Producatorii si retailerii au semnat, miercuri, Codul de Bune Practici

02.07.2008
mediafax.ro

Producatorii si retailerii au semnat, miercuri, Codul de Bune Practici pentru comertul cu produse agroalimentare, documentul urmand sa intre in vigoare dupa ce Consiliului Concurentei va anunta ca nu incalca legislatia specifica.

Documentul a fost semnat de reprezentantii Metro Cash&Carry, real,- Hypermarket, Cora, Selgros Cash&Carry, Carrefour, Auchan si Kaufland, din partea retailerilor, si reprezentantii Romalimenta, Asociatia Romana a Carnii, Asociatia Patronala din Industria Laptelui, Patronatul National al Viei si Vinului, Rompan, Patronatul Roman al Carnii de Porc si Uniunea Nationala a Crescatorilor de Pasari, din partea patronatelor din industria alimentara.

Dupa intrarea in vigoare, Codul va fi respectat de semnatari, precum si de orice alt furnizor sau comerciant, "care declara expres ca intelege sa isi insuseasca principiile lui printr-o prevedere expresa in preambulul contractului", se precizeaza in document.

Unul dintre cele mai dezbatute puncte ale Codului se refera la pretul de vanzare, care este negociabil in functie de avantajele acordate comerciantului (discount, bonus) si de costurile generate de serviciile prestate de comerciant si facturate furnizorului.

"In aceste conditii, negocierea preturilor intre furnizori si comercianti va permite practicarea unor preturi diferite de la caz la caz si va asigura un mediu concurential sanatos", se precizeaza in Codul de Bune Practici.

Referitor la taxele platite de producatori catre retaileri, Ghidul prevede ca furnizorii nu pot fi obligati de comercianti sa contribuie la costurile de marketing, de deschidere sau de reamenajare a magazinelor. In plus, neacceptarea acestor servicii nu poate fi luata in calcul drept clauza de incetare a colaborarii intre cele doua parti.

"Serviciile oferite de comercianti vor trebui comunicate furnizorilor inainte de efectuarea acestora, motiv pentru care se recomanda ca in contractele comerciale sa se stipuleze clauze privitoare la conditiile manifestarii acordului expres sau tacit al furnizorului", se mai stipuleaza in Cod.

Potrivit Ghidului, comerciantul trebuie sa anunte in prealabil delistarea unui produs al furnizorului, astfel incat acesta sa poata sa isi reconsidere strategia comerciala, in cazul in care este dependent de livrarile catre comerciantul respectiv.

Totodata, retailerii nu au voie sa le impuna furnizorilor sa nu vanda si altor comercianti la un pret mai mic decat cel la care vinde si respectivului comerciant. In aceeasi ordine de idei si furnizorului ii este interzis sa conditioneze comerciantul sa pastreze un anumit pret de raft.

Producatorii si retailerii s-au inteles ca magazinele sa plateasca penalitati pentru intarzierile la plata furnizorilor, similare cu penalitatile platite de furnizori, in situatii precum intarzierea la livrarea marfii.

Documentul mai recomanda ca termenele de plata sa nu depaseasca 30 de zile pentru produsele agroalimentare, iar in contractul comercial sa nu fie impuse cantitati minime de comanda.

Producatorii si reprezentantii marilor retele de magazine au avut mai multe intalniri pe tema elaborarii Codului de Bune Practici, negocieri care s-au incheiat la sfarsitul lunii iunie.

Documentul a fost solicitat de furnizorii din industria alimentara care i-au acuzat pe retaileri ca aplica taxe care duc la cresterea preturilor si le scad profitabilitatea, iar dezvoltarea excesiva a marilor lanturi de magazine duce la dobandirea monopolului in comet si falimentarea magazinelor de cartier.

Totodata, extinderea lanturilor de supermarketuri si hipermarketuri confera acestora o putere excesiva in negocierile cu furnizorii, carora le impun clauze contractuale dezavantajoase, au mai sustinut producatorii.