Muzeul Holocaustului, o sursa de amintiri
 |
|
Locul unei executii in masa in timpul Holocaustului. (Roberth Griffith-Pool/Getty Images)
|
Cand am vizitat recent Muzeului Holocaustului din Sydney, am fost pregatita pentru ceea ce stiam deja despre tragediile celui de-al Doilea Razboi Mondial, si totusi ceea ce am vazut si experimentat este cu mult mai mult decat mi-as fi putut imagina vreodata.
Fiecare sectiune a Muzeului a fost bine organizata, incluzand fotografii grafice si povesti foarte tragice; informatii cum familiile au fost destramate, femeile si copii, batranii si bolnavii erau primii luati si ucisi. Pe niste monitoare mici erau difuzate interviuri cu supravietuitori ai Holocaustului care isi aminteau de acei ani.
Sectiunea despre “cercetarea medicala” nazista asupra detinutilor a surprins dispretul total al nazistilor pentru umanitate. Fotografiile detinutilor cu capul ras si trupul foarte firav, doar piele si os, cu ochii lor foarte mariti aratau ca ei se aflau in mijlocul unui cosmar in iad.
Macelarirea bebelusilor si copiilor si satisfactia ofiterilor SS manifestata in timpul producerii durerii asupra celor mici si fortarii mamelor acestora sa priveasca, toate acestea mi-au atins inima si am fost pur si simplu devastata.
Am simtit o rusine profunda ca fiinta umana, stiind ca in acele momente nu era nici ajutor pentru cei care sufereau, ca lumea a lasat un astfel de lucru sa se intample. Acceptand in tacere comportamentul trupelor SS, ‘demoni imbracati in piele umana,’ lumea a permis si a acceptat un nou standard foarte scazut al umanitatii.
Totusi, au fost momente inaltatoare in mijlocul ororilor. Au fost cei care au refuzat sa colaboreze cu SS-ul. Au existat acei indivizi curajosi care au ramas in istorie pentru ca au ajutat evreii sa se ascunda, i-au hranit, i-au adapostit si in cele din urma i-au ajutat sa scape. Japonia a emis multe vize, salvand multi oameni de la moarte si poate ca singurul guvern care a adoptat in mod deschis o pozitie dreapta pentru umanitate a fost Danemarca. Danemarca, jos palaria in fata ta!
In timp ce ma aflam in muzeu, au trecut pe acolo cinci grupuri de scolari. Este important ca generatiile noastre mai tinere sa fie educate in legatura cu raul care a avut loc si sa fie clari ca acest lucru este inacceptabil. Dar pentru ca ei sa fie cu adevarat invatati, noi cei din generatiile mai batrane trebuie sa intelegem noi insine acest lucru si doar atunci vom lua masuri si vom raspandi cu adevarat mesajul “Niciodata din nou.”
