Miting chinez din Toronto folosit ca unealta impotriva tibetanilor

Jason Loftus
30.03.2008
Epoch Times Toronto
Aceasta serie de fotografii prezinta un tanar, identificat de alti studenti ca si studentul Yang Shao, care trece Yonge Street cu steag chinez in mana. El a fost retinut de politie dar eliberat ulterior. (The Epoch Times)

TORONTO – Un miting din Toronto, care avea ca scop promovarea “antiviolentei,” a devenit ostil sambata cand chinezii ce fluturau steaguri nationale au denuntat tibetanii si i-au invinuit pentru recentele tulburari din Tibet in care se apreciaza ca cel putin 100 de persoane au murit.

Aproximativ 1.000 de chinezi au fost sambata dupa amiaza in piata Dundas din Toronto, multi dintre ei fiind studenti.

“Dalai Lama mori acolo!” au strigat unii chinezi spre un grup de tibetani care s-a strans langa piata unde avea loc protestul. “Parasiti Canada!” au strigat altii.

Tibetanii sustin ca mitingul chinez, care a inceput in liniste, a avut rolul de a incita la ura impotriva lor.

Evenimentul a fost promovat in presa de limba chineza ca miting care spune “adevarul despre Tibet” si “protejeaza reunificarea pamantului mama.”

Cateva organisme mass media in limba chineza din Canada au repetat linia regimului comunist chinez asupra Tibetului, invinuindu-l pe Dalai Lama si sustinatorii sai pentru situatia de acolo si au promovat o animozitate nationalista fata de tibetani.

Mitingul a inceput cu o parada de discursuri care repetau linia regimului chinez asupra Tibetului: ca acesta a fost de mult timp o parte a Chinei, ca guvernul chinez a cheltuit milioane pentru a incerca sa ajute tibetanii si ca tinerii si calugarii tibetani au desfasurat protestele recente din Lhasa care au cauzat moarte si suferinta pentru chinezii Han, grupul etnic majoritar in China.

Discursurile au fost sustinute de cantece chineze patriotice. Nu s-a mentionat nimic despre faptul ca politia a folosit violenta pentru a strivi protestele si nici despre suferintele tibetanilor despre care expertii sustin ca au declansat initial proteste pasnice in Lhasa.

Aceasta serie de fotografii prezinta un tanar, identificat de alti studenti ca si studentul Yang Shao, care trece Yonge Street cu steag chinez in mana. El a fost retinut de politie dar eliberat ulterior. (The Epoch Times)

“China si poporul chinez au ajutat poportul tibetan in privinta imbunatatirii drepturilor omului,” a declarat un organizator care vorbea in limba chineza. Un alt speaker a adaugat, “Cultura tibetana nu numai ca nu a fost daunata dar a fost si protejata, raspandita si dezvoltata.”

Mitingul a devenit dramatic cand un refugiat tibetan a urcat pe scena cu un steag tibetan. El a fost prins de un grup de chinezi care l-au tarat de acolo inainte ca politia sa intervina si sa ii separe.

Dupa incident, barbatul a vorbit cu ziarul The Epoch Times. Cu lacrimi in ochi el a descris suferinta tibetanilor sub conducerea comunista chineza, explicand ca el a parasit Tibetul cu 10 ani in urma si a sosit in Canada doar recent. Barbatul a declarat ca primarul din Toronto David Miller ar trebui sa reconsidere o calatorie planuita in China pentru luna viitoare in mijlocul represiunii continue din Tibet.

Chinezii furiosi s-au intors catre manifestantii tibetani si au strigat “Dalai Lama sa mori acolo!” “Dalai Lama minte!” “Mincinosi, mincinosi!” si “Parasiti Canada!” De asemenea ei au cantat cantece care slaveau partidul comunist.

Politia a retinut un barbat cu un steag mare chinezesc care a trecut o strada aglomerata spre locul unde protestau tibetanii. El a fost identificat de alti studenti din piata ca si Yang Shao, student la Universitatea din Toronto.

Politistii de la Divizia 52 din Toronto au declarat ca barbatul a fost eliberat si nu s-au formulat acuzatii impotriva lui.

Aceasta serie de fotografii prezinta un tanar, identificat de alti studenti ca si studentul Yang Shao, care trece Yonge Street cu steag chinez in mana. El a fost retinut de politie dar eliberat ulterior. (The Epoch Times)

Un purtator de cuvant al biroului care supravegheaza Piata Dundas a declarat ca nu se gandea ca grupul care a organizat evenimentul de sambata va raspandi ura.

Patrick Carnegie, managerul pietei pentru programe si evenimente, a declarat ca exista reguli in privinta modului in care este folosita piata, si se interzice minimalizarea oricarui grup identificabil si se cere ca mesajele sa fie transmise doar intr-un mod pozitiv.

Orice grup poate folosi spatiul “cat timp ei fac acest lucru intr-o maniera sigura care este in conformitate cu legea,” a declarat dnul Carnegie.

Conform dnului Carnegie, evenimentul a fost aprobat ca si un “Concert pentru Iubirea Chinei.” Cand Epoch Times a aratat ca pana si fluturasii in limba engleza distribuiti pentru eveniment sugerau o tema anti-tibetana, el a declarat ca s-a asteptat ca grupul sa respecte regulile.