Crimele regimului Mugabe adancesc paralizia ONU

05.08.2008
Epoch Times
Harare, Zimbabwe: Un membru al Partidului Mișcarea pentru Schimbare Democratică, din opoziție, este adus la un spital pentru tratament.pe 26 iunie 2008 în Harare, Zimbabwe. Acesta susține că a fost atacat de un grup de activiști ai partidului ZANU-PF, al președintelui Mugabe. Robert Mugabe este învinovățit de comunitatea internațională pentru campania de violențe și intimidări politice pe care a declanșat-o împotriva suporterilor contracandidatului său, Morgan Tsvangirai, pentru a rămâne la putere. (John Moore/Getty Images)

Organismele internaționale par incapabile sa opreasca chiar și atrocitațile comise de regimuri dictatoriale mai mici și lipsite de putere precum cel din Zimbabwe. Care le mai este rolul atunci?

De curand Uniunea Europeana a anunțat ca va impune masuri impotriva companiilor și persoanelor care au legaturi economice cu președintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe.

George Bush a anunțat și el de curand asemenea masuri, alaturand Statele Unite la campania de presiuni impotriva lui Mugabe.

Mugabe este considerat vinovat de inițierea unei campanii de intimidare a oponentului sau politic, Morgan Tsvangirai, și a suporterilor sai. Persecuția, care se crede ca a facut cel puțin 120 de victime, a atins uneori cote teribile, culminand cu arderea unui baiețel de 6 ani al carui tata este politician din opoziție, și macelarirea unei femei tinere, soția unui primar din opoziție.

Acest șir de crime ingrozitoare l-a convins pe Morgan Tsvangirai sa abandoneze turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru a pune capat macelului.

Analiștii considera ca masurile economice impuse de comunitatea internaționala pot avea cel mult un efect psihologic asupra lui Mugabe, caci economia statului african este oricum in cadere libera de ceva timp, confruntandu-se cu cea mai mare rata de inflație de pe glob.

Din cauza brutalitatii campaniei sale, Mugabe risca sa-și piarda suporterii tradiționali din Africa. Raila Odinga, primul ministru kenian a carui cursa electorala a fost și ea masluita cu cateva luni in urma, a cerut suspendarea statului Zimbabwe din Uniunea Africana. Alte personalitați africane, inclusiv Nelson Mandela și episcopul Desmond Tutu au cerut Uniunii sa „arate ințelepciune și curaj” in cazul lui Mugabe. Președintele Zambiei a cerut și el excluderea statului Zimbabwe din Uniune.

Aceste noi luari de poziție l-au determinat pe Mugabe sa inceapa convorbiri cu Tsvangirai, pentru rezolvarea crizei politice și economice. Convorbirile sunt vazute de analiști ca o victorie a lui Tsvangirai, deși Mugabe a mai promis negocieri in alte conflicte din trecutul sau politic, fara insa sa manifeste o dorința reala de a rezolva ceva.

Cu toate masurile impuse, nici Statele Unite și nici Gordon Brown, principalul susținator al sancțiunilor in Europa, nu au putut determina votarea unui embargo pentru vanzarea de armament catre Mugabe in Consiliul de Securitate al ONU, din cauza unui veto din partea Rusiei și mai ales a Chinei, care are interese economice serioase in zona.

Tsvangirai a cerut ajutor ONU, iar voci din afara, ca cea a Jacob Zuma, președintele Congresului Național African (CNA) din Africa de Sud, a cerut ajutorul comunitații internaționale.

Interesant este cadrul legislativ in care se poate acorda un astfel de ajutor. In 2005, la New York,

liderii lumii, inclusiv Mugabe, au votat in cadrul ONU un concept global de responsabilitate pentru protecția cetațenilor lumii, inclusiv in conditiile in care guvernele sunt implicate in curațari etnice, genocid, crime impotriva umanitații, sau in cazul in care nu vor sau nu pot sa-și apere proprii cetațeni. Acest act creat in 2005 obliga de fapt guvernele sa intervina in astfel de cazuri, folosind organismele internaționale – ONU in speța.

Regimul lui Mugabe se califica in mod cert pentru o astfel intervenție internaționala, insa intrebarea este cum se poate realiza practic.

Liderii Uniunii Africane sunt imparțiți, mulți dintre ei conducand regimuri opresive, chiar daca nu atat de sangeroase ca cel a lui Mugabe.

In cadrul ONU problema este ca Rusia și mai ales China, membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, care au deci drept de veto, sunt deseori implicate in campanii de persecuție impotriva propriilor cetațeni și sunt inclinate sa iși exercite dreptul de veto pentru a opri asemenea intervenții internaționale.

Una dintre șansele pentru ca o astfel de intervenție sa fie permisa ar fi fost ca regimul comunist chinez sa faca o excepție in cazul lui Mugabe, așa cum a facut atunci cand acceptat tacit trimterea de trupe ONU in Darfur. In cazul Sudan-ului acest fapt a fost posibil din cauza vastei campanii internaționale pentru oprirea masacrelor din Darfur, și pentru ca, probabil, la momentul respectiv Beijing-ul incerca sa-și creeze o imagine cat mai pozitiva inainte de inceperea Jocurilor Olimpice.

Analiștii care credeau intr-un astfel de scenariu, sperand ca macar de aceasta data Rusia sa ramana singura și sa fie convinsa sa permita intervenția internaționala, au avut o surpriza de proporții.

La jumatatea lunii iulie Medevev se intalnise cu partenerii sai in noul creat „Grup al celor 8” care criticase regimul lui Mugabe pentru alegerile masluite și violența, promițand „masuri economice impotriva persoanelor responsabile”, dand mari speranțe diplomaților occidentali. La numai o zi dupa aceea Rusia și-a schimbat radical poziția și a votat foarte dur la ONU impotriva sancțiunilor indreptate catre Mugabe, aruncand negociatorii vestici intr-o stare de buimacire totala.

Reacția Rusiei ajuta China, care iși vede astfel rufele murdare spalate de Kremlin. La cifra de afaceri pe care o are cu Zimbabwe i-ar fi fost dificil sa permita rezoluții și intervenții ONU.

Jocul in forța al Rusiei ridica semne serioase de intrebare referitoare la procesele diplomatice chinuitoare care vor avea loc pentru rezolvarea unor probleme mult mai controversate precum Iran și Coreea de Nord.

Unii analiști considera ca mișcarea-surpriza a Kremlin-ului se datoreaza in parte nemulțumirii fața de poziția americana de includere a Georgiei in NATO și intențiile de amplasare a scutului anti-racheta in Cehia. Alții vad jocul dublu al Moscovei drept o alunecare primejdioasa inapoi in era Razboiului Rece.

In orice caz, este evident ca ONU a devenit un organism paralizat de jocurile din culise.