Reluarea relatiilor dintre Siria si Statele Unite - o posibilitate

Aurel Noroc
02.10.2008
Epoch Times
Ministrul sirian de Externe, Walid Moallem, la Beirut in 25 mai 2008 (MARWAN NAAMANI/AFP/Getty Images)

Statele Unite si Siria au tinut o serie de intalniri, starnind speculatii despre intentia Siriei de a se distanta de aliatul sau traditional, Iran.

Ministrul sirian de externe, Walid Moallem, care a mai vizitat Statele Unite in luna mai, s-a intalnit cu reprezentanti ai departamentului de Stat saptamana aceasta.

Alte intalniri nu sunt programate, a declarat un oficial, care a incercat sa nu creeze sperante referitoate la cooperarea dintre cele doua state. "Nu se poate spune nimic concret. Am avut o ocazie de a ne exprima direct temerile, dar rezultatele depind de ceea ce vom vedea pe teren" a afirmat acesta."

Moallem s-a intalnit luni cu David Welch, Secretar asistent de Stat pentru Orientul Mijlociu. La intalnirea de luni au existat destule frustrari si invinuiri, afirma surse diplomatice. Insa diplomatii au discutat sprijinul american pentru convorbirile siriano-israeliene, rolul Siriei in conflictul din Irak, problema Libanului si a teritoriilor palestiniene si legaturile Siriei cu Iranul.

Statele Unite se opun interventiilor siriene in Liban

Welch si-a exprimat ingrijorarea despre actiunile Siriei in Liban si a avertizat ca Siria nu ar trebui sa foloseasca atacul cu bomba petrecut sambata la Damasc ca pretext pentru a incepe o actiune militara in nordul Libanului.

Saptamana aceasta presedintele sirian, Bashar al-Assad, a afirmat ca nordul Libanului a deveni un risc pentru securitatea siriana. Welch a afirmat ca o actiune militara siriana in Liban ar fi "inacceptabila".

Conform parerilor lui Welch, Siria ar trebui sa joace un rol mai pozitiv in regiune, ca mediator al procesului de pace dintre evrei si palestinieni, presand grupurile militante palestiniene din Siria si reducand sprijinul acordat militantilor palestinieni.

De mai mult timp Siria preseaza Israelul sa iasa din Golan, zona pe care Tel Aviv-ul a ocupat-o in razboiul din 1967.

Israelul cere in schimb ca Siria sa taie sprijinul acordat gruparilor militante palestiniene si libaneze, inclusiv Hezbollah si Hamas, ca o componenta a procesului de pace.

De mai mult timp Siria alimenteaza cu arme si acorda sprijin logistic militantilor din Liban.

Regimul secular sirian amenintat de militantii islamici

Welch a cerut ministrului sirian de externe sa continue eforturile pentru a limita trecerea militantilor din Siria in Irak.

De cateva luni Damascul a inceput sa mareasca controlul asupra granitei siriene cu Irak-ul, unul dintre punctele de disputa dintre Statele Unite si Siria. Insurgentii din Irak folosesc granita cu Siria pentru a scapa de controlul fortelor americane din regiune.

Welch a mai ridicat si problema relatiilor strategice ale Siriei cu Iranul in contextul programului nuclear dezvoltat de Teheran. Oficialii au recunoscut ca Statele Unite incearca tot posibilul sa determine Siria sa se distanteze de aliatul sau traditional - Iran.

Momentul este bine ales de americani, avand in vedere ca presedintele sirian se lupta de mai mult timp cu grupuri jihadiste, care deseori cheama la rasturnarea regimului laic al presedintelui Assad.

"Daca Siria cauta alternative pentru a iesi din relatia cu Iranul, poate ca exista posibilitati pe care le-am putea explora" a afirmat un oficial senior din Departamentul de Stat.

Neincrederea Statelor Unite fata de regimul sirian a fost reiterata de oficialul american: "Opinia noastra despre regim nu s-a schimbat, dar probabil ca sunt sanse de care am putea profita".

Aparent, controlul exercitat de presedintele sirian incepe sa scada, mai ales din cauza militantilor din nodrul Libanului. Atacul cu bomba de sambata, care a ucis 17 oameni este numai unul dintre exemplele din ultimele luni.

Acesta este poate unul dintre motivele pentru care ministrul de externe Moallem a promis sa imbunatateasca cooperarea cu Statele Unite in lupta impotriva terorismului in regiune.

Siria a inceput procesul diplomatic de deschidere a ambasadelor din Liban si Irak si incearca sa-si imbunatateasca relatiile economice cu statele respective - a afirmat Moallem catre diplomatul american.

Insa ministrul sirian a acuzat Statele Unite de complicitate la atacul de anul trecut al Israelului asupra unor instalatii despre care se credea ca sunt parte din programul nuclear sirian, construit cu ajutor nord-coreean.

Moallem s-a mai plans de lipsa unui ambasador american la Damasc. Ultimul ambasador american la Damasc a fost rechemat in 2005, dupa asasinarea primului ministru libanez, Rafik Hariri, atentat atribuit Siriei.

Din 2005, relatiile dintre Siria si Statele Unite au fost practic inexistente, iar administratia Bush nu a reusit sa se hotarasca daca va angaja un dialog cu Siria.

In lumina programului nuclear iranian insa, si datorita insuccesului inregistrat in Irak, administratia Bush s-a vazut tot mai impinsa sa inceapa convorbiri cu Damascul. Desi presedintele George Bush s-a incapatanat sa tina Siria pe lista tarilor care sponsorizeaza terorismul, aliatii americani, in special Franta si Israelul dau dovada de multa intelepciune presand Administratia sa deschida un dialog cu Damascul.

Israelul a inceput convorbiri indirecte, prin intermediul Turciei, iar presedintele francez Sarkozy a vizitat Damascul luna trecuta, intr-un efort de a sprijini sprijini Siria si a incepe un proces de pace in Liban si Palestina.