SUA va anunta alocarea unui ajutor de un miliard de dolari Georgiei

04.09.2008
mediafax.ro
Un barbat si fiul sau isi recupereaza in 25 august 2008 bunurile personale dintre ruinele casei lor, care a fost distrusa de un bombardament rus in Gori, Georgia. (OLIVIER LABAN-MATTEI/AFP/Getty Images)

Administratia George W. Bush va anunta miercuri ca va acorda Georgiei suma de un miliard de dolari pentru reconstructie, in urma conflictului cu Rusia, a declarat un oficial citat de Reuters.

Anuntul a fost facut in contextul vizitei vicepresedintelui american Dick Cheney in fostele republici sovietice Georgia, Azerbadjan si Ucraina. Ajutorul planificat de SUA pentru statul georgian va fi alocat in decurs de cativa ani, a declarat un oficial din administratia Bush, sub acoperirea anonimatului.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Sean McCormack, a declarat marti ca SUA au analizat modalitatea prin care ar putea oferi sprijin economic Georgiei, tara a carei infrastructura a fost partial atacata de militarii rusi in timpul conflictului.

"Unul dintre efectele generate de actiunea Rusiei a fost sprijinul economic pe care comunitatea internationala il ofera Georgiei si economiei sale", a precizat McCormack.

Decizia administratiei Bush de a acorda ajutor financiar este sustinuta si de senatorul Joe Biden, candidatul desemnat de democrati pentru functia de vicepresedinte.