INS: Salariul mediu nominal net a urcat in mai cu 23,3%, la 1.248 lei07.07.2008 mediafax.ro Salariul mediu nominal net realizat in luna mai a fost de 1.248 lei, cu 23,3% peste valoarea inregistrata in perioada similara din 2007, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare, valoarea acestuia fiind de 3.636 lei, iar cele mai mici in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei, cu 697 lei, se arata intr-un comunicat al INS. Salarii medii de peste 3.000 de lei au mai fost inregistrate doar la activitatile de transporturi aeriene. Astfel, valoarea salariului mediu net a urcat in mai, fata de aprilie, cu 12,3%, la 3.395 lei. Comparativ cu luna aprilie, salariul net a scazut cu 34 de lei, respectiv cu 2,7%, noteaza INS. Castigul salarial mediu nominal brut aferent lunii mai a fost de 1.704 lei, cu 2,7% mai mic fata de luna precedenta. In luna mai, in majoritatea activitatilor economice s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial fata de luna aprilie, ca urmare a acordarii de prime ocazionale, de Pasti, in luna precedenta si a realizarilor de productie mai mici in luna curenta. Cele mai importante scaderi, cuprinse intre 20% si 23%, au fost consemnate in activitati din industria mijloacelor de transport rutier, transporturi pe apa, industria de prelucrare a titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari. In acelasi timp, salarii mai mici cu 7-14% au primit si angajatii din silvicultura, extractia hidrocarburilor, industria altor mijloace de transport, industria de echipamente pentru radio, televiziune si comunicatii, fabricarea substantelor si a produselor chimice, precum si cei cu activitati anexe si auxiliare de transport si ale agentiilor de turism. Salariatii din industria miniera, captarea, tratarea si distributia apei, industria de aparatura si instrumente medicale, de precizie, optice si fotografice, ceasornicarie, transporturi terestre, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea celulozei, hartiei si a produselor din hartie, posta si telecomunicatii au primit remuneratii diminuate cu 4-7%. Pe de alta parte, cresterile castigului salarial mediu net consemnate in mai fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de prime (inclusiv prime de vacanta) si a realizarilor de productii mai mari. Astfel, cele mai importante cresteri, de 14,9%, au fost consemnate in activitatile de posta si curierat, urmate de transporturile aeriene, cu 12,3%. Majorari de cuprinse intre 1% si 7% au fost inregistrate in activitati de fabricare a produselor din tutun, sanatate si asistenta sociala, industria metalurgica, fabricare a produselor din cauciuc si mase plastice, invatamant, tabacirea si finisarea pieilor, hoteluri si restaurante, industria de mijloace ale tehnicii de calcul si de birou. Indicele castigului salarial real pentru luna mai fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 96,8%. Indicele castigului salarial real din mai, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, a inregistrat o crestere cu 13,7%. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 120,3%, cu 3,8 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna aprilie. In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an, se mai spune in comunicat. |
|