Nu uitati mostenirea doctorului King

Phil Randell
21.01.2008
Epoch Times Special
O mana ridicata la evenimentul “Luati atitudine pentru Siguranta” in cadrul caruia s-a onorat mosternia dr. Martin Luther King Jr., 14 ianuarie 2008, in Manhattan, New York. (Don Emmert/AFP/Getty Images)

M-am nascut in 1960. Una dintre cele mai tinere amintiri este cea legata de difuzarea la televizor a inmormantarii presedintelui american John F. Kennedy. Ca si copil, nu am putut intelege de ce toate posturile de televiziune difuzau acelasi program. “Ce se afla in acea cutie pe care se afla un steag?” ma gandeam eu.

Pe masura ce am crescut, am observat multe rasturnari in societate raportate la stiri, incluzand miscarea drepturilor civile din anii 1960. Am intrebat despre tensiunile rasiale si parintii mei mi-au explicat cauzele cat de bine au putut ei sa explice unui copil mic, dar nu am putut intelege, avand o minte tanara si inocenta.

Imi aduc aminte ca stateam intr-un fort de lemn pe care un vecin l-a construit pentru fiul sau, gandindu-ma la toate conflictele rasiale si m-am intrebat: “Care este treaba, de ce atata lupta?” Am fost uimit de ce rasa ar trebuie sa fie o problema.

Cel mai mare lider al miscarii drepturilor civile a fost dr. Martin Luther King Jr. Tragic, in 4 aprilie 1968, in timp ce statea in balconul unei camere de motel din Memphis, Tennessee, el a fost asasinat. El urma sa conduca a doua zi un mars de protest in semn de sustinere a grevei muncitorilor de la salubritate.

Dr. King si multi altii au facut atat de multe sacrificii in timpul miscarii drepturilor civile. Multi au fost batuti, amenintati, inchisi, concediati si au induratat multe alte abuzuri. Altii, alataturi de dr. King, si-au pierdut vietile.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la dr. King a fost compasiunea imensa pentru oamenii otraviti de bigotism, care comiteau crime impotriva oamenilor in timpul miscarii drepturilor civile. Am admirat de asemenea metodele pasnice si nooviolente folosite de dr. King.

Mediul legal a fost cu mult mai diferit in Statele Unite inainte de legislatia federala care a rezultat din activitatea dr. King si a altora.

A fost legal sa spui cuiva in timpul unui interviu pentru o slujba: “Imi pare rau, nu pot angaja oameni de culoare.” A fost legal sa spui, “Nu inchiriez spatii latinilor.” A fost legal sa spui, “Nu acceptam evrei in aceasta scoala.” Nu exista nici o interdictie impotriva refuzului acordarii de servicii in hoteluri, restaurante, teatre sau alte locuri publice datorita rasei, religiei sau a altor factori etnici.

Imi aduc aminte ca fiind tanar, tatal meu mi-a aratat un anunt gasit intr-un magazin local in timp ce facea cercetari. Anuntul a avut o clauza ca locuintele sa fie vandute doar crestinilor albi. Bineinteles, au existat intotdeauna oameni a caror inima a fost libera de bigotism si care i-au tratat corect pe altii, dar mediul legal a fost foarte diferit pe atunci.

Eu am crescut intr-o familie de evrei si sotia mea, care a fost un dar in viata mea, este afro-americana; familia ei este din Panama. Pana la o decizie din 1967 a Tribunalului Suprem american, casatoriile interrasiale erau interzise in 15 state. Pe atunci, sotia mea si cu mine am fi fost “delicventi” doar pentru simplu fapt ca ne-am fi casatorit.

Anul 1968 a fost plin de rasturnari, pe plan personal si nu numai. Printre aceste evenimente se numara si asasinarea dr. Martin Luther King. A fost o zi solemna si trista.

Luni, 21 ianuarie, este Ziua Dr. Martin Luther King. Sper ca oamenii de pe cuprinsul Statelor Unite vor reflecta asupra mosterii dr. King. Asa cum a facut Mahatma Gandhi cu cateva decenii in urma in India, dr. King a aratat ca schimbarea durabila poate fi facuta prin trezirea inimilor si constiintei oamenilor si prin folosirea metodelor pasnice.

Exista o mare cantitate de informatii disponibile despre dr. King in librarii, biblioteci si pe Internet.

Cred ca este de asemenea important sa invatati lectiile predate de istorie. Cand priviti, ascultati sau cititi rapoarte despre apeluri pentru drepturile omului in intreaga in lume – oamenii pasnici, neinarmati care sunt batuti, torturati sau ucisi – ei sunt victimele. Oamenii inarmati aplica bataile, torturile si comit crimele – aceia sunt opresorii.

Pare sa fie o observatie elementara, dar de multe ori in mass media, opresorii reusesc sa se descrie cumva ca fiind victime ale oamenilor pasinici si neinarmati.