Interviu al presedintelui sirian Bashar al-Assad, la BBC02.10.2007 Epoch Times
Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, a tinut sa precizeze ca tara sa nu va participa la conferinta vizand situatia din Orientul Mijlociu, programata in cursul acestui an, decat daca pe agenda discutiilor se vor afla si problemele care preocupa Siria. Intr-un interviu la BBC, presedintele Assad a declarat ca, in privinta discutiilor despre Orientul Mijlociu, nicio ocazie nu trebuie pierduta, dar o conferinta pe aceasta tema trebuie sa aiba un obiectiv clar si sa fie plina de continut. El a subliniat ca, cel putin pana acum, nu prea a avut multe de vazut in acest sens. Intrebat daca Siria va participa la conferinta, in cazul in care ceilalti lideri arabi, inclusiv palestinienii, vor discuta probleme serioase, presedintele Assad a spus ca va participa numai daca va fi discutata si problema fata de care Siria manifesta cel mai mare interes, si anume, retrocedarea Inaltimilor Golan, ocupate de Israel in urma razboiului din 1967. Presedintele sirian a mai spus ca Israelul nu este interesat de pace, dand drept exemplu atacul aerian de luna trecuta, cand avioanele israeliene au bombardat o instalatie militara siriana. Un inalt diplomat israelian, aflat la Londra, a declarat pentru BBC ca Siria trebuie sa participe la conferinta daca este interesata in mod serios de pacea din Orientul Mijlociu. (Bazat pe stiri furnizate de RADOR) |
|