B'estfest a fost nominalizat la Best European Festival Award

08.10.2008
mediafax.ro

Festivalul B'estfest, a carui cea de-a doua editie a avut loc vara acesta la Bucuresti, a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun festival din Europa, in cadrul Best European Festival, informeaza Emagic, organizatorii evenimentului.

Membru inca din 2007 al comunitatii Yourope, asociatie in care sunt inscrise 40 dintre cele mai importante festivaluri europene (printre care si Exit Serbia, Lowlands Olanda si Rock''n''Coke Turcia), B'estfest participa anul acesta in competitia pentru titlul de Cel Mai Bun Festival European (Best European Festival). Sustinut de asociatia Yourope, in parteneriat cu Virtual Festivals Europe, concursul reprezinta echivalentul european pentru UK Festival Awards.

Castigatorul va fi ales in urma voturilor expimate online pe site-ul oficial al concursului, cei care vor vota avand sansa de a castiga doua bilete la editia din 2009 a festivalului castigator. Pe 13 octombrie 2008 va fi anuntata lista primelor zece festivaluri ramase in concurs, urmand ca votarea sa continue pana pe 20 octombrie. Cel mai bun festival al Europei va fi anuntat in mod oficial in cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra, pe 30 octombrie.

Un eveniment de trei zile, B'estfest a avut un line-up ce a cuprins artisti precum Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Stereophonics, Nouvelle Vague, Nelly Furtado, Manu Chao, Roisin Murphy, Sunrise Avenue, Judas Priest, Primal Fear, Ross The Boss etc.