Spania, stapana EuropeiSorin Tirca
29.06.2008
Epoch Times
Echipa Spaniei a castigat titlul european la fotbal, dupa o victorie la limita in finala cu Germania. Spania a fost, fara indoiala, cea mai buna echipa a turneului final, singura neinvinsa. Doar in partida cu Italia ibericii au avut nevoie de penaltiuri pentru trecerea in semifinale, in rest elevii lui Aragones au castigat toate partidele in timpul regulamentar. A 13-a editie a Campionatului European a revenit echipei care nu mai castigase titlul de la a doua editie, din 1964. Spaniolii se numartau printre favoriti la fiecare editie de Campionat Mondial sau European, dar nu au reusit mare lucru pana acum. De aceasta data, spaniolii au demonstrat ca alcatuiesc echipa cea mai in forma. Spania a practicat si un joc foarte spectaculos, cu multe pase in viteza, care au pus pe picior gresit toate apararile adverse. Germania, cu un singur sut pe spatiul portii in finala, nu putea emite mai multe pretentii. Unicul gol al finalei a fost inscris de Fernando Torres, care a primit o pasa in adancime de la Xavi Hernandez, l-a depasit pe Lahm si a inscris cu o scarita peste Lehmann, iesit neinspirat. In continuare tot spaniolii au avut marile ocazii de gol iar Germania a dezamagit. La final, a castigat echipa cea mai valoroasa la acest turneu final.
|
|