Acuzatii de violenta si viol dupa o demonstratie marocana

Louis Makiello
07.07.2008
Epoch Times UK

O demonstratie ce a durat o saptamana, organizata de tinerii someri dintr-un oras marocan, a avut parte de represalii violente din partea politiei si a armatei, care au jefuit ulterior intregul oras luna trecuta, pretind martorii si organizatiile non-guvernamentale. Dar guvernul marocan si organizatiile non-guvernamentale au inca versiuni diferite asupra evenimentului.

Seful unei companii TV asteapta sa fie judecat pentru "difuzarea de informatii false si complicitate" in timpul evenimentului, acuzatii pentru care ar putea fi inchis timp de un an.

Absolventii neangajati care protestau impotriva nerespectarii de catre guvern a promisiunilor facute au blocat portul Sidi Ifni pe 30 mai, tinand pe loc 89 de camioane incarcate cu aproape 800 tone de peste.

Blocada a durat o saptamana, pana pe 7 iunie, cand guvernul a trimis armata si politia sa imprastie multimea. Relatarile a ceea ce s-a intamplat ulterior sunt vagi. Guvernul a negat initial incidentul, dar a spus ulterior ca 44 de persoane au fost ranite, inclusiv 27 de oameni ai legii, si 182 de protestatari au fost arestati.

Rezidentii pretind ca dupa inlaturarea blocadei din port, politia si armata au jefuit orasul, furand din case, batandu-i pe rezidenti si violand femeile.

Icham Hodi de la asociatia Sidi Ifni-Ait Baamrane a declarat: "Cand regele marocan a venit la Sidi Ifni, a spus ca va dezvolta economia acestui oras, va finanta anumite proiecte, problema este ca asta s-a intamplat acum doi ani si noi inca asteptam."

"Personalul militar a intrat in case, a distrus usile pentru a fura aurul femeilor. Violenta a fost extrema."

Samira Kabach, care este proprietara unei case in Sidi Ifni, a declarat: "Nu mai am televizor sau fotolii, aragazul este distrus, nu mai am masina de spalat, toate mi-au fost luate. Nu locuieste nimeni acolo, prin urmare de ce au intrat in casa?"

Al Jazeera a raportat initial ca au fost ucisi cinci demonstranti, maniind guvernul marocan. Hassan Rachidi, seful Al Jazeera din Moroc si Ibrahim Sebaa El Layl, Presedintele Centrului Marocan pentru Drepturile Omului au fost ulterior acuzati de "difuzarea de informatii false si complicitate ". Lui Rachidi i s-a retras acreditarea si cei doi barbati risca un an de inchisoare si amenzi usturatoare daca sunt gasiti vinovati.

Camera Reprezentantilor din Maroc a infiintat o comisie parlamentara pentru investigarea evenimentelor, dar multi sunt sceptici. "Am incredere in organizatiile extene" a spus Mohamed Bouzalim, presedintele Sidi Ifni-Ait Baamrane.

Organizatia culturala, ai carei membri au demonstrat la Paris si in Spania, cere eliberarea tuturor prizonierilor si retragerea personalului armatei si politiei din oras.

Mohamed Bouzalim a declarat: "Cat despre retragerea politiei, aparent jumatate din ei au plecat deja. Au eliberat sapte persoane, iar cinci sunt inca retinute. "