Cinci morti in manifestatiile violente produse marti seara in capitala Mongoliei03.07.2008 mediafax.ro Cinci persoane au murit iar alte 329 au fost ranite in capitala Mongoliei, Ulan Bator, in manifestatiile violente organizate, marti, in urma alegerilor legislative contestate, a declarat miercuri ministrul Justitiei, citat de AFP. "Cinci persoane au murit in cursul acestor violente", a declarat Tsend Munkh-Orgil intr-o conferinta de presa, fara a dezvalui identitatea victimelor sau imprejurarile in care acestea au murit. Ministrul a precizat ca printre raniti se numara 108 politisti, cativa dintre ei in stare grava. Printre cei 221 de civili raniti se numara si patru straini, dintre care un jurnalist japonez, a informat ministrul, adaugand ca autoritatile au retinut 718 persoane. Potrivit oficialului mongol, 8.000 de manifestanti au invadat, marti seara, centrul orasului, autoritatile apreciind ca doar 300 de persoane au fost "activ implicate in violente". Ministrul a cerut partidelor politice sa faca apel la calm. "Partidele trebuie sa faca apel la simpatizantii lor sa respecte legea si restrictiile impuse in timpul starii de urgenta" decretate marti noapte de presedintele Mongoliei pentru o perioada de patru zile, a adaugat ministrul. |
|