesteia cu normele europene. Astfel, directiva europeana respectiva nu permite efectuarea de controale sistematice de catre autoritatile dintr-un stat membru la nivel generale (este practic imposibil sa fie controlati toti cetatenii UE care se afla intr-un alt stat membru) sau de controale asupra cetatenilor unui anume stat membru sau de o anumita etnie. Un stat membru poate verifica situatia - inclusiv cea materiala - a rezidentilor straini de pe teritoriul sau, dar numai pe o baza individuala. Liniile directoare adoptate joi de CE clarifica notiunea de dependenta a membrilor unei gospodarii, precum si conditiile de emitere a vizelor si permiselor de rezidenta pentru membrii familiei dintr-o tara terta. In plus, sunt incluse masurile de lupta contra abuzurilor si fraudelor prin refuzul, incetarea sau retragerea drepturilor conferite de directiva in cazuri precum casatoriile de convenienta. Directiva nu impiedica statele membre sa faca investigatii asupra cazurilor individuale atunci cand exista o suspiciune bine fundamentata privind un caz de abuz. In cazul cetatenilor unei terte tari care sunt membri ai familiei unui cetatean din UE, statele membre pot cere membrilor de familie din tara terta respectiva sa detina viza de intrare. Astfel de persoane au nu numai dreptul de intra pe teritoriul statului membru in cauza, dar si dreptul de a obtine viza de intrare. Acest aspect le diferentiaza pe persoanele respective de cetateni din alte tari terte, care nu dispun de un astfel de drept.
|
|