Nadal, rege la WimbledonSorin Tirca
07.07.2008
Epoch Times
Dupa o finala de povestit nepotilor, Rafael Nadal a castigat turneul de tenis de la Wimbledon. Ibericul a intrerupt seria de 65 de victorii consecutive ale lui Roger Federer pe terenuri de iarba. Nadal este doar al doilea spaniol care cucereste acest trofeu, primul sau de Grand Slam in afara celor de la Roland Garros. Meciul a fost unul de un spectacol si dramatism rar intalnite. Finala a durat aproape 5 ore si a fost intrerupta de doua ori din cauza ploii, aproape doua ore. Dupa 5 victorii consecutive in turneul londonez, Roger Federer pierde pentru prima data aici in fata lui Nadal. Scorul disputelor directe devine 12-6 pentru spaniol. Nadal a reusit sa castige pe serviciul lui Federer la scorul de 1-1 in primul set, dupa care si-a pastrat acest avantaj si a castigat cu 6-4. Actul secund a avut cea mai spectaculoasa desfasurare. Federer a inceput mai bine si a condus cu 3-0 si 4-1. De aici, Nadal a fost de neoprit si a castigat din nou cu 6-4. In setul al treilea, Nadal a avut sansa unui break cand a condus cu 40-0 pe serviciul lui Federer. Spaniolul a ratat si Federer a castigat setul la tie-break. In setul al patrulea, nici unul din cei doi nu a reusit sa castige pe serviciul advers. Dupa ce Nadal a servit in tie-break la scorul de 5-2, Federer a castigat din nou. Setul decisiv a fost cel mai dramatic. Ambii jucatori au avut sansa sa transeze meciul in favoarea lor, insa abia la scorul de 7-7 Rafael Nadal a reusit sa faca un break. Dupa aceasta, spaniolul a castigat pe propriul serviciu si a intrat in posesia trofeului cu scorul de 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7. La finala a fost prezent marele Bjorn Borg. Daca ar fi castigat Federer, acesta ar fi batut recordul de 5 trofee consecutive ale suedezului la Wimbledon. Victoria lui Nadal il face primul jucator din 1980 care castiga atat la Roland Garros, cat si la Wimbledon. Ultimul care reusise acest lucru a fost tot Bjorn Borg. |
|