Un atac mortal asupra unui oficial ONU trezeste ingrijorari cu privire la posibila reducere a activitatii gruparilor umanitare in Somalia

08.07.2008
VOA News

Rezidentii din Mogadishu, Somalia, declara ca se tem ca aparenta asasinare a directorului Programului de Dezvoltare ONU din aceasta tara ar putea determina gruparile umanitare sa isi reduca operatiunile, adancind astfel criza umanitara existenta in Somalia.

Un rezident din Mogadishu, Aden Abdullahi Mahdi, declara ca in comunitatile somaleze este deplansa moartea lui Osman Ali Ahmed, un somalez ucis de necunoscuti inarmati duminica seara in timp ce parasea o moschee impreuna cu fiul si fratele sau, in sudul orasului Mogadishu.

Ahmed a fost impuscat din apropiere de mai multe ori, in cap si in piept. Fratele sau a fost de asemenea impuscat si este ranit grav.

Atentatul urmeaza rapirii de luna trecuta a altui oficial ONU de rang inalt din Mogadishu. Seful agentiei ONU pentru refugiati din capitala somaleza, Hassan Mohamed Ali, a fost rapit de acasa pe 21 iunie. Noua zile mai tarziu, un lucrator umanitar local, care ajuta agentiile ONU sa distribuie alimente sinistratilor din Somalia, a fost impuscat in piata principala din Mogadishu, Bakara.

Intr-o declaratie pentru presa, Rezidentul si Coordonatorul Umanitar al ONU pentru Somalia, Mark Bowden a declarat ca asasinatul de duminica a fost, dupa propriile cuvinte, "deosebit de atroce si ingrijorator in aceasta perioada critica, in care nevoia de asistenta umanitara creste rapid."

Se estimeaza ca aproape trei milioane de somalezi se confrunta cu foametea din cauza insecuritatii, a unei secete prelungite, a inflatiei ridicate si a crizei de alimente. Situatia este in special critica in Mogadishu si zonele invecinate, unde de aprope 19 luni este condusa o insurgenta islamista impotriva guvernului sprijinit de Etiopia si a trupelor etiopiene.

La inceputul lunii trecute, guvernul a semnat un acord de pace cu o factiune moderata din opozitie, “Alliance for the Re-Liberation of Somalia”, cunoscuta si sub denumirea de ARS. Acordul, semnat in Djibouti, le dadea ambelor parti o luna pentru a implementa o incetare a focului si solicita inlocuirea trupelor etiopiene cu o forta ONU in urmatoarele patru luni.

Dar insurgentii din Alianta si o grupare islamista militanta numita Shabab s-au opus cu vehementa acordului. Acest lucru a dat nastere la speculatii printre somalezi ca acestia ar putea incerca sa submineze acordul de pace si sa descurajeze o interventie militara a ONU in Somalia.

Un membru senior al opozitiei si care s-a opus acordului din Djibouti, Jama Mohamed Khalib, sustine ca luptatorii ARS nu vizeaza lucratorii umanitari.

Natiunile Unite au promis ca isi vor continua operatiunile umanitare din Somalia dar au declarat ca au nevoie de ajutor suplimentar din partea poporului somalez pentru a crea un mediu sigur pentru livrarea ajutoarelor si serviciilor.