Militantii al-Qaida din nordul Africii ameninta ca vor ataca obiective americane02.07.2008 mediafax.ro Militantii al-Qaida din nordul Africii intentioneaza sa atace obiective americane din sectorul energetic, a anuntat liderul din Algeria al organizatiei teroriste, citat de Reuters. Reteaua de militanti din Mauritania pana in Libia considera obiectivele americane tinte legitime, pentru ca Statele Unite sustin "guvernele criminale" din regiune si fura petrolul algerian, a declarat Abdelmalek Droukdel, citat de New York Times. "Am descoperit ca Statele Unite construiesc baze militare in sudul tarii si efectueaza exercitii militare, furand petrolul si gazele", afirma Droukdel, alias Abu Mossab Abdelouadoud. "De aceea, este dreptul si obligatia noastra sa consideram obiectivele americane drept tinte legitime", continua liderul filialei al-Qaida. Algeria, membra OPEC, neaga ca ar gazdui baze militare straine pe teritoriul sau. Intrebat daca gruparea intentioneaza sa comita atacuri pe teritoriul Statelor Unite, Droukdel a raspuns, referindu-se la administratia americana: "Trebuie sa stie ca nu vom ezita sa atacam oriunde pe aceasta planeta". Droukdel a precizat ca si obiectivele franceze, spaniole si evreiesti sunt tinte legitime. Gruparea lui Droukdel are legaturi cu militantii islamisti din regiune si este cea mai eficienta organizatie insurgenta din Algeria. Atacurile impotriva intereselor americane din Algeria au fost destul de rare. Cel mai recent atentat a vizat un autocar care transporta muncitori straini in 2006, soldat cu moartea unui algerian si a unui libanez si ranirea a patru britanici si a unui american. Expert in folosirea substantelor explozive, Droukdel a devenit lider al Grupului Salafist de Predica si Lupta in 2004. In 2003, gruparea anuntase ca sustine reteaua al-Qaida, iar in 2007 si-a schimbat numele in Organizatia al-Qaida din Maghreb. Droukdel a precizat ca un numar din ce in ce mai mare de tineri din nordul Africii se alatura gruparii sale: "Cei mai multi provin din Algeria. Dar exista si foarte multi din Mauritania, Libia, Maroc, Tunisia, Mali si Nigeria". De altfel, liderul terorist a precizat ca grupul sau este implicat intr-un atac comis in februarie la ambasada israeliana din Mauritania. |
|