Occidentul avertizat – Sustinerea regimului chinez este un risc pentru democratieBen Hurley
10.09.2007
Epoch Times Australia
Democratiile vestice trebuie sa lege drepturile omului de acordurile comerciale incheiate cu regimul chinez, sau treptat isi vor pierde libertatile lor democratice, sustine un doctor in stiinta politica si sustinator al democratiei. Dr. Juntao Wang, adresandu-se unui forum organizat de coalitia pentru drepturile omului China Libera, a declarat ca multi oameni din Occident inca nu inteleg China. “Inainte ca China sa fi intrat in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), multi experti au considerat ca OMC si globalizarea vor schimba China. Dar din punctul de vedere al expertilor chinezi, China va schimba lumea prin OMC,” a declarat dr. Wang la The Epoch Times. Dr. Wang, cercetator la Universitatea Canterbury din Noua Zeelanda, a declarat ca regimul chinez castiga beneficii uriase din pozitia sa ca membra a OMC. El a declarat ca prin sclavia institutionalizata, guvernul chinez poate reduce costurile de productie. Prin raspandirea furtului de terenuri de la tarani, regimul chinez poate reduce costurile pentru terenuri. Rezultatul se materializeaza in conditii extrem de favorabile pentru investitiile companiilor Occidentale. “Tot mai multe companii investesc in China – isi deplaseaza banii acolo,” a declarat dr. Wang. “China are meseriasi buni si salarii foarte proaste. Dar cine mentine salariile mici? Guvernul, statul. Ei nu ofera drepturi sindicatelor muncii. Ei doar ajuta marile companii sa obtina profituri si sa atraga tarile Occidentale.” Acest lucru prezinta apoi o dilema pentru guvernele vestice, a declarat dr. Wang. Ei isi pot abandona sistemele de ajutor social si sindicatele muncii sau pot continua sa piarda investitiile in China. Sau ar putea folosi OMC-ul si diferite politici protectioniste pentru a bloca politicile chineze. Solutia, a declarat el, nu este de a forta China sa isi schimbe rata sa de schimb valutar. “Daca o schimbi, guvernul chinez inca poate transfera problemele asupra cetatenilor chinezi. Ei pot reduce si mai mult salariile si pot inca sa mentina competitia.” Solutia este de a crea o legatura cruciala intre economii si standardele drepturilor omului, a declarat el. “Guvernele democratiilor vestice au unele politici foarte ridicole – ei ignora drepturile omului si acest lucru inseamna ca doresc sa renunte la democratie. Daca doresti doar sa mentii relatii economice atunci ajuti regimul comunist chinez sa te infranga.” “Tu nu doresti doar globalizarea produselor ci si globalizarea drepturilor omului. “Daca creezi un standard pentru drepturile omului in China atunci pot reconstrui competitia cu produsele chinezesti.” Dr. Wang a declarat ca beneficiile reformei politice in China vor fi simtite atat in China cat si in exterior. In timp ce China ar putea pierde o parte din aportul ei pe piata internationala, lucratorii ar avea o putere mai mare de cumparare, piata interna chineza se va extinde si chinezii vor putea sa cumpere mai multe produse straine. Dr. Wang a declarat ca China dezvolta tot mai mult puterea de negociere in lumea politica. Posesia unor rachete nucleare de raza lunga si rezervele imense de valuta ofera Chinei puterea de a forta alte tari sa o asculte. El a declarat ca totusi exista o diferenta substantiala intre modul in care occidentalii si chinezii privesc China, si anume in faptul ca occidentalii vad China ca un intreg in timp ce chinezii o vad ca o suma de multe parti. |
|